Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Kievul anunță că a primit date importante privind prăbușirea avionului Boeing 737-800
10 ian, 15:37
SUA i-au remis vineri preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski 'date importante' cu privire la prăbuşirea avionului Boeing al companiei Ukraine Airlines International (UAI) în Iran, a comunicat diplomaţia de la Kiev, transmite AFP.
de  Eduard Pascu
preşedintele ales al Ucrainei, Volodimir Zelenski

'Împreună cu preşedintele Volodimir Zelenski, ne-am întâlnit cu reprezentanţi americani' şi 'am primit date importante care vor fi procesate de analiştii noştri', a transmis pe Twitter ministrul de externe ucrainean, Vadim Pristaiko, fără a face alte precizări. Zelenski urmează, de altfel, să discute pe acest subiect la ora locală 15:00 (13:00 GMT) cu secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, transmite Agerpres.

Preşedintele ucrainean le-a solicitat Statelor Unite, Canadei şi Marii Britanii elementele care ar indica, potrivit acestora, că aeronava de pasageri a fost doborâtă de un tir de rachetă sol-aer iranian.

Avionul s-a prăbuşit miercuri la două minute de la decolarea de pe aeroportul internaţional din Teheran, cu destinaţia Kiev. În catastrofă au murit toţi cei 176 de oameni aflaţi la bord, în majoritate cetăţeni iranieni şi canadieni, dar şi 11 ucraineni. Prăbuşirea a survenit la scurt timp după tirurile cu rachete executate de Iran împotriva unor baze utilizate de armata americană în Irak.

Ipoteze de lucru



Kievul a indicat joi că examinează şapte ipoteze de lucru, printre care un tir cu rachetă sol-aer de tipul TOR, fabricată în Rusia, o coliziune cu o dronă sau un obiect zburător, un accident provocat de o problemă tehnică, şi o explozie de origine 'teroristă' din cauza unei bombe la bord.

Tot vineri, Ministerul de Externe de la Teheran a anunţat că o echipă canadiană de 10 persoane se află 'pe drum spre Iran', unde se va 'ocupa de problemele referitoare la victimele canadiene ale acestui accident nefericit'.

Sosirea acestei delegaţii este un fapt neobişnuit, în condiţiile în care Ottawa a rupt în 2012 relaţiile diplomatice cu Teheranul, reproşându-i susţinerea pentru regimul lui Bashar al-Assad în Siria.

 

Anchetă comună



Ministerul de Externe iranian a dat însă asigurări că va face tot posibilul pentru a 'facilita' sarcina statelor care şi-au pierdut cetăţeni în catastrofa aviatică, cea mai gravă produsă în Iran după ce, în 1998, 290 de persoane au murit după ce un Airbus al Iran Air a fost doborât de armata americană, care a susţinut că a fost vorba de o eroare.

În timp ce Londra şi Ottawa afirmă că zborul PS752 al UIA a fost, fără niciun dubiu, doborât de o rachetă iraniană, comunicatul iranian declară că 'rezultatele anchete tehnice vor fi prezentate în mod transparent' lumii întregi.

Teheranul mai aminteşte că doreşte să asocieze la anchetă 'reprezentanţi ai Ucrainei şi ai Boeing', precum şi experţi din ţările implicate.

Vezi și: Iranul: Avionul ucrainean prăbuşit la Teheran nu a fost lovit de o rachetă

Ştiri Recomandate