Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lovitură pentru SUA: După contractul istoric pentru Rafale, EAU suspendă achiziția de F-35. Spionajul chinez ar fi mărul discordiei
Forțele aeriene
Data publicării:
Un oficial al Emiratelor Arabe Unite a confirmat că Abu Dhabiul urmează să suspende achiziția de avioane de luptă de generația a V-a F-35 Lightning II. În acest sens Guvernul federal al Statelor Unite ale Americii a fost notificat printr-o scrisoare oficială.
Sursă foto: F-35
Sursă foto: F-35

Decizia reprezintă o puternică lovitură pe plan financiar pentru SUA și vine la nici două săptămâni după ce, în cadrul vizitei președintelui francez Emmanuel Macron la Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite au semnat un contract cu Franța pentru cumpărarea a 80 de avioane de luptă Rafale.

Acordul este unul cu adevărat istoric, EAU devenind astfel cel mai mare client extern al avioanelor franceze Rafale.

 

EAU suspendă achiziția de F-35 Lightning II. Acordul se ridica la aproximativ 23 de miliarde de dolari

 

În ceea ce privește acordul cu EAU privind F-35, acesta a fost negociat în timpul administrației Trump și a născut de-a lungul timpului numeroase controverse. E vorba de achiziționarea a 50 de aeronave de generația a V-a de tip F-35, dar și aproximativ 18 drone MQ-9 Reaper, plus armamentul aferent. Acordul dintre SUA și EAU e estimat la aproximativ 23 de miliarde de dolari.

Wall Street Journal a anunțat că Abu Dhabi a trimis o scrisoare oficială către Washington prin care anunță că suspendă acordul cu privire la F-35 și MQ-9 Reaper. Oficiali americani, sub protecția anonimatului, au confirmat informația.

Se pare că EAU, la nivel oficial, lasă o „ușă deschisă” și spune că discuțiile despre F-35 ar putea fi reluate în viitor, amintind că SUA sunt principalul partener al statului arab în ceea ce privește tehnica militară.

 

Spionajul chinez și relația dintre China și EAU ar fi fost mărul discordiei. Abu Dhabiul nu a acceptat garanțiile de securitate impuse de americani pentru F-35

 

2. F-35, surs... (f-35-sua_05268000.jpg)

F-35, sursă foto: Lockheed Martin

Discuțiile însă se suspendă.

DefenseRomania a scris încă din această săptămână că lucrurile au stagnat din cauza îngrijorărilor SUA cu privire la capacitatea Emiratelor Arabe Unite de a oferirii garanţii de securitate că tehnologia care stă la baza acestor aeronave nu ajunge pe mâini greşite.

Se pare că tocmai aceste garanții suplimentare impuse draconic au nemulțumit Emiratele Arabe Unite. Publicația de specialitate The War Zone spune că aceste garanții de securitate pe care EAU nu le acceptă au ca scop împiedicarea spionajului chinez de a avea acces la date confidențiale ale F-35 Lightning II.

Potrivit sursei citate, SUA au exercitat presiuni mari asupra relației dintre EAU și China. Washingtonul s-a implicat activ pentru a opri lucrările la o instalație militară cu caracter secret pe care China o construia în EAU, dar au fost și alte evenimente care au arătat cât de încordate sunt relațiile bilaterale dintre aceste state. În luna mai a acestui an serviciile de informații americane au primit date cu privire la cel puțin două zboruri militare efectuate de aeronave ale Armatei Populare de Eliberare a Poporului care ar fi transferat în EAU  diferite obiecte ce se presupune că ar fi de natură militară.

Nu putem să nu precizăm și faptul că SUA au condiționat în această vară furnizarea avioanelor F-35 Lightning II către Emiratele Arabe Unite de eliminarea echipamentelor 5G ale gigantului chinez Huawei din statul arab.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Rusia se teme de F-16 și a început deja „vânătoarea de F-16” în Ucraina. Pentru prima dată F-ul contestă serios superioritatea aeriană rusă
În încercarea disperată de a face faţă provocărilor frontului din Ucraina, ruşii ataca oraşele ucrainene cu bombe ghidate UMPB D-30 SN
Oaspete neașteptat la Baza Aeriană Sigonella din Italia: O dronă americană de cercetare MQ-4C Triton a fost dislocată pentru prima dată în zona Mării Mediterane
Sfârșitul unei ere: Avioanele F-16 olandeze efectuează ultima misiune şi predau ştafeta către F-35
Rușii au modificat rachetele Kh-101 cu care lovesc Ucraina. A fost redusă raza de acțiune, dar a crescut puterea de foc
Drona rusă de joi a ajuns până aproape de Brăila. La 7 luni de la prima dronă căzută în Deltă, România încă nu are o lege nouă privind combaterea dronelor
Suedia ia în considerare furnizarea de avioane de luptă Gripen către Ucraina
Rușii au lovit din nou ținte ucrainene de la Harkiv la Lviv. Au fost vizate mai multe obiective energetice de pe întreg teritoriul Ucrainei
O dronă militară s-ar fi prăbuşit într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei (Video): Primele imagini cu craterul format de prăbușirea dronei
Danemarca vinde 24 de avioane F-16 Argentinei. Experții sunt indignați de situație, în timp ce Putin promite să "distrugă" avioanele F-16 ucrainene
Nici vorbă de retragere. SUA au planuri mari cu F-22: Rază de acțiune mai mare la viteze supersonice și noile rachete AIM-260 de ultimă generație
Rusia amână din nou livrarea sistemelor S-400 către India. Cauza: Operațiunea militară specială de 3 zile se află în cea de-a 764-a zi
Su-35, cel mai promovat avion rus sau Su-27? Cert e că un avion rus „pierde lupta” cu forța gravitațională” (Video). Posibil doborât chiar de ruși
Noul ajutor militar pentru Kiev sporește paradoxul nemțesc: Deși a transferat Ucrainei arme cât toată Uniunea Europeană, Berlinul încă se teme de subiectul Taurus
Un C-130 francez a aterizat în premieră la Brașov. Avioane franceze Atlas (transport) și A330 (realimentare aeriană) vor putea fi și ele dislocate aici
Scenariul livrării Ucrainei a unor „F-16 cu armament nuclear” și decolarea avioanelor din România arată că Rusia se teme de F-16
Grecia admite că nu mai poate continua cu atâtea avioane diferite. F-16 Block 30 și Mirage 2000 vor fi vândute pentru a „aerisi” aviația militară
Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei ce trebuie rapid neutralizat. FAB-3000 ar fi cu adevărat devastatoare pentru Ucraina
Grecia intenţionează să înlocuiască cererea pentru F-35 Block 3 cu o solicitare pentru versiunea Block 4: Interes pentru utilizarea rachetelor Meteor BVRAAM
Șeful Armatei Poloniei dă de înțeles că e foarte probabil ca Rusia să fi încălcat intenționat spațiul aerian polonez cu o rachetă
De ce Armata poloneză nu a doborât racheta rusă: ”În timp de pace nu avem libertate deplină”
Ministrul lituanian de externe: Data viitoare când o rachetă rusească încalcă spațiul aerian al NATO, trebuie doborâtă
„Tăcere = permisiune”: NATO trebuie să ceară explicații Rusiei, după ce o altă rachetă rusească a încălcat spațiul aerian polonez
Bombardiere americane B-1B au survolat în nord extrem european pe direcția Peninsulei Kola. Rușii au ridicat un avion MiG-31
Sistem de apărare antiaeriană MBDA Mistral 3, integrat pe un blindat Vamtac 4x4, prezentat de gigantul european în cadrul expoziției Eurosatory 2022 de la Paris. Sursă foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
România are pe masă o soluție rapidă de rezolvare a problemei SHORAD/VSHORAD: Achiziția comună de sisteme Mistral 3 cu livrare rapidă
Calendarul livrărilor: Ajung încă 4 avioane F-16. România va avea completă în 2024 a doua escadrilă de avioane de luptă F-16
Doisprezece piloți ucraineni urmează în prezent o perioadă de pregătire intensă, dar livrarea primelor F-16 vine la pachet cu multe provocări
F-16 e o himeră iar Kaan un proiect de viitor. Turcia are nevoie urgent de avioane și a demarat negocierile pentru Eurofighter, dar are o problemă
Aeronave NATO de cercetare strategică au survolat intens zona litoralului românesc și apele neutre ale Mării Negre
Dovadă că sistemele occidentale de apărare antiaeriană funcţionează eficient în Ucraina: Activitatea aviației rusești s-a redus semnificativ

Ştiri Recomandate

Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
Statele Unite ar putea avea ocazia să scoată regimul sirian de sub influența Iranului: Bashar al-Assad vorbeşte despre discuţii ocazionale pe care le-a avut cu americanii
“Cel mai bogat om din structurile de forță ale Rusiei” a fost reținut pentru luare de mită. Timur Ivanov, adjunctul ministrului rus al apărării, riscă 15 ani de închisoare
Senatul SUA aprobă ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
Reuşită pentru industria cehă de apărare: Germanii de la KNDS, dispuşi să producă tancul Leopard 2A8 în Cehia
Noul bombardier invizibil H-20 al Chinei "nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru SUA: Acesta nu se va ridica la înălțimea proiectelor militare americane
Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea: S-a stabilit un angajament cu privire la creşterea cooperării la nivelul industriei de apărare
Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
pixel