Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lecția Nagorno-Karabah. Dronele au făcut ravagii pe câmpul de lupă
15 dec 2020 / 11:36
Colegii noștri din cadrul Laboratorului de analiză al Modern War Institute, din cadrul celebrei Academii Militare West Point, fac o analiza succintă a rolului și locului din ce în ce mai important ocupat de către utilizarea dronelor pe câmpul de luptă.
de  H.D. Hartmann

Pe 9 noiembrie 2020 a izbucnit conflictul armat între Azerbaidjan și Armenia, (un conflict care a durat șase săptămâni), asupra teritoriului Nagorno-Karabakh. Acesta s-a încheiat (sau cel puțin s-a întrerupt) printr-o umilitoare înfrângere a milițiilor armene și pierdere de către Armenia a controlului efectiv territorial și economic aupra micii enclave. Conform condițiilor acordului de pace, Azerbaidjanul va păstra teritoriul câștigat prin forța armelor. Rezultatul strategic militar poate fi interpretat ca o victorie a dronelor.

O varietate de factori au contribuit la succesul militar al Azerbaidjanului, dar dronele de luptă au fost o parte esențială. Din datele obținute, pe perioada conflictului, Azerbaidjan a desfășurat urmatoarele tipuri de armament: drone israeliene tip Harop pentru distrugerea sistemelor de apărare antiaeriană armene, vechile bimotoare sovietice dotate cu sisteme de control de la distanță pentru a “zapaci”, focul de apărare antiaeriană, munițiile israeliene Orbiter-1K precum și Bayraktar TB2 de fabricație turcă pentru a lansa atacuri. Un mix cu adevărat exploziv și deosebit de eficient, armata Armeniei, fiind practic lăsată fără capacitate de replică militară din chiar a doua săptămână a conflictului. Ultimile două săptămâni pentru Azerbaidjan nu au reprezentant decat ofensiva militară locală de “curățare” a teritoriului ocupat.

 

Succesul dronei Bayraktar TB2

 

TB2 a avut un succes deosebit, contribuind în mod semnificativ la înfrângerea masivă suferită de forțele armene: estimările HUMINT, OSINT si SIGNIT au plasat pierderile Armenei începând cu 23 octombrie - cu mai mult de două săptămâni înainte ca acordul de pace să înceteze lupta - la 144 de tancuri, treizeci și cinci de vehicule de luptă, nouăsprezece transportoare blindate de personal și 310 camioane (plus zeci de piese de artilerie și sisteme de apărare antiaeriană). În schimb, până în acel moment al luptei, se pare că Azerbaidjanul ar fi pierdut doar un TB2 și un număr mic de muniții. Armenia nu a avut de ales decât să accepte înfrângerea.

Conflictul ilustrează eficacitatea dronelor pe câmpul de luptă modern, impunând însă și o concluzie mandatorie pentru orice stat major al armatei unui stat: importanța sistemelor de depistaj, contraofensivă și capacitate electronică de bruiere, adică o integrare totală a mecanismelor hard și soft contra-drone pentru apărarea efectivă împotriva lor. Astfel de sisteme anti-dronă vor ajuta în mod excepțional la echilibrarea efectelor destabilizatoare ale proliferării dronelor pe câmpul de luptă.


Avantaj dronelor pentru țările cu putere militară redusă sau învechită

 

Pentru statele mici și mijlocii, a avea drone creează un avantaj semnificativ față de omologii fără acestea. Statele mai mici, precum Armenia și Azerbaidjanul, au forțe aeriene relativ nesofisticate, cu un număr limitat de avioane de luptă. Dronele sunt o alternativă semnificativ mai ieftină și la fel de letale, dacă sunt utilizate corect. Dronele oferă și avantaje tactic. TB2, și multe drone ca acesta, pot să survoleze o țintă pe durata unei întregi zile de 24 de ore, adesea mai mult decât atat, fără a putea fi detectate în mod real.

Drona poate, de exemplu, să urmărească un punct de reducere teritorială (de sufocare) - e o vale, o trecătoare îngustă sau un pas de munte – posibil utilizata de către forțele inamice ca apoi să poată decima respective forțe fără a fi nevoie de un material militar complex, transfer local de resurse umane sau prea multă decizii de comandă. Eventual orice unitate militară expusă în raza de acțiune a unei drone este expusă riscului său letal.

În același timp, din punct de vedere informațional dronele sunt excelente pentru a clarifica confuziile inerente oricărui război de tipul celui care a avut loc în enclava armeană: dronele de supraveghere pot fi echipate cu camere, senzori cu infraroșu, LIDAR (detectarea și distanța luminii) și alte sisteme pentru a urmări absolut orice activitate, fie ea militară, economică până la nivelul cunoașterii numărului de animale domestice sau slăbatice trăind în zona de interes. Disiparea confuziilor reduce și numărul de victime colaterale sau pagube material suplimentare. Chiar și pentru puteri mai mari cu forțe aeriene mai mari și mai avansate, aceste avantaje oferă un adjuvant semnificativ avioanelor cu echipaj uman.

 

Apărarea împotriva dronelor

 

Însă cealaltă jumătate a ecuației este apărarea împotriva dronelor. În conflictul din Nagorno-Karabakh, Azerbaidjan a eliminat rapid sistemele de apărare aeriene limitate ale Armeniei. Armenia nu pare să se fi gândit și la acest aspect crucial pentru un război localizat. Nu numai că strategii săi militari nu au considerat că trebuie să dețină sisteme anti-drone dar, potrivit fotografiilor care circulă pentru analiza post factum, metoda veche de utilizare a armatei de teracotă, adica din carton pentru a induce în eroare inamicul era formată din momeli improvizate (aka manechine) și tunuri antiaeriene definitiv nesofisticate. Cum se spune: nu trageți cu tunul dupa muște, așa nici Armenia nu a înțeles că nu tunul rezolvă problema dronelor de atac.

De aceea, spre exemplu, Statele Unite au asigurat investiții semnificative, instruire și dezvoltare de concepte ofensive și defensive pentru combaterea dronelor. Bugetul 2021 al Departamentului Apărării are prevăzute 404 milioane USD pentru cercetare și dezvoltare și 83 milioane USD pentru achiziții. Dar majoritatea statelor cu siteme militare învechite sau minore din punct de vedere al capacităților tehnologice contemporane. De aceea este important a înțelege că noua terminologie strategică va face distincția clară dintre tehnologie modernă (deja depășită de viteza cu care se schimbă tehnologia în zilele noastre) și tehnologia contemporană, deoarece analizele strategice de anul viitor, vor include cele trei stadii de caracterizare: modern, contemporan și viitor apropiat – din punct de vedere al aplicabilității efective pe câmpul de luptă și calităților de integrare. Deci pentru SUA, aceste investiții în tehnologia de drone ofensive cât și în sisteme complexe, integrate contemporan, sunt decisive și ele vor crește de la an la an, fapt reflectat și în bugetele militare deja propuse în viitor.

 

Provocarea strategică a prezenței dronelor va crește fundamental în următorii ani

 

Dronele proliferează pe tot globul. Turcia a vândut TB2 către Qatar, Libia și Ucraina. La începutul lunii octombrie, Ucraina a anunțat că dorește să cumpere încă 48 de TB2. În iulie, Statele Unite au eliminat din restricțiile privind exportul de drone care zboară  la viteze de sub opt sute de kilometri pe oră, limită incluzând MQ-9 Reaper, folosit frecvent în războiul din Afganistan. MQ-9 a fost deja exportat sau aprobat pentru export în Franța, Italia, Olanda (subliniem că dronele olandeze vor fi neînarmate), Germania (vânzare anulată), Spania, Emiratele Arabe Unite și Regatul Unit. La nivel global, New America Foundation a identificat peste trei duzine de țări cu drone înarmate iar numărul lor crește de la an la an. Deci războiul dronelor nu mai este subiect de film science fiction, ci devine o realitate din ce în ce mai integrată în marile mecanisme strategice militare.

Și tehnologia avansează. Dronele funcționează din ce în ce mai mult în număr mare, cu grade mai mari de autonomie. Statele lucrează la dezvoltarea și testarea roiurilor de drone - drone care comunică între ele pentru a atinge obiective comune. De exemplu, în septembrie, CETC, o companie chineză de stat, a testat cu succes un vehicul de lansare care trage până la patruzeci și opt de drone pretinse a fi echipate cu software care permite un anumit grad de cooperare.

În același timp, dronele pot fi operate din ce în ce mai mult cu un control minim sau lipsit de control uman. Se pare că TB2 produs de Turcia are un sistem de zbor complet automat și este capabil de taxi și parcare autonome. Reducerea timpilor și terenului de aterizare devine din ce în ce mai vizibilă. Tehnologia este suficient de simplă încât dronele hobbyiste disponibile pentru aproximativ 1.600 de dolari pot zbura autonom de-a lungul căilor predesemnate, pot urma ținte și pot menține o altitudine specificată. Combinația de autonomie și roi exacerbează provocarea anti-drone: statele trebuie să se apere împotriva mult mai multor drone decât celor exclusiv militare sau de intelligence, iar autonomia lor transformată practic într-o cursă a adolescenților întârziați la orele de somn, reduce spre zero multe dintre sistemele de aparare impotriva dronelor, efectiv făcându-le inutilizabile.

La miljocul Evului Mediu cultura populară imaginase vrăjitoarele ca un fel de drone, zburând în plină noapte, pe o coadă de mătură. Astăzi însă, există și se dezvoltă așa numiții “vulturi de vânătoare”, adica avem, la scara întregii lumi o adevarată vânătoare de drone. Gama largă de opțiuni creează o provocare semnificativă pentru toate statele care realizează importanța dronelor. Care sisteme funcționează bine și care sunt cele mai bune soluții la provocările pe care le pun dronele?

Ajutorul fundamental pe care armata SUA trebuie să îl acorde, in special aliaților săi de mai mică anvergură sau cu capacitate militară redusă, se referă la extinderea dincolo de sfatul militar la reala tehnologie în ceea ce privește atenuarea amenințărilor pe care le reprezintă dronele, precum și exploatarea punctelor slabe ale acestora. Dacă dronele oferă un ochi de neegalat peste câmpul de luptă, un răspuns evident este să orbești ochiul. Ceea ce este mai puțin evident este cel mai bine să-l orbiți. Statele ar trebui să desfășoare momeli? Camuflaj nou? Lasere avansate? Alternativ, puterile mari pot oferi informații despre cum să fie atacete cibernetic cel mai bine sistemele electornice ale dronelor.

Dronele actuale sunt adesea controlate de piloți la distanță care operează în stații de control la sol. Direcționarea acestor sisteme ar putea impune costuri suplimentare pentru a dăuna operatorilor instruiți, iar militarii au probabil mai puține stații de control la sol decât drone. Puterile mari pot ajuta la identificarea și direcționarea acelor sisteme prin schimbul de imagini prin satelit, informații colectate, sfaturi strategice sau tehnologii special concepute.

Din punct de vedere strategic, marile puteri militare ale lumii ar trebui, de asemenea, să ajute puterile mai mici să știe când direcționarea sistemelor de control la sol ar putea crea riscuri mai largi de escaladare a conflictelor: unele rapoarte indică faptul că soldații turci ar fi putut să opereze TB2 care zburau împotriva forțelor armene, fără ca acestea să aibă cunoștinta, deci, dacă este adevărat, uciderea operatorilor turci ar fi riscat să extindă conflictul, introducând Turcia. Iar Turcia tocmai acest lucru și-l propusese, pentru a extinde influența sa militară fizică în respectiva zona.

De aceea Statele Unite și comunitatea internațională ar trebui să ofere sisteme anti-drone, instruire și know-how. Supraviețuirea statelor aliate mai mici poate depinde de aceasta. Nagorno-Karabakh ne-a demonstrată urgența în materie de război al dronelor.

Ştiri Recomandate