Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
India merge în continuare pe mâna rușilor: Armata indiană va cumpăra alte avioane MiG-29 și Su-30MKI
Jurnalul indian Times of India a informat, pe 18.01.2021, că oficialitățile de la New Delhi și-au exprimat intenția de a achiziționa din Rusia 21 de avioane de vânătoare MiG-29 și 12 avioane de vânătoare Su-30MKI.
de  Ionel Copcea

Potrivit datelor prezentate de ziar, o solicitare oficială în acest sens va fi adresată în scurt timp companiei ruse Rosoboronexport.

În urma acestei noi achiziții, numărul de avioane de tip MiG-29 din dotarea Forțelor Aeriene ale Indiei va crește la 80, iar cel al aeronavelor Su-30MKI la 284.

Ministerul indian al Apărării a anunțat că, în luna iulie a anului trecut, părțile au ajuns la un acord de principiu privind achiziționarea a 21 de avioane MiG-29, dotate cu cea mai modernă avionică și echipamente electronice, precum și modernizarea celor 59 de avioane de acest tip aflate deja în înzestrare.

În același timp, este în curs de realizare și modificarea a 42 de avioane de tip Su, pentru ca acestea să poată lansa rachetele balistice supersonice BraMos.

Comentariul autorului: Negocierile dintre autoritățile de la New Delhi și Moscova pentru achiziționarea avioanelor MiG-29 se desfășoară din anul 2019, când o delegație a Forțelor Aeriene indiene a vizitat facilitățile rusești pentru a inspecta aceste aeronave.

Potrivit părții indiene, achiziționarea de avioane noi MiG-29 și modernizarea aeronavelor vechi de acest tip va costa 991 de milioane de dolari. Avioanele Su-30MKI vor fi cumpărate pentru un preț de aproximativ 1,43 miliarde de dolari.

În competiție cu avioanele rusești s-au aflat avioanele americane F-21. Compania Lockheed Martin a intenționat să producă astfel de aeronave special pentru piața indiană.

Ştiri Recomandate