Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Israel livrează primul sistem de apărare aeriană Iron Dome către armata SUA (Foto/Video)
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Statele Unite au primit de la Israel, în cursul zilei de ieri, prima dintre cele două baterii ale sistemului de apărare antirachetă Iron Dome. Recepţia primei baterii a sistemului Iron Dome a avut loc la puțin peste un an după semnarea unui acord de cumpărare, a declarat ministerul israelian al Apărării, potrivit The Times of Israel.

„Aceste baterii vor fi utilizate în apărarea trupelor americane împotriva unei varietăți de amenințări balistice și aeriene”, a spus ministerul.

SUA și Israelul au semnat un acord pentru achiziționarea celor două baterii - fiecare dintre acestea include un lansator și rachete fabricate de Rafael Advanced Systems Ltd., un set de radare realizat de contractorul de apărare ELTA și un centru de comandă și control dezvoltat de firma mPrest.

„Aceste baterii vor fi utilizate pentru apărarea trupelor americane împotriva unei varietăți de amenințări balistice și aeriene”, a precizat ministerul israelian al Apărării.

Ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, care s-a întors recent dintr-o vizită oficială efectuată la Washington, a salutat livrarea primei baterii a sistemului Iron Dome, precizând că este o dovadă a strânsei cooperări între SUA și Israel.

„Săptămâna trecută am vizitat Statele Unite și m-am întâlnit cu înalți oficiali din Departamentul Apărării din SUA și din armată. Printre altele, am discutat despre achiziții și schimbul de informații în domeniul tehnologiei. Finalizarea acestui acord servește drept dovadă suplimentară că parteneriatul în domeniul apărării [dintre SUA și Israel] se bazează pe valori și interese comune, care sunt mai puternice ca niciodată ”, a spus Gantz într-o declarație.


Iron Dome este un sistem mobil de apărare aeriană, dezvoltat Rafael Advanced Defense Systems, Israel Aerospace Industries și Raytheon, care produce sistemul de rachete Patriot fabricat în America. Sistemele radar sunt de la ELTA System, o filială a IAI.

Anul trecut, armata americană a decis să achiziționeze două sisteme de apărare anti-rachetă de tip Iron Dome, iar achiziția era definită ca fiind urgentă.

Sistemul de apărare anti-rachetă de tip Iron Dome a fost testat pe teritoriul SUA acum trei ani. De atunci, experții americani au urmărit eficienţa bateriilor folosite de armata israeliană și au examinat interceptările reale ale sistemului, în special ale rachetelor lansate din Gaza.

Armata americană a alocat peste un miliard de dolari pentru proiectul de achiziţie a unor componente ale sistemului antirachetă israelian Iron Dome și de a le integra cu sistemul integrat de conducere pentru managementul luptei – IBCS (Integrated Battle Management Command System) până în 2023.

Armata intenționează să înceapă testarea pe etape a sistemelor, întrucât rachetele, lansatoarele și radarul sunt în momentul de faţă pe linia de asamblare din Israel, urmând a fi livrate la baza de testare militară americană White Sands Missile Range din New Mexico. Aici cele două baterii ale sistemului antirachetă israelian Iron Dome ar urma să treacă printr-un program de pregătire şi testare, a precizat generalul de brigadă Brian Gibson, directorul Air and Missile Defense Cross Funcţional Team.

După finalizarea acestei etape, bateriile Iron Dome vor fi dislocate la baza Fort Bliss, Texas, și vor putea fi declarate operaționale până în septembrie 2021 și, respectiv, în decembrie 2021, a mai precizat generalul.


 
Statele Unite plănuiau să abandoneze planurile de a cumpăra sisteme israeliene de apărare Iron Dome


 
Amintim că, la începutul acestui an, generalul american John Murray, șeful Comandamentului Armatei Viitorului (AFC), declara că Statelor Unite le-a luat prea mult să achiziționeze cele două sisteme de apărare antirachetă de tip Iron Dome.

O problemă centrală a fost refuzul Israelului de a furniza armatei americane codul sursă Iron Dome, împiedicând capacitatea americanilor de a integra sistemul în apărarea lor aeriană.

Generalul Murray declarat la momentul respectiv că unul dintre aspectele care au determinat Statele Unite să renunţe la această achiziţie, ține de faptul că aceste sisteme nu pot fi integrate în sistemul american de apărare aeriană, deoarece există unele probleme în ceea ce priveşte interoperabilitatea, unele provocări de natură cibernetică [de securitate], dar şi provocări de altă natură.

Oficialii armatei solicitaseră „codul sursă” al sistemului israelian de apărare antirachetă Iron Dome, care furniza informații de natură tehnică, dar Israelul a refuzat să furnizeze codul care detaliază modul în care funcționează sistemul - o componentă necesară pentru integrarea sistemelor de apărare ale celor două țări.

Sistemul este conceput pentru a intercepta și distruge rachete cu rază scurtă de acţiune, avioane fără pilot, mortiere şi rachete de croazieră, lansate de la distanțe cuprinse între 4 până la 70 lm de distanță. O singură baterie a sistemului Iron Dome este formată dintr-un radar şi o unitate de control al focului, plus 3-4 lansatoare, fiecare cu câte 20 de rachete.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
U.S. Air Force ratează ținta: În 2024, achiziția de avioane F-35 va fi sub minimul necesar
Japonia, producător de Patriot sub licență, ar putea fi cheia apărării antiaeriene a Ucrainei. Rusia amenință Japonia cu „consecințe grave”
Coreea de Sud livrează alte 18 tancuri K2 către Polonia: Compania Hyundai Rotem a fost lăudată pentru rapiditatea cu care a produs și livrat tancurile
Sistem de apărare antiaeriană MBDA Mistral 3, integrat pe un blindat Vamtac 4x4, prezentat de gigantul european în cadrul expoziției Eurosatory 2022 de la Paris. Sursă foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
România are pe masă o soluție rapidă de rezolvare a problemei SHORAD/VSHORAD: Achiziția comună de sisteme Mistral 3 cu livrare rapidă
Acord istoric între Franța și Germania pentru Eurotank. Viitorul tanc de ultimă generație va înlocui tancurile Leopard și Leclerc
Germania semnează un contract de 1,2 miliarde de dolari pentru mai multe sisteme de rachete antiaeriene Patriot
După ce s-a rupt „contractul secolului” cu Franța apar primele hopuri în cadrul AUKUS cu privire la construcția de submarine nucleare
Spania trimite Ucrainei încă 20 de tancuri Leopard 2
SUA vând Bahrainului tancuri M1A2 Abrams. Contractul ar putea ajunge la valoarea de 2,2 miliarde de dolari
Turcii de la Otokar au rămas singuri în competiția privind achiziția de blindate 4x4 a României. Motivele pentru care ceilalți grei au spus „pas”
Bacăul, capitala industriei de apărare din România. Ministrul Tîlvăr a vizitat centrele de mentenanță F-16 și HIMARS, dar și fabricile unde se produc drone Watchkeeper X
Premieră pentru Ucraina, dezvăluită de o fotografie: Avioane MiG-29 ucrainene pot lansa bombe ghidate franceze AASM (Hammer)
WSJ: Printre furnizorii de muniție care iau parte la inițiativa condusă de Cehia pentru a ajuta Ucraina sunt şi aliați ai Rusiei, spun oficialii cehi
Barracuda pentru Olanda. Noul model de submarin francez Blacksword Barracuda a fost selectat de olandezi pentru înlocuirea clasei Walrus
Premierul Ciolacu dă asigurări că fabrica de pulberi care va fi construită în România, și din finanțare UE, va fi „cea mai modernă”
România are planuri mari: Drone maritime de suprafață și drone submarine. Lecția predată de Ucraina în Marea Neagră, învățată
Una din marile puteri ale Asiei se alătură programului Eurodrone. Drona dezvoltată de industria europeană, la un pas să intre pe piața asiatică
Norocul României vine tot de la UE: Finanțare pentru o fabrică de pulberi construită în România de nemții de la Rheinmetall alături de ROMARM
„Triunghiul Weimar” s-a angajat să obțină mai multe arme pentru Ucraina
Noutăți și vești bune pentru Armata României. Momentul livrării primelor sisteme antiaeriene portabile KP-SAM Chiron din Coreea a fost anunțat
Dovadă că ajutorul din partea SUA este crucial pentru Ucraina: Opt obuziere americane M777 au fost dezmembrate pentru a repara unul singur
Au deschis șampania la Avioane Craiova. A avut loc primul zbor al unui avion IAR-99 SM modernizat din lotul celor 10 (Video)
Compania germană Rheinmetall intenționează să deschidă cel puțin 4 fabrici de armament în Ucraina
Numitor comun pentru avioanele F-16 ale României și Poloniei: Rachete de ultimă generație AIM-120 și AIM-9X. Diferențe însă într-un acord gigant anunțat de SUA
Statele Unite anunță o producție la capacitate maximă pentru programul F-35 Lightning II
La ce altitudine și cu ce viteză a zburat Kaan, avion turc de generația a 5-a. După ce euforia a trecut turcii se confruntă cu prima problemă mare
Germania nu este împotriva trimiterii de rachete Taurus în Marea Britanie dacă Londra trimite Storm Shadows în Ucraina
Europa nu e încă pregătită de un război cu Rusia. Airbus propune unificarea proiectelor avioanelor de generația a 6-a Tempest și FCAS și renunțarea la rivalități
Europa contraatacă în încercarea de a rupe hegemonia industriei SUA pe piața de armament. România poate sparge gheața printr-o achiziție comună condusă de Franța
Rusia lansează producția în serie a bombelor M54 de 1,5 tone. Ucraina trebuie să se pregătească pentru momentul în care Forțele Aerospațiale Ruse vor utiliza intens aceste arme

Ştiri Recomandate

Obuzierele K9 Thunder vor veni cu 18.000 obuze. România achiziționează patru versiuni diferite ale proiectilului de 155 mm
”Rusiei i-ar fi mai greu fără China”. După întâlnirea cu președintele chinez, Anthony Blinken vorbește și despre încercările Chinei de a influența alegerile din SUA
Putem ajuta, spune Varșovia. Bărbații ucraineni eligibili pentru mobilizare ar putea fi returnați Kievului
Informații recente arată că Turcia se gândește să operaționalizeze sistemul antiaerian rusesc S-400
Zaharova: Ucraina și-a primit ”recompensa”. Iată de ce sunt atât de nervoși oficialii de la Moscova, după aprobarea ajutorului american pentru Ucraina
"Nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor": Un oficial american a recunoscut că bombele de înaltă precizie GLSDB, furnizate Ucrainei, au fost ineficiente pe front
SUA speră că furnizarea rachetelor ATACMS va determina Berlinul să trimită Ucrainei rachete Taurus: Este o decizie pe care trebuie să o ia Germania
Ucraina retrage tancurile Abrams de pe linia frontului din cauza atacurilor cu drone rusești: Cel mai puternic simbol ale puterii militare americane este pus în dificultate
Occidentul trebuie să evite să devină la fel de dependent de China cum a fost de Rusia
SUA ar fi trimis în secret Ucrainei peste 100 de ATACMS: Unele au fost imediat utilizate pentru a lovi un aerodrom militar rusesc din Crimeea
Livrarea ATACMS indică o schimbare în strategia SUA, spun unii experți militari: Anterior au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor
Viceamiralul american Mike LeFever: Pentru Rusia, Ucraina este doar un prim pas din multe altele. Observați șmecheriile pe care le fac și în jurul țărilor baltice
Rusia încearcă să perturbe construirea noilor linii defensive ale armatei ucrainene. Militarii ruși au început să lovească tehnica folosită pentru construcția fortificațiilor
Dronele americane din Italia și-au împărțit zonele de responsabilitate: Cele aparținând Forțelor Aeriene operează în Marea Neagră, iar cele ale Forțelor Navale în Marea Mediterană
Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
pixel