Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MApN denunță „informații eronate” publicate în presă despre corvete. Ministerul face clarificări în programul „Corveta multifuncțională”
11 oct 2021 / 16:24
Ministerul Apărării Naționale a venit cu precizări importante în ceea ce privește contractul „Corveta multifuncțională”, după ce în presă au apărut informații catalogate de MApN, „eronate”.
de  DefenseRomania Team
Corveta Gowind - Naval Group

MApN face precizări după ce publicația Newsweek Romania a acuzat instituția de că „tergiversează semnarea contractului privind achiziția celor patru corvete”.

Sursa menționată precizează în articolul intitulat „Ciucă, un nou pretext să nu semneze contractul pentru corvete: face un audit al licitației”, că MApN tergiversează semnarea contractului cu Naval Group.

MApN precizează că și-a exprimat ferm și public în întrevederile cu partea franceză disponibilitatea de a semna contractul.

Redăm integral poziția MApN:

„Referitor la informațiile apărute în publicația Newsweek, în data de 9 octombrie 2021, sub semnătura lui Petru Zoltan, în care se afirmă în mod eronat că „Ministerul Apărării Naționale continuă să tergiverseze semnarea contractului privind achiziția celor patru corvete”, facem următoarele precizări:

- Procedura specifică de achiziție a produsului „Corvetă multifuncțională” s-a finalizat, în anul 2019, prin declararea Asocierii formată din Naval Group din Franța și S.C. Șantierul Naval Constanța S.A. din România drept operator economic câștigător.

- În acest sens, Ministerul Apărării Naționale a exprimat în mod ferm, atât public, cât și în toate întâlnirile cu partea franceză, disponibilitatea de semnare a documentelor contractuale.

- În conformitate cu cadrul legal național, cele două părți desfășoară împreună activitățile necesare pentru a agrea formele finale ale documentelor contractuale.

- Autorul articolului citat induce în mod eronat ideea că MApN ar tergiversa semnarea, prin solicitarea unui „nou audit al documentelor”. În realitate, în conformitate cu reglementările interne, șeful Direcției generale pentru armamente (D.G.Arm.) a solicitat o misiune de consiliere pentru auditul documentelor contractuale, în baza Ordinului nr. M-67 din 2014 de aprobare a normelor metodologice privind exercitarea auditului public intern în M.Ap.N. Această activitate este una premergătoare activității obligatorii de audit, prevăzută de actele normative în vigoare, care se va desfășura la semnarea contractului. Misiunea de consiliere este de scurtă durată și are ca scop consilierea conducerii D.G.Arm. cu privire la conformitatea documentelor contractuale cu cadrul normativ în domeniu”.

CITEȘTE ȘI: Corvetele care se scufundă. De ce România și francezii de la Naval Group nu semnează de peste doi ani contractul pentru corvete

Ştiri Recomandate