Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia îşi întăreşte securitatea cibernetică în faţa ameninţării reprezentate de Rusia
Cyber
Data publicării:
Italia va avea o agenţie guvernamentală specializată în securitate cibernetică pentru a lupta împotriva înmulţirii atacurilor informatice şi pentru a putea face faţă în special ameninţării reprezentate de Rusia, relatează AFP.
atac cibernetic
atac cibernetic

Decizia de a crea această agenţie, care va fi subordonată direct premierului şi care, conform media, va avea la început 300 de angajaţi, a fost luată în cadrul unui consiliu de miniştri desfăşurat joi seară, transmite Agerpres.

Necesitatea de a întări securitatea cibernetică la nivel european şi naţional, în special în faţa Rusiei, a fost subliniată de premierul Mario Draghi la un summit la 25 mai la Bruxelles.

"Trebuie să ne întărim, în special în domeniul securităţii cibernetice, noi toţi, la nivel naţional şi la nivelul UE (...), deoarece nivelul interferenţelor (ruse) în materie de spionaj şi de manipulare pe internet a devenit cu adevărat alarmant", a spus el.

Crearea acestui nou organism, intitulat Agenţia pentru Securitatea Cibernetică Naţională (ACN), a survenit chiar în ziua unei discuţii telefonice între Mario Draghi şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înaintea unui summit al Alianţei Nord-Atlantice care va avea loc luni la Bruxelles.

În cadrul discuţiei a fost abordată în special "cooperarea între NATO şi UE", conform preşedinţiei Consiliului.

ACN va avea ca misiuni principale "protejarea intereselor naţionale şi rezistenţa serviciilor şi funcţiilor esenţiale ale statului în faţa ameninţărilor cibernetice", "întărirea securităţii sistemelor de informaţii şi de comunicare" şi "dezvoltarea de competenţe industriale, tehnologice şi ştiinţifice" în acest domeniu.

Lansarea acestei agenţii survine în contextul în care Draghi, instalat la putere în februarie, încearcă să reorganizeze serviciile de informaţii italiene. Luna trecută, el a numit la conducerea serviciilor secrete o diplomată de carieră, Elisabetta Belloni, prima femeie care ocupă acest post sensibil.

Relaţiile cu Rusia sunt tensionate în mod special de când un ofiţer al marinei italiene a fost arestat la sfârşitul lunii martie pentru spionaj, fiind prins în flagrant delict în compania unui ofiţer rus căruia îi transfera documente "clasificate".

Cazul a dus la expulzarea a doi funcţionari ruşi, gest la care Moscova a răspuns cu expulzarea unui diplomat italian.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Armata Belgiană are de azi un nou comandament: Cyber ​​Command va lucra în strânsă colaborare cu serviciul de informații militare SGRS
Într-o perioadă de tensiuni maxime, șeful Securității Cibernetice a Germaniei este acuzat de legături cu Rusia. Ministerul de Interne l-a demis din funcție
Şeful agenției germane de securitate cibernetică, suspendat din funcţie pentru legăturile sale cu persoane apropiate de serviciile ruse de informaţii
Raport Thales: Companiile încep să aibă mai multă încredere în soluțiile de securizare a muncii în sistem hibrid
Software din Rusia, amenințare la adresa securității naționale. Toate produsele software rusești vor fi deconectate de la sistemele administrației publice. Proiect de lege
Albania acuză Iranul de „agresiune de stat" și rupe relaţiile diplomatice cu Teheranul
China acuză agenția de informații militare a SUA de un atac cibernetic masiv prin care a furat date sensibile de cercetare
Complexul militar-industrial al Rusiei, atacat cibernetic chiar de către ''prietenii de la est'' ai Moscovei - un grup de hackeri chinezi
Energoatom, operatorul ucrainean al centralelor nucleare, denunţă un atac cibernetic rus ''fără precedent''
Atac cibernetic asupra Poliției de Frontieră române în iulie. Atacul ar fi fost condus de hackeri proxy ai Iranului pentru a sprijini Rusia
EXCLUSIV
Sustenabilitatea – Cum transformăm paradigma de business prin noile tehnologii: De la BIM via Digital Twin în Metavers
Manualul amenințărilor cibernetice – Thales 2022. Tot ce trebuie să știți despre noul val de amenințări invizibile
Ofensivă cibernetică împotriva României. STS a blocat mii de atacuri asupra celor mai importante instituții din România
SRI deține informații despre o posibilă campanie de atacuri cibernetice în masă asupra României
Hackerii ruşi ai grupării Killnet au revendicat atacurile cibernetice produse vineri în România
Generalul Anton Rog: SRI știa ziua când Rusia va ataca, nu și minutul. Instituții strategice din România - ținta atacurilor cibernetice
Rusia acuză SUA de „banditism” de stat și dă asigurări că nu pregătește niciun atac cibernetic ca răspuns la sancțiuni
Polonia intră în alertă avansată de amenințare cibernetică
Ucraina anunță că deține dovezi că Rusia s-a aflat în spatele atacului cibernetic de amploare împotriva ei
Radu Tudor: Rusia și-a asumat și un risc militar înainte de atacurile cibernetice. Un atac asupra României ar produce pagube uriașe
NATO a condamnat ferm atacul cibernetic asupra Ucrainei: Vom semna un acord privind întărirea cooperării în domeniul cibernetic
Ultima versiune a GPS III este pe masa de lucru. Primii sateliți vor fi operaționali din 2026
Importanța securității cibernetice în afaceri
''Cyber Coalition 21''. NATO începe cel mai mare exercițiu anual de apărare cibernetică
Incident de securitate la FBI. Un server a fost spart și s-au trimis mesaje false cu privire la atacuri cibernetice
Statele Unite pun bazele unui departament însărcinaţi cu securitatea cibernetică. Scopul: contracararea atacurilor hackerilor apropiaţi de ţări rivale
În era criptomonedelor, SUA vor un efort global împotriva atacurilor cibernetice
Ministrul Ciucă a participat la „Cetatea 2021”. Pe lângă structurile de apărare cibernetică ale Armatei României, la exercițiu a participat și un detașament din R. Moldova
Fost oficial al Pentagonului: SUA au pierdut deja bătălia pentru inteligenţa artificială cu China
UE denunță acțiuni de spionaj cibernetic din partea Rusiei și amenință Moscova cu sancțiuni

Ştiri Recomandate

Un Su-35, cel mai promovat avion rus, „pierde lupta” cu forța gravitațională (Video). Avionul e posibil să fi fost doborât chiar de ruși
Noul ajutor militar pentru Kiev sporește paradoxul nemțesc: Deși a transferat Ucrainei arme cât toată Uniunea Europeană, Berlinul încă se teme de subiectul Taurus
Un C-130 francez a aterizat în premieră la Brașov. Avioane franceze Atlas (transport) și A330 (realimentare aeriană) vor putea fi și ele dislocate aici
Scenariul livrării Ucrainei a unor „F-16 cu armament nuclear” și decolarea avioanelor din România arată că Rusia se teme de F-16
Scandal de spionaj fără precedent în Polonia. Comandantul Eurocorps, din care și România face parte, demis după o anchetă a serviciilor militare de contrainformații
Rusia culege roadele politicii izolaționiste: Relațiile tensionate cu Moscova au forțat serviciile americane să ofere doar o parte din informațiile privind iminența amenințării teroriste
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Cehia vrea blindate de ultima generaţie: Contractul pentru 76 de tancuri Leopard 2A8 tot mai aproape de a fi parafat
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Germania prezintă macheta viitorului avion de luptă de ultimă generație DLR: Este acest proiect un competitor al programului FCAS?
Interviu E.S. Adrian Zuckerman | Previziuni privind războiul din Ucraina pentru 2024 / Poziția României la frontiera de est a NATO
Grecia admite că nu mai poate continua cu atâtea avioane diferite. F-16 Block 30 și Mirage 2000 vor fi vândute pentru a „aerisi” aviația militară
Utilizarea rachetei hipersonice Zircon de către Rusia poate indica o lipsă de alte rachete la nivelul arsenalului și poate reprezenta o provocare pentru forțele armate ucrainene
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
A fost lansat la apă un nou submarin din clasa Scorpene construit de francezi în Brazilia. România vizează și ea astfel de submarine
Zelenski spune că nu e nicio justificare rațională pentru a explica de ce Patriot nu acoperă cerul Ucrainei. Apel și pentru F-16
Hamas refuză să elibereze ostaticii până când Israelul nu va retrage trupele din Gaza
Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei ce trebuie rapid neutralizat. FAB-3000 ar fi cu adevărat devastatoare pentru Ucraina
Cehia destructurează o rețea pan-europeană de propagandă rusă, care se ocupa cu dinamitarea alegerilor europarlamentare. Urmele duc chiar la ”finul lui Putin”
Franța nu va trimite militari să lupte în Ucraina. Tot ce trebuie să știi după ce în presă au apărut informații că Regimentul 126 Infanterie francez va fi dislocat în Ucraina
Discuții în Coreea despre cooperarea industrială dintre Hanwha și România. Toate drumurile duc la obuzierele K9 Thunder
”Putem face mai mult”. Cehia ridică miza și anunță că ar putea procura 1,5 milioane de obuze pentru Ucraina
Rusia pregătește o ploaie de rachete hipersonice Zircon peste Ucraina. Rușii au concentrat și pregătit zeci de rachete în Crimeea
Maia Sandu: Să celebrăm unirea Basarabiei cu România mulțumind pentru susținerea constantă a României pentru R. Moldova
Criză politică în Bulgaria: Rotația în guvernul pro-occidental s-a blocat din cauza bătăii pe posturile cheie
Grecia intenţionează să înlocuiască cererea pentru F-35 Block 3 cu o solicitare pentru versiunea Block 4: Interes pentru utilizarea rachetelor Meteor BVRAAM
Lukașenko recunoaște că planificatorii atacului de la Crocus au vrut să treacă prin Belarus, infirmând astfel planificarea de către Kiev a unei “ferestre” de trecere la granița ruso-ucraineană
"Ei știu unde să lovească". Experții în studii de securitate analizează de ce Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sistemului energetic ucrainean
„Dați-ne naiba Patriot”. Ucraina pierde teren din cauza bombelor ghidate ruse și are nevoie urgentă de Patriot pentru a doborî avioanele
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
pixel