Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Înscenarea de la Gliwice, în stil rusesc. Soldații ruși ordonă separatiștilor să își bombardeze propriile poziții
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Pe 31 august 1939 a avut loc incidentul de la Gliwice, atacul asupra stației germane Sender Gleiwitz chiar de către un grup de comandă al SS. Soldații naziști erau îmbrăcați în uniforme poloneze. A fost casus belli, motivul pentru care Hitler a invadat Polonia pe 1 septembrie 1939, luând astfel naștere cel de-al Doilea Război Mondial. Azi, în contextul tensiunilor tot mai mari dintre Ucraina și Federația Rusă, contraspionajul ucrainean a prezentat o discuție între un soldat rus și un comandant separatist în care rușii cereau separatiștilor să își atace propriile poziții și să dea vina pe Armata Ucrainei.
Armata Ucrainei, comemorându-i pe soldații căzuți în Donbas, sursă foto: Ministerul Apărării din Ucraina
Armata Ucrainei, comemorându-i pe soldații căzuți în Donbas, sursă foto: Ministerul Apărării din Ucraina

La Gliwice membrii temutului SS au pătruns în stația germană aflată la frontiera dintre cele două state îmbrăcați în uniforme poloneze și au transmis un mesaj anti-german. Ca totul să pară cât mai real, câțiva prizonieri din lagărul de concentrare de la Dachau au fost sedați și aduși la Gliwice, unde naziștii i-au împușcat și desfigurat pentru a nu putea fi recunoscuți. Ororile au fost prezentate ca fiind opera polonezilor. 

A fost casus belli. Pe 1 septembrie 1939 Germania nazistă invada Polonia a cărei armată a fost efectiv spulberată. Înfrântă deja, Polonia a fost atacată și dinspre răsărit pe 17 septembrie și de Armata Roșie. Cele două regimuri totalitare - pe atunci Hitler și Stalin erau aliați - își împărțeau prada.

 

Rușii ordonă separatiștilor să își bombardeze propriile poziții. Discuția a fost interceptată de serviciile de informații din Ucraina

 

Serviciile de informații ale Ucrainei au interceptat o discuție dintre un soldat rus și un comandant al separatiștilor din Donbas care amintește de incidentul de la Gliwice.

Discuția în format audio a fost publicată de portalul ucrainean Unian.info. Sursa citată precizează că discuția a avut loc pe data de 7 aprilie.

Astfel, un soldat rus poartă o conversație cu un comandant al așa-zisei Republici Populare Donetsk, căruia îi cere ca separatiștii să atace propriile poziții.

Conversația a fost transcrisă de sursa citată. „Uite, prima țintă ... o notezi? 24284 la 10108. Al doilea este 24451 la 09840!”, transmite rusul, în momentul în care oferă coordonatele pentru atac.

Combatantul pro-rus din Donbas atrage atenția „sunt oamenii noștri acolo”, moment în care i se spune de la celălalt capăt al firului „Ai primit ordinul, mergi mai departe (...) Nu dau doi bani (n.a. e folosită expresia în engleză I don't give a f*ck) pe cine e acolo. Ai primit ordinul, execută-l!”.

Discuția continuă iar separatistul insistă: „Ce naiba! O să deschidem focul asupra oamenilor noștri (...) Mă simt prost față de băieți”. În acel moment rusul amenință și îl întreabă ironic pe separatist dacă dorește să schimbe poziția cu ținta. Militarul rus insistă și spune că trupele ruse aflate la frontieră trebuie să aibă un motiv să intre. Totodată, i se comunică celui din Donbas că se va da vina pe Armata Ucrainei pentru atac iar după „vom avea grijă de familiile lor” (n.a. - a separatiștilor pro-ruși uciși de proprii camarazi).

„Am înțeles. Mă ocup ...”, se încheie dialogul.

Sursa citată a publicat toată conversația care are aproximativ 5 minute.

CITEȘTE ȘI: Semnele unei intervenții militare a Rusiei în Ucraina, tot mai clare. Armata rusă a ridicat un spital de campanie la graniță


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Odată cu retragerea israeliană din sudul Fâșiei Gaza nu ne îndreptăm spre rezolvarea conflictului, ci am putea asista la deschiderea unui nou front
Rusia intenționează să șteargă Harkovul de pe fața pământului. S-a propus o inventariere rapidă a sistemelor Patriot pentru vedea ce poate fi trimis imediat Ucrainei
”Elitnîi Raket”. Modernele rachetele de croazieră rusești Kh-101 au probleme; britanicii presupun că sunt asamblate în grabă
Rușii au "proiectat" un tanc "țestoasă", fiind total învelit într-o ''carapace'' de metal (Foto/Video)
Drone ucrainene au atacat un centru de antrenament pentru pregătirea piloţilor, aflat în regiunea rusă Voronej (Video)
Rușii schimbă tactica. Loviturile s-au axat pe infrastructura energetică a Ucrainei mai puțin apărată de sistemele antiaeriene
A venit rândul Flotei ruse de la Marea Baltică. Un incendiu a izbucnit la bordul corvetei ”Serpuhov”, staționată în Kaliningrad
Estonia a localizat, împreună cu Cehia, aproape 2,5 milioane de piese de artilerie
Donbasul și Crimeea la Rusia sau continuarea livrărilor de arme pentru Ucraina? Cât de ușor îi va fi lui Trump să-și pună în aplicare Planul de pace în 24 de ore
Chiar dacă înregistrează tot mai multe pierderi pe front, forțele rusești accelerează ritmul operațiunilor ofensive în Ucraina
Israelul își retrage trupele din sudul Fâșiei Gaza, dar sfârșitul războiului este departe
Ucraina și-a făcut calculul. Pentru a închide complet cerul în fața rachetelor Rusiei e nevoie de 25 de sisteme Patriot cu șase până la opt baterii fiecare
Ucraina are nevoie urgentă de soldați. Zelenski cere Radei să renunțe la populism și să aprobe noua lege a mobilizării după patru luni de dezbateri
Zelenski se teme de epuizarea sistemelor de apărare antiaeriană ale Ucrainei. Intensitatea bombardamentelor ruse epuizează rachetele interceptoare ucrainene
Record de blindate pierdute într-o singură luptă de ruși după un blitzkrieg eșuat. Ucrainenii au distrus 73 de blindate într-un atac masiv rus
SUA sunt în alertă maximă. Iranul ar putea lansa în aceste zile un atac asupra unor obiective israeliene sau americane în Orient după ce IDF a eliminat înalți oficiali militari iranieni
Noi atacuri masive asupra Ucrainei, polonezii ridică din nou avioane de luptă. Morți și răniți după ce rușii au lovit clădiri rezidențiale în Harkov
”Rezultatele sunt impresionante”. Cel puțin șase avioane rusești au fost distruse și opt au fost grav avariate în atacul asupra aerodromului Morozovsk (surse)
Israelul vrea să prevină o criză umanitară în Gaza prin redeschiderea unui alt punct de trecere a frontierei
Dronele ucrainene au atacat aerodromul militar Morozovsk de lângă Rostov. Rusia spune că a distrus peste 40 de ținte aeriene
Se deblochează și muniția pentru viitoarele F-16 ale Ucrainei. Undă verde pentru rachete ghidate aer-sol
Rusia a ales planul de pace pentru Ucraina în 12 puncte propus de China
Ucrainenii inovează din nou: Avionul ultraușor Aeroprakt A-22, folosit ca „rachetă de croazieră lentă” în atacul asupra fabricii de drone Shahed
Moscova susține că Franța va trimite militari din Legiunea Străină în Ucraina
Kuleba: Nu exagerez când spun că Europa va fi în război iar rachete vor cădea în Bruxelles. Sistemele Patriot pot intercepta rachete în Ucraina sau o vor face în Europa
Piloții ucraineni zboară deja cu F-16. Etapele finale de instrucție se desfășoară în două state NATO, dar nu și la Centrul de pregătire din România
O poveste cu final așteptat? Ucraina va distruge podul Kerci în prima parte a lui 2024, spun oficialii Direcției de informații a Armatei ucrainene
Șeful NATO va propune un fond de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina

Ştiri Recomandate

România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea: S-a stabilit un angajament cu privire la creşterea cooperării la nivelul industriei de apărare
Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
Monarhiile din Golf se tem că un conflict regional le-ar perturba serios proiectele de dezvoltare
Armata României are undă verde pentru deminarea în Marea Neagră în misiuni comune cu Turcia și Bulgaria - MCM BLACK SEA
Bombe nucleare B61, în coasta Rusiei? Polonia vrea arme nucleare americane pe teritoriul ei pentru a contracara Rusia în Kaliningrad
Iranul nu intenționează să răspundă atacului israelian, pe care îl descrie drept „nesemnificativ”
Franța face o demonstrație de virtuozitate: Rachete de croazieră lansate de pe două nave au lovit simultan ținta
Șeful republican al Camerei Mike Johnson și-a schimbat poziția față de ajutorul pentru Ucraina după ce a văzut informațiile prezentate de CIA privind intențiile Rusiei în Europa
Operațiunea recrutarea. Un sfert dintre candidați au picat testele fizice pentru a putea deveni militari în Armata României
Toți ochii către Coreea de Sud: România, la un pas de K9 Thunder. Când ar putea fi semnat contractul pentru obuziere autopropulsate
Marina rusă pierde o navă valoroasă, de dinainte de Primul Război Mondial: Nava de salvare Komuna avea capacități unice pentru Flota din Marea Neagră
NATO se pregătește să apere coridorul Suwalki. Polonia și Lituania au început exercițiul comun “Brave Griffin 24/II”
Cheltuielile militare globale din 2023 au depășit 2,4 trilioane de dolari. Sunt pe creștere toate statele NATO, exceptând România, Grecia și Italia
SUA au decimat în Ucraina Armata Rusiei fără să piardă niciun soldat. Un senator american anunță ATACMS: Podul dintre Crimeea și Rusia trebuie distrus
Forțele ruse au capturat un Leopard 2A6 al armatei ucrainene (FotoVideo): Este de așteptat ca tancul capturat să fie supus unei examinări înainte de a fi prezentat publicului
Mesajul transmis de Statele Unite către Putin a fost că este prea devreme pentru a deschide șampania. Senator american: America a revenit în ofensivă
Şeful spionajului militar ucrainean: Ucraina se va confrunta cu o situație dificilă începând cu jumătatea lunii mai, dar nu se va întâmpla un Armaghedon
Premieră pentru U.S. Army: Primește primul tanc M10 Booker, dezvoltat în cadrul programului militar MPF
Prima avariere confirmată a unui Patriot (Foto/Video): SUA "extrag" de pe frontul din Ucraina un sistem de rachete avariat
Implicațiile deciziei privind ajutorul american pentru Ucraina merg foarte departe – biroul președintelui Zelenski
Rușii se apropie de încercuirea orașului Chasiv Iar. Trupele ruse au preluat controlul asupra localității Bogdanivka
Vechile sisteme de rachete S-200 ale Ucrainei sunt din nou pregătite să lovească ținte rusești: Trebuia să căutăm o cale de ieșire și pare să funcționeze bine până acum
De ce Rusia are nevoie de nave purtătoare de rachete în Marea Mediterană? Oficial ucrainean: Ruşii încearcă să își extindă prezența militară în alte regiuni în care au interese
Rușii susțin că au respins un atac cu rachete asupra Sevastopolului. Nava de salvare Kommuna posibil avariată
Statele Unite își retrag întregul contingent militar din Niger: Decizia pune sub semnul întrebării statutul bazei aeriene americane, construită în această țară
Cel puțin o treime dintre diplomații ruși din Elveția sunt spioni: Geneva a devenit un adevărat avanpost al spionajului rus
Odată cu aprobarea ajutorului, SUA vor trimite la Kiev și un număr consistent de consilieri militari: Acești nu ar urma să ofere consultanță și asistență armatei ucrainene
Rușii ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, profitând de timpul rămas până la sosirea ajutorului american: Comandamentul militar rus va lua probabil în considerare o nouă contraofensivă
Serviciile britanice de informații analizează modul în care a fost doborât bombardierul strategic rusesc Tu-22M3
pixel