Ucraina care pică în 7 zile și un NATO care nu va reacționa la agresiunea Ucrainei au fost pariurile greșite puse de Putin înainte de invazia din 24 februarie 2022.
Într-un comunicat de presă, compania naţională de petrol (NOC) a anunţat oprirea exporturilor către porturile Brega, Ras Lanuf, al-Sedra şi al-Hariga, considerate plămânii economiei libiene.
Acest blocaj va determina o scădere a producţiei ţării de la 1,3 milioane de barili pe zi la 500.000 şi un deficit de 55 de milioane de dolari pe zi, potrivit companiei.
Exporturile de petrol sunt principala sursă de venit naţional pentru Libia. În 2019, veniturile din exporturile de petrol au ajuns la aproximativ 42 de miliarde de dolari, conform NOC.
Oprirea exporturilor de aur negru este un semn de protest împotriva intervenţiei turce în ţară, potrivit triburilor şi forţelor loiale mareşalului Khalifa Haftar, care controlează estul ţării şi este în conflict cu guvernul de uniune naţională de la Tripoli (GNA), recunoscut de ONU, potrivit Agerpres.
Forţele pro-Haftar consideră că veniturile din petrol distribuite de GNA sunt folosite pentru a plăti luptători din afară, în special din Turcia.
Mareşalul Haftar, care în aprilie 2019 a efectuat un atac pentru cucerirea capitalei, este aşteptat să participe duminică la conferinţa internaţională privind Libia de la Berlin, organizată la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite, la fel ca rivalul său Fayez al-Sarraj, şeful GNA. Cei doi vor fi la Berlin, a declarat ministrul german de externe, Heiko Maas, cotidianului Bild.
Cele două tabere rivale din Libia respectă un armistiţiu de duminica trecută, la iniţiativa Moscovei şi Ankarăi, dar se acuză reciproc de "încălcări".
Sâmbătă, într-un articol publicat pe site-ul Politico, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat Europa în legătură cu o resurgenţă a grupărilor jihadiste în cazul în care GNA este răsturnat şi şi-a exprimat determinarea de a proteja cu toate mijloacele guvernul libian recunoscut de ONU.
Dezordinea şi tulburările politice a afectat Libia din 2011, după răsturnarea şi execuţia dictatorului Muammar al-Gaddafi. Ţara nord-africană are în prezent două administraţii concurente: guvernul susţinut de ONU cu sediul în capitala Tripoli şi guvernul aliat cu Haftar cu sediul în oraşul Tobruk din estul ţării controlat de mareşal.
La conferinţa internaţională pentru soluţionarea conflictului armat din Libia ce va avea loc duminică la Berlin vor participa reprezentanţi din SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China, Turcia, Italia şi ai ONU.
Recentul summit ruso-turc de la Moscova, menit să forțeze încetarea focului în Libia, s-a prăbușit după ce comandantul libian Khalifa Haftar a plecat din Rusia, fără a semna acordul de armistițiu propus. Unul dintre principalii susținători ai lui Haftar este Rusia, iar dorința sa de a semna acordul ridică mari semne întrebare, nu numai despre gradul de influență pe care Moscova îl are de fapt în Libia, dar și despre cât de greu este să pună capăt conflictului. Amintim şi faptul că, la inceputl luni, mai mulţi mercenarii ruși au fost transferaţi din Siria în Libia.
Rusia şi-a făcut pentru prima dată simtia prezenta în Libia, în septembrie 2019, după ce a trimis mercenari pe liniile de front din Tripoli pentru a sprijini Armata Națională Libiană (LNA), condusă de mareșalul Khalifa Haftar. Prezența Rusiei în Libia şi suportul pe care acesta îl oferă armatei lui Khalifa Haftar, a stârnind îngrijorare în Statele Unite și Europa.
Implicarea Rusiei în războiul din Libia ne amintește de rolul decisiv pe care l-a jucat în Siria, unde a susținut regimul președintelui Bashar al-Assad.
În Libia, forțele generalului Khalifa Haftar sunt în război cu Guvernul de Uniune Naţională. Recent a fost raportat că forțele generalului Haftar au capturat orașul de coastă Sirte, care se află la aproximativ 400 km de capitala Tripoli.
Generalul libian Khalifa Haftar conduce o ofensivă împotriva Tripoli din aprilie. Potrivit ONU, peste 1000 de persoane au fost ucise în ultimele luni de la începutul operațiunii.
Generalul, în vârstă de 76 de ani, a fost anterior consilier al liderului libian Muammar Gaddafi, care a ajuns la putere după ce monarhia a fost răsturnată în 1969, dar a fost ucis de rebeli în 2011. Haftar a devenit unul dintre cei mai influenți adversari ai lui Gaddafi începând din anii 1990.
Haftar este susținut de Egipt, Emiratele Arabe Unite și Rusia
În ultimii ani, a făcut mai multe călătorii la Moscova pentru a se întâlni cu ministrul rus al Apărării, Sergey Shoygu, cea mai recentă fiind în noiembrie 2018. La una dintre întâlnirile sale cu ministrul apărării rus a participat omul de afaceri Evgeny Prigozhin, care se afla în strânsă legătură cu compania militară privată Wagner.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Ucraina care pică în 7 zile și un NATO care nu va reacționa la agresiunea Ucrainei au fost pariurile greșite puse de Putin înainte de invazia din 24 februarie 2022.
Președintele american Joe Biden a spus că mai devreme sau mai târziu va avea loc un atac iranian asupra Israelului, dar crede că Israelul este capabil să se apere și că Statele Unite îl vor ajuta.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 12.04.2024, Trupele de Rachete cu Destinație Strategică (RVSN) au lansat o rachetă balistică intercontinentală din poligonul Kapustin Yar (Regiunea Astrakhan).
Un oficial american de rang înalt a avertizat vineri că China ajută Rusia să realizeze "cea mai importantă expansiune militară din epoca sovietică şi într-un ritm mai crescut decât credeam că este posibil" la începutul războiului din Ucraina, relatează Agerpres, care citează AFP.
Cehia a identificat deja peste un milion de proiectile de artilerie din întreaga lume care ar putea fi achiziționate pentru Ucraina.
Problema de personal în rândul statelor NATO este una profundă și a fost alimentată chiar de poziția de lider necontestat, pe care SUA o deține în ultimele decenii.
Țările UE creează în prezent o forță comună de desfășurare rapidă, o adevărată ”Legiune Europeană”, cum este numită de ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski.
Laserul DragonFire se anunță un veritabil distrugător de drone, dar britanicii încă lucrează la proiect.
Avocatul și fostul diplomat ungar Péter Magyar (43 de ani) și-a înregistrat noul partid politic, numit TISZA (Tisztelet és Szabadság Párt, adică Partidul Respectului și Libertății).
Ambasada Federației Ruse la București anunță că Valeri Kuzmin și-a încheiat misiunea în România.
Parisul e hotărât să-și pună industria de apărare la treabă. Declarațiile oficialilor francezi, în frunte cu președintele Macron, converg spre o accelerare susținută a ritmului producției de armament.
Statele Unite își reafirmă hotărârea de a proteja Japonia, inclusiv prin utilizarea armelor nucleare, au arătat într-o declarație comună președintele american Joe Biden și premierul japonez Fumio Kishida.
Turcia a venit cu un nou plan pentru o reglementare pașnică a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care implică înghețarea războiului și statutul de stat nealiniat.
Ucraina intenționează să obțină cât mai curând șapte baterii de apărare antiaeriană Patriot, chiar și sub formă de împrumut, după cum a declarat ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, într-un interviu publicat pe 10 aprilie.
În după-amiaza zilei de joi, 11.04.2024, trupele ruse au executat noi atacuri cu rachete asupra unor ținte din Harkiv. Acest lucru a fost raportat de o serie de surse ucrainene și ruse, care au citat informații provenite din oraș.
Masiva rachetă rusă Angara-A5 a fost lansată cu succes de la Cosmodromul Vostochnîi, după două amânări, au anunțat agențiile de presă.
Parlamentarii europeni au aprobat miercuri întregul pachet privind migrația, care constă din zece propuneri legislative. Votul a decurs ca o adevărată dramă până în ultimul moment, deoarece sprijinul pentru toate cele zece reglementări care modifică normele UE în materie de migrație și azil nu a fost deloc sigur.
Interferența Rusiei cu semnalul GPS din Țările Baltice, care durează de câteva luni, deranjează Suedia. Șeful Marinei Suedeze, Ewa Skoog Haslum, cere ca NATO să se ocupe de situație.
Lockheed Martin și CoAspire au prezentat, săptămâna aceasta, la Sea Air Space 2024, noua rachetă hipersonică multi-misiune Mako.
Guvernul german a raportat despre transferul unui alt lot de ajutor militar către Ucraina.
Rusia continuă eforturile pentru destabilizarea societății moldovenești. Kremlinul vrea să profite de un nou acord semnat de guvernatorul regiunii autonome moldovenești Găgăuzia, Yevgenia Guțul, cu o bancă rusă deținută de stat.
Ministerul Apărării Naţionale organizează miercuri evenimentul "ROMÂNIA - NATO, 20 de ani", care marchează cele două decenii de apartenenţă a României la Alianţa Nord-Atlantică.
Kremlinul vrea să înființeze un Minister al Educației Patriotice care va spăla pe creier copiii și tinerii ruși.
Peste două treimi dintre tancurile rusești distruse de armata ucraineană în ultimele luni au fost lovite de drone FPV.
Războiul turc împotriva facțiunilor kurde din Siria și Irak a devenit un punct central al discursului lui Erdogan pentru a acoperi eșecul său și declinul popularității partidului aflat la guvernare.
Guvernul SUA a predat forţelor ucrainene armele care au fost capturate în timpul inspecţiilor navelor care transportau mărfuri din Iran în Yemen.
Moscova și Tokyo nu au reușit să ajungă la un acord de pace de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Compania chineză Huawei a dat în judecată Consiliul Suprem de Apărare a Țării prin Administrația Prezidențială, Ministerul Cercetării și Primul Ministru.
La scurt timp după ce prim-ministrul britanic Rishi Sunak a anunțat un „efort național” pentru asigurarea viitorului industriei nucleare de apărare a Regatului Unit, a fost publicat Documentul de comandă pentru apărarea nucleară (Defence Nuclear Command Paper), prin care guvernul stabilește „la scară completă efortul nuclear național al Regatului Unit”.
Ministrul ucrainean al energiei, Herman Halușcenko, a declarat, pe 08.04.2024, că, în ultimele săptămâni, trupele ruse au lovit 80% dintre centralele electrice tradiționale și jumătate din hidrocentralele de pe teritoriul Ucrainei.
Potrivit surselor Politico, pachetul ar putea fi finalizat și anunțat de vineri.
Construcția structurilor defensive în diferite regiuni ale Ucrainei progresează cu mari întârzieri. Acest lucru se datorează atacurilor rusești asupra echipamentelor și unităților de geniu care construiesc noile linii defensive. Mai multe filmări video cu consecințele atacurilor rusești au fost publicate pe Internet.
Primele șase dintr-un total de 12 avioane de luptă multirol Rafale au ajuns joi în Croația, la mai bine de doi ani după semnarea unui contract cu Franța în valoare de peste un miliard de euro. Sosirea ultimului dintre avioanele contractate este așteptată la începutul anului 2025.
Suedia confirmă că va trimite Letonia un batalion mecanizat de dimensiuni reduse.
Companiile Anduril și General Atomics vor fabrica și testa primele drone de luptă colaborative.
Estonia va achiziționa echipamente militare neletale pentru Republica Moldova pentru aproximativ 40 de milioane de euro pe an. Estonia a semnat deja primul contract cu compania cehă de arme ERA.
NATO a organizat, zilele trecute, un exerciţiu de dislocare rapidă a trupelor.
După cum reiese dintr-o serie de imagini care circulă pe rețelele de socializare rusești, trupele ruse ar fi reușit să evacueze și să captureze un vehicul blindat american, M1150 Assault Breacher Vehicle (ABV), de pe frontul din Ucraina. Acest vehicul a fost pierdut de Brigadă 47 Mecanizată a Forțelor Armate ucrainene la sfârșitul lunii februarie 2024. Aceste imagini au fost distribuite și răspândite intens pe rețelele de socializare rusești începând cu 25 aprilie 2024, marcând prima captură atestată a unui vehicul american M1150.
Militarii ucraineni din cadrul unei unităţi a Forțelor pentru Operații Speciale au efectuat un atac cu rachete împotriva unui sistem rusesc de apărare antiaeriană Buk-M1, a precizat serviciul de presă al Forțelor Armate ale Ucrainei.
În timpul primei sale vizite în Germania, prim-ministrul britanic Rishi Sunak a subliniat necesitatea ca Europa să continue să sprijine ferm Ucraina. ,,Suntem uniți [cu Germania] prin faptul că dorim să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi nevoie", a declarat Rishi Sunak, subliniind că agresiunea militară rusă "să se încheie cu un eșec".
Pentru prima dată, au fost prezentate imagini de la lansarea rachetei balistice CTM-290 pe care Polonia vrea să o achiziţioneze de la Coreea de Sud. Racheta a fost lansată din sistemul Homar-K în prezența reprezentanților guvernului polonez. Raza de zbor a rachetei și caracteristicile focosului sunt apropiate de cele ale rachetei americane ATACMS.
Rusia a respins miercuri seara o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU prin care le cere țărilor să prevină o cursă a înarmărilor în spațiu.
Este posibil ca întârzierea de luni de zile a ajutorului militar american pentru Ucraina să fi dat timp forțelor rusești să atenueze eficienta viitoarelor atacuri cu rachete cu rază lungă de acțiune de tip ATACMS, se precizează într-un raport publicat pe 24 aprilie de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Evaluarea a fost făcută la scurt timp după ce s-a relatat că SUA au început să furnizeze în secret aceste rachete Ucrainei, începând cu luna martie. Statele Unite au livrat pentru prima dată Ucrainei modele mai vechi de rachete ATACMS cu rază medie de acțiune, în toamna anului trecut, după luni de discuţii. Versiunile mai vechi au o rază de acțiune de 165 de kilometri.
În timp ce trupele ucrainene așteaptă muniția promisă de Statele Unite, armata rusă își continuă înaintarea lentă pe teritoriul ucrainean, potrivit presei și analiştilor americani. CNN relatează că satul Ocheretine din regiunea Donețk rămâne în centrul atenției trupelor rusești. Canalul citează grupul ucrainean de monitorizare DeepState, care relatează că rușii avansează spre vest aproape zilnic.
Autoritățile ucrainene solicită tot mai intens Washingtonul să accepte producerea în comun de sisteme de apărare antiaeriană Patriot, care ar ajuta substanțial Ucraina să se apere de loviturile aeriene ruse, după cum a declarat ambasadorul ucrainean în SUA, Oksana Markarova, într-un interviu acordat pentru European Pravda pe 23 aprilie.
Comandamentul European al Forțelor Armate ale SUA a informat, pe 24.04.2024, că grupul de bombardiere strategice americane B-1B Lancer, care s-a aflat timp de o lună la Baza Aeriană Morón din Spania, a revenit în Statele Unite.
Așa cum era de așteptat, președintele Joe Biden a semnat imediat legea care oferă ajutor de 61 de miliarde de dolari Ucrainei.
Atacul ucrainean cu drone din noaptea de 24 aprilie a fost confirmat de Ministerul rus al Apărării, dar și de șefii regiunilor Smolensk și Lipetsk unde au fost lovite obiective.
SUA au trimis deja în secret rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune în Ucraina, iar Ucraina a lovit Crimeea cu ele săptămâna trecută, relatează Reuters cu referire la un oficial american.
Investițiile chineze în Ungaria se ridică la 6 trilioane de forinți (15,3 miliarde de euro) și vin în principal sub forma construirii de noi fabrici de baterii pentru vehicule electrice, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Comerțului, Peter Szijjarto, în timpul vizitei sale la Beijing.
Grecia ar putea furniza Ucrainei cel puțin un sistem de apărare aeriană Patriot, scrie site-ul grecesc Pronews, citând surse guvernamentale.
Iranul și Coreea de Nord sunt aliați de lungă durată care au cooperat cu privire la programele de arme încă din anii 80.
Un proiect militar important, aflat în faza experimentală, care are la bază un soft cu inteligență artificială (AI) dezvoltat de armata americană a avut rezultate mixte pe câmpurile de luptă din Ucraina, deoarece cei care se află în spatele acestuia se străduiesc să trimită date şi formaţiile culese de pe câmpul de luptă, cu metode de secol secolul 21 către militari care luptă în ''tranșee din secolul 19", a relatat New York Times (NYT) la 23 aprilie.
Ministrul rus al apărării, general de armată Serghei Șoigu, a declarat, pe 23.04.2024, că, până la sfârșitul acestui an, în dotarea Forțelor Aerocosmice vor fi introduse primele complexe de rachete antiaeriene de tip S-500 Prometheus.
Forțele ruse încearcă să profite de lipsa acută de muniție în rândul armatei ucrainene și intensifică campania de cucerire a Donbasului.
Surse politice și militare de la Tel Aviv au confirmat că demisia anunțată pentru luna august a comandantului Regiunii Centrale a Armatei Israeliene, generalul Yehuda Fox, constituie o lovitură majoră pentru instituția militară.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a cerut în mod constant și insistent aliaților să mărească finanțarea cheltuielilor militare, a reiterat că ajutorul acordat Ucrainei pentru a contracara agresiunea rusă este, de asemenea, o contribuție la securitatea comunității transatlantice însăși.
Rusia ar putea intensifica bombardamentele asupra Ucraina și nu este exclus să-şi aleagă alte ținte pentru viitoarele atacuri, iar cele mai vizate ar putea fi infrastructura de transport, logistica și depozitele militare, se precizează în cel mai recent raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).
Guvernul ucrainean alocă 8 miliarde grivne (UAH) de la bugetul de stat pentru construirea de fortificații în vederea apărării pozițiilor ucrainene. Această informaţie a fost anunțata de Denis Shmihal, prim-ministrul Ucrainei. Guvernul de la Kiev a reușit să aloce această sumă pentru construcția de fortificații prin redistribuirea cheltuielilor de la bugetul de stat la 23 aprilie 2024.
La 22 aprilie 2024, Agenția pentru achiziții militare din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării a încheiat contracte pentru achiziționarea a 4.000 de drone chinezești, dintre care 3.000 de DJI Mavic 3E și 1.000 de sisteme aeriene fără pilot DJI Mavic 3T. Evaluate la 575,2 milioane de grivne ucrainene (aproximativ 14.478.456,98 dolari), aceste achiziții fac parte din obiectivul mai larg al Ucrainei de a achiziționa un total de 20.000 de drone DJI prin intermediul platformei Prozorro.
În ciuda solicitărilor anterioare venite din partea Ucrainei pentru mai multe avioane de atac, un înalt oficial al Pentagonului a declarat că ucrainenii nu sunt interesați de fostele aeronave A-10 Warthogs ale U.S. Air Force.
Potrivit site-ului Itamilradar.com, pe 23.04.2024, portavionul francez Charles de Gaulle (R91) a părăsit portul Toulon și a început executarea operațiunii Akila, menită să consolideze prezența navală franceză în Marea Mediterană.