Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Israel a cumpărat CH-53 americane pentru mentenanța Yas'ur
26 dec 2019 / 09:21
Israelul a primit elicoptere CH-53 americane pe care le-a achiziționat de la Marine Corps. Acestea urmează să fie utilizate pentru piese de schimb.
de  Tudor Curtifan

Ministerul Apărării din Israel a cumpărat cinci elicoptere americane de transport CH-53, fabricate de Sikorsky. Acestea urmează să fie folosite pentru piese de schimb pentru elicopterele de transport CH-53 Yas'ur ale Israelului.

CH-53D Yas'ur este versiunea de export pentru Israel, a CH-53, modernizate și reechipate de Israel Aircraft Industries.

Ministerul Apărării din Israel, citat de Defence-Blog, a anunțat că Israelul a achiziționat cele cinci CH-53 „pentru a rezolva dificultatea tot mai mare în ceea ce privește găsirea de piese de schimb pentru Yas'ur”. Procesul privind achiziționarea celor cinci CH-53 a fost inițiat anul trecut. 

Israel a achiziționat CH-53D Yas'ur din Statele Unite la sfârșitul anilor '60. Deși aparatele de zbor au fost upgradate constant, acestea se apropie de momentul scoaterii din uz și înlocuirii cu noi aparate.

Ştiri Recomandate