Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iranul și Marea Britanie au declanșat discuțiile pe tema petrolierelor sechestrate
13 aug, 15:27
Autoritatea portuară iraniană a indicat marţi că s-a aflat în contact cu agenţia britanică omoloagă în cadrul eforturilor de a obţine eliberarea petrolierului iranian Grace 1, interceptat în largul Gibraltarului la începutul lunii iulie, transmite AFP.
de  Eduard Pascu

Potrivit agenţiei oficiale de presă IRNA, directorul adjunct al Autorităţii portuare, Jalil Eslami, a afirmat că Marea Britanie s-a declarat dornică să rezolve această problemă şi că a avut loc un schimb de documente. 

Petrolierul Grace 1, suspectat că transporta petrol spre Siria, cu încălcarea sancţiunilor internaţionale impuse Damascului, a fost interceptat de britanici pe 4 iulie în largul Gibraltarului, teritoriu britanic din extremitatea sudică a Spaniei. Iranul a denunţat un act de 'piraterie'.

Un tribunal din Gibraltar urmează să se pronunţe joi asupra unei eventuale prelungiri a imobilizării petrolierului. 

'Iranul şi Autoritatea sa portuară au întreprins eforturi pentru eliberarea acestei nave', a declarat Jalil Eslami, citat de IRNA. 'Sper că această problemă va fi soluţionată într-un viitor apropiat şi că nava îşi va putea continua deplasarea sub pavilionul Republicii Islamice Iran', a adăugat el.

La 15 zile după interceptarea Grace 1, Iranul a reţinut petrolierul suedez sub pavilion britanic Stena Impero, acuzându-l de 'nerespectarea codului maritim internaţional', în timp ce Londra a denunţat o acţiune 'ilegală'.

Guvernul de la Londra a ordonat ulterior Royal Navy să escorteze navele civile sub pavilion britanic în strâmtoarea Ormuz din Golf, prin care tranzitează aproape o treime din ţiţeiul mondial transportat pe mare.

Vezi și: Tensiuni în Golful Persic - Gardienii Revoluției au sechestrat un alt petrolier 

Ştiri Recomandate