Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iranul este ''incontestabil'' în spatele atacurilor asupra instalaţiilor petroliere saudite
18 sep, 20:14
Arabia Saudită a prezentat miercuri resturi ale dronelor şi rachetelor, despre care susţine că au fost utilizate în atacurile asupra instalaţiilor sale petroliere, drept probe "incontestabile" ale agresiunii iraniene, relatează Reuters, AFP şi EFE.
de  Eduard Pascu

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Arabia Saudită, col. Turki al-Malki, a afirmat că un total de 25 de drone şi rachete de croazieră (18 drone şi 7 rachete) au fost lansate asupra celor două instalaţii vizate în weekendul trecut, printre care vehicule aeriene controlate de la distanţă Delta Wing iraniene şi rachete de croazieră "Ya Ali".

El a precizat că în trecut astfel de rachete au fost utilizate de Gardienii Revoluţiei.

"Atacul a fost lansat din nord şi a fost incontestabil susţinut de Iran. Dovezile pe care le vedeţi în faţa dvs fac ca acest lucru să fie incontestabil", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.

Iranul a negat orice implicare în atacurile care iniţial au dus la reducerea la jumătate a producţiei de petrol a Arabiei Saudite.

Al-Malki a spus că atât drone, cât şi rachete au fost lansate spre rafinăria de la Abqaiq, cea mai mare din lume, iar exploatarea petrolieră de la Khurais a fost vizată de rachete de croazieră.

Rebelii houthi din Yemen susţinuţi de Iran, care se luptă de peste patru ani cu o coaliţie condusă de armata saudită, au revendicat responsabilitatea pentru atacuri.

Turki al-Malki, care este şi purtător de cuvânt al coaliţiei, a reiterat că atacul nu putea proveni din Yemen, afirmând că rebelii houthi "acoperă" implicarea Iranului.

Vezi și: Arabia Saudită a fost atacată de rachete de croazieră copiate după cele ucrainene

Ştiri Recomandate