Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iranul avertizează SUA după amenințările lui Donald Trump
15 sep, 14:50
Iranul a atenţionat marţi SUA împotriva unei "erori strategice", după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat Teheranul în urma informaţiilor apărute în presă conform cărora regimul iranian intenţionează să asasineze o ambasadoare americană, informează AFP.
de  Eduard Pascu

"Sperăm că ei nu vor comite o nouă eroare strategică. Dacă o vor face, se vor confrunta fără îndoială cu un răspuns hotărât al Iranului", a avertizat Ali Rabii, purtător de cuvânt al guvernului iranian, în timpul unei conferinţe de presă televizate.

Relaţiile dintre Washington şi Teheran sunt tensionate după retragerea SUA, în mai 2018, din acordul internaţional asupra programului nuclear iranian încheiat la Viena în 2015, însoţit de aspre sancţiuni împotriva Iranului, transmite Agerpres.

De atunci, cele două ţări au fost cât pe ce să se lanseze într-un confruntare directă. Iniţial în iunie 2019, când Iranul a doborât o dronă americană, acuzând SUA că a încălcat spaţiul său aerian, lucru pe care Washingtonul l-a dezminţit; apoi în ianuarie 2020, când puternicul general iranian Qassem Soleimani a fost ucis de o dronă americană la Bagdad, la ordinul lui Donald Trump.

Potrivit site-ului de informaţii Politico, care citează responsabili americani sub acoperirea anonimatului, serviciile de informaţii cred că guvernul iranian intenţionează să o asasineze pe ambasadoarea SUA în Africa de Sud, Lana Marks, apropiată a lui Donald Trump, pentru a răzbuna moartea lui Soleimani.

Ministerul iranian al Afacerilor Externe a apreciat luni că este vorba de "informaţii false" şi "lipsite de fundament", denunţând "metodele repetitive şi care provoacă greaţă, menite să creeze un climat anti-iranian pe scena internaţională".

"Orice atac din partea Iranului, indiferent sub ce formă, împotriva SUA va fi urmat de un atac contra Iranului, (atac) ce va fi de o mie de ori mai puternic ca magnitudine!", a scris Donald Trump pe Twitter.

Rabii şi-a exprimat regretul, în timpul conferinţei de presă de marţi, că "preşedintele unei ţări ce revendică (o anumită putere) asupra gestiunii ordinii mondiale face afirmaţii atât de îndoielnice, precipitate şi alimentate de agenda lui (politică)". A te baza pe informaţii "atât de slabe" nu va face "nimic altceva decât să perturbe regiunea", a adăugat el, îndemnându-l pe Donald Trump "să se abţină de la orice atitudine aventurieră (...) în scopul realegerii sale" în noiembrie. 

Citește și: Intenţia Iranului de a asasina un diplomat american. Trump: Vom riposta de o mie de ori mai puternic

Ştiri Recomandate