Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marinar mort pe portavionul USS Carl Vinson
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Un marinar al US Navy a murit la bordul portavionului Carl Vinson, dar decesul nu are legătură cu coronavirusul, au spus oficialii, transmite Navy Times.

Purtătoarea de cuvânt a US Navy, Miranda Williams, a declarat că ofițerul a fost găsit mort la locul său de muncă sâmbătă, a informat Kitsap Sun.

"Având în vedere datele de până acum, acesta nu este un deces legat de COVID-19", a spus ea, adăugând că el nu a prezentat niciun simptom al COVID-19 și se afla "într-o stare bună de sănătate". US Navy nu a dat publicității numele ofițerului decedat. Naval Criminal Investigative Service cercetează cauzele morții.

„Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă acum către familia camaradului nostru”, a mai spus Williams.

Decesul a survenit după ce USS Carl Vinson a ieșit din doc la începutul acestei luni, după o revizie a cărui cost s-a ridicat la 367 de milioane de dolari și care a avut loc la Șantierul Naval Puget Sound, au declarat oficialii US Navy.

Anterior, US Navy a declarat că un marinar al portavionului USS Carl Vinson a fost testat iar rezultatul a fost pozitiv pentru COVID-19, dar conducerea a spus că marinarul a fost în concediu și nu a urcat la bordul navei. Anunțul a fost făcut în ciuda interdicției impuse de Pentagon de a nu anunța public cazurile de coronavirus de la bordul navelor marinei militare.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Mină în zona Costinești. Dragorul Alexandru Axente împreună cu scafandri de luptă și un elicopter Puma Naval intervin pentru distrugerea minei
Turcia aduce noi modificări proiectului său de distrugător TF-2000
Dronele maritime ucrainene sunt necruțătoare: Presa occidentală comentează informațiile privind distrugerea navei ruse Serghei Kotov
Fum din nou pe Marea Neagră. Nava rusă de luptă modernă Serghei Kotov, distrusă de forțele speciale ale Ucrainei cu drone Magura V5
Surprinzător sau nu, și viitoarele fregate olandeze cu capacități de apărare hipersonică ar putea fi construite în România
Chinezii testează portavionul Liaoning, momentan cu machete J-35. China e optimistă că modificarea navelor va integra avioanele
Noua fregată a SUA USS Constellation va dispune de sonar de ultimă generație CAPTAS-4 de la Thales. Livrarea primului sistem, realizată cu succes
Misiunea ”Aspides” a UE din Marea Roșie are deja de lucru: Fregata germană ”Hessen” a distrus două drone ale rebelilor Houthi
Rușii încearcă să ascundă cât mai multe nave ale Flotei ruse din Marea Neagră de ochii ucrainenilor (Foto): Dronele navale kamikaze rămân principala ameninţare
Australia își dublează numărul navelor, într-o mișcare fără precedent. Gigantul francez care trebuia să construiască în România și corvetele, exclus din prima zi
Somalia semnează un acord cu Turcia pentru a-și proteja apele teritoriale și a-și construi propria forță navală
Prima misiune operativă a portavionului britanic Prince of Wales cu avioane F-35 la bord
Un război cu Rusia ar putea începe printre calotele de gheață. Arctica, noul obiectiv militar și economic al Rusiei, poate fi începutul unui război major
Zi importantă pentru Marina iraniană. IRGC înființează flota de nave grele de luptă
Cad capete importante în Marina rusă: Comandantul Flotei din Marea Neagră ar fi fost demis, după lunga serie de pierderi navale. Nici adjunctul său nu se simte prea bine
Au rămas doar 5 nave ruseşti din clasa Ropucha în dotarea Flotei ruse din Marea Neagră după scufundarea navei de desant ''Caesar Kunikov''
Este oficial: Nava mare de desant Caesar Kunikov a fost scufundată de ucraineni în apropiere de Peninsula Crimeea (Foto/Video)
Britanicii dominau oceanele, dar acum au probleme cu portavioanele. După ce HMS Queen Elizabeth s-a defectat, și noul HMS Prince of Wales a întâmpinat o „defecțiune minoră”
Fără nave de luptă, Estonia își organizează apărarea de coastă pe camioane, cu sisteme de rachete Blue Spear de ultimă generație
De ce e noul portavion american USS Gerald Ford o adevărată mașinărie de luptă. SUA pot lansa în luptă F-35 și Super Hornet la foc automat
Italia este tot mai activă în Indo-Pacific. Meloni promite Japoniei: F-35-urile vor sosi în august, apoi portavionul Cavour
Ucraina oferă noi detalii despre scufundarea Ivanovets. Corveta rusă a pierdut lupta cu 6 drone Magura V5 jet ski ucrainene
Rusia, China și Iranul planifică desfășurarea de manevre navale comune
Un atac în Marea Roșie a avariat o altă navă comercială. SUA i-au lovit pe rebelii Houthi
Marea Britanie se asigură că uriașa sa flotă maritimă rămâne funcțională pe timp de război: Thales va realiza mentenanța pentru senzorii și sonarele navelor Marinei Regale
Italia va conduce misiunea europeană ”Aspides” pentru siguranța navigației din Marea Roșie
Marina Indiană dă semne că ar putea deveni o superputere navală. ”Este un mesaj către cel mai mare inamic al nostru”
Rușii au lansat la apă încă un submarin nuclear strategic: “Prințul Pozharsky”, purtător de rachete balistice intercontinentale
Nave de luptă de ultimă generație, în sfârșit pentru România? De ce s-au deplasat ministrul Apărării și șeful Armatei la Șantierul Damen de la Galați

Ştiri Recomandate

Europa se înarmează, ajustează planul industriei de apărare, dar trebuie să se miște mai repede pentru a descuraja Rusia
HIMARS, rachete Patriot, dar și blindate Bradley. Casa Albă aprobă un nou ajutor de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina
Israelul a aprobat ”extinderea calibrată” a operațiunii în Rafah. Măsura, adoptată pentru a nu depăși „liniile roșii” fixate de Biden
”Repetă experimentele naziștilor”. Zaharova scoate artileria grea și pune presiune pe guvernul pro-occidental de la Chișinău
Lituania ia în calcul varianta trimiterii în Ucraina a unor consilieri militari occidentali
Rușii vor să străpungă granița din nordul Ucrainei; Kievul a trimis întăriri în regiunea Harkiv și încearcă să țină pe loc forțele ruse
Ucraina primește primul simulator de zbor pentru avionul de luptă F-16 (Foto/Video): Tinerii piloţi ucraineni sunt îndemnaţi să-l testeze
Răspuns la avansul Rusiei: Avioanele F-16 occidentale ar putea ajunge în curând în Ucraina
Dronele ucrainene Magura V5 au provocat pagube de 500 de milioane de dolari Flotei ruse din Marea Neagră
Unii piloți ucraineni aproape au terminat cursurile de pregătire pentru operarea avioanelor F-16: Aceștia vor fi deja pregătiți să execute misiuni de luptă direct în spațiul aerian ucrainean
România va integra pe avioanele sale F-16 rachete aer-aer de ultimă generație AIM-9X Sidewinder
În încercarea de a întări efectivele militare, parlamentul ucrainean a luat o decizie controversată: Mobilizarea voluntară a 20.000 de condamnați, dar nu cei cu infracțiuni grave
Alegerile care nu schimbă nimic: După ce a câștigat un nou mandat de președinte al Rusiei, Vladimir Putin este pe cale să reinstaleze în funcție și vechiul guvern
Germania și U.S. Army colaborează pentru a livra Ucrainei noi lansatoare de rachete M142 HIMARS
Programul francez "Chrysalide": Ce probleme a trebuit să rezolve Franța pentru a trimite rachete SCALP cu rază lungă de acțiune în Ucraina?
Teheranul anunță că își va schimba doctrina nucleară dacă Israelul amenință existența Iranului
NATO, pregătită să reacționeze la două scenarii negative în Ucraina. Una dintre liniile roșii vizează și R. Moldova, arată o analiză la Republica
Rusia a scos din depozite ce avea mai bun, dar încă mai are resurse pentru încă doi ani de război. Ce a rămas din stocurile Armatei Roșii
Xi Jinping a mers și în Ungaria. Pariul chinez, fluturat încă o dată de Orban: China este un pilon al noii ordini mondiale
Cel mai mare exercițiu de desant aerian din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial: La Câmpia Turzii se desfășoară una dintre cele șase operații de tip ”Joint Forcible Entry”
Deși condamnă ”terorismul regimului de la Kiev”, Armata Rusiei a pus pe butuci toate hidrocentralele Ucrainei după atacurile efectuate în ultimele luni
Moscova pregătește Republicii Moldova un ”desant” hibrid fără precedent: 100 de milioane de euro pentru a răsturna guvernul pro-occidental de la Chișinău
Militarii ucraineni au distrus un tanc rusesc T-80, utilizând rachete TOW trase dintr-un IFV Bradley (Foto/Video)
Generalul Zalujnîi a fost trecut în rezervă și numit astăzi ambasador în Marea Britanie. Continuă schimbările la vârful Armatei ucrainene
General suedez: Nu cred că țările NATO vor să fie văzute ca parte a conflictului din Ucraina, dar nici procesul de luare a deciziilor nu ține pasul cu nevoile ucrainenilor
Ipocrizia Moscovei: În discursul de Ziua Victoriei, Putin se revoltă împotriva "distorsionării" istoriei şi acuză statele occidentale că alimentează conflictele regionale
Occidentul nu a învățat lecțiile războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei | David Cameron: Ezitarea și acțiunea minimă nu fac decât să încurajeze agresorii
Generalul Austin: Este prea devreme pentru a vorbi despre impactul asistenței financiare americane pe câmpul de luptă din Ucraina
SUA testează Baltica, în imediata apropiere de Rusia. Rachetele SM-6, dislocate pentru protecția convoaielor navale
"Apărarea aeriană a Ucrainei" va fi un subiect prioritar în cadrul Consiliului pentru Afaceri Externe al UE. România nu exclude trimiterea de Patriot în Ucraina
Serviciile britanice de informații confirmă: Rușii au modificat rachetele de croazieră Kh-101 cu care lovesc ținte de pe teritoriul Ucrainei
Surpriză mare: Germania optează pentru ca avioanele sale F-35 să fie fabricate în SUA, nu în Europa. Întrebarea e ce se întâmplă cu fabrica de fuzelaj de F-35 din Germania?
pixel