Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Indonezia ar fi renunțat la Su-35. Rușii spun că SUA au forțat Jakarta să ia această decizie
Rușii precizează că Indonezia a renunțat la decizia sa de a achiziționa avioane Su-35 și acuză Statele Unite că s-ar afla în spatele acestei decizii.
de  Tudor Curtifan

Indonezia intenționa să achiziționeze un număr de 11 avioane Su-35. Fără să existe o informare oficială, o parte din media a transmis, citând surse de la Jakarta, că țara din sud-estul Asiei ar fi renunțat la această decizie.

Media rusă s-a grăbit să acuze că Statele Unite s-ar afla în spatele acestei decizii luate de Indonezia. Publicația rusă Vzgliad precizează că Washingtonul a pus presiune pentru ca Indonezia să renunțe la Su-35, prin amenințări cu impunerea unor sancțiuni economice. Astfel, Jakarta ar fi fost forțată să se retragă din contract.

 

Rusia acuză SUA că au pus presiune pe Indonezia pentru a renunța la Su-35

 

Rușii acuză Administrația Trump, precizând că nu e prima dată când aceasta exercită presiuni asupra diferitelor țări prin amenințări cu sancțiuni economice pentru a le determina să renunțe la achiziții militare rusești sau chineze.

Sursa citată precizează că cele 11 Su-35 pentru Indonezia ar fi fost livrate în baza unui contract de 1,14 miliarde de dolari. Rușii acuză că Indonezia va achiziționa avioane militare americane, dar la un preț mai mare. Subliniem că nu există nicio informație oficială în acest sens, ci doar acuzele propagandei ruse.

Totodată, sursa citată a lăudat poziția Turciei și Indiei pe care le-a dat exemplu, state care au rezistat în fața presiunilor SUA în procesul de achiziționare a sistemelor rusești S-400.

Ştiri Recomandate