Incident la Ierusalim, între agenți din paza lui Macron și echipa de securitate israeliană
Un incident minor a avut loc în zona Bisericii Sfânta Ana din Ierusalim între un membru al forţelor de securitate israeliene şi agenţi ai echipei de pază a preşedintelui francez Emmanuel Macron.
Un membru al forţelor de securitate israeliene a intrat, la un moment dat, în biserică, proprietate a Franţei, apoi a ieşit. Atunci când a încercat să intre din nou, el a fost scos afară de membri ai Grupului de Securitate al Preşedinţiei Republicii (GSPR), au indicat numeroşi jurnalişti prezenţi la faţa locului care au mărturisit că a avut loc o altercaţie.
Unul dintre jurnaliştii prezenţi afirmă că doi bărbaţi au fost luaţi de guler.
Incidentul a avut loc cu câteva ore înainte de vizita programată a liderului de la Palatul Elysee la acest lăcaş de cult, informează Agerpres, care citează AFP.
Nu ar fi primul incident produs la biserica Sfânta Ana, situată în Oraşul Vechi din Ierusalim. În 1996, fostul preşedinte francez Jacques Chirac le ceruse militarilor israelieni să iasă, iritat împotriva soldaţilor care îl încadrau în biserică, adresându-le: 'Vreţi să mă întorc la avionul meu?' .
Preşedintele francez Emmanuel Macron a sosit miercuri în Israel pentru a participa la ceremoniile ocazionate de împlinirea a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist Auschwitz.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News