Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mercenarii ruși din Libia, puşi pe fugă de către forțele armate ale Guvernului Libian de Uniune Naţională
Un primar local din Libia a declarat duminică că Wagner Group, compania militară private rusă (PMC) care oferă sprijin şi suport militar forţelor loiale mareşalului Khalifa Haftar, a părăsit țara, cel puţin asta au precizat agenţia turcă Anadolu şi site-ul Daily Sabah.
de  Cristian Soare

Salem Alaywan, primarul orașului Bani Walid a declarat pentru un post de televiziune locală că trei aeronave în care se aflau mercenari ai Wagner Group au părăsit zona.

Retragerea militarilor ruşi este o altă lovitură grea pentru forţele Armatei Naționale Libiene (LNA), aflate sub conducerea mareșalului Khalifa Haftar.

Dezordinea şi tulburările politice au afectat Libia din 2011, după răsturnarea şi execuţia dictatorului Muammar al-Gaddafi. Ţara nord-africană are în prezent două administraţii concurente: Guvernul Libian de Uniune Naţională (GNA) recunoscut de ONU cu sediul în capitala Tripoli şi guvernul aliat cu forţele militare loiale mareşalului Khalifa Haftar - cu sediul în oraşul Tobruk din estul ţării controlat de acesta. 

Forțele lui Haftar, susținute de Rusia, Egipt și Emiratele Arabe Unite, încearcă să captureze Tripoli - capitala Libiei - de mai bine de un an, dar, în ultimele săptămâni, au suferit o serie de înfrângeri în lupta împotriva Forțelor armate ale Guvernului Libian de Uniune Naţională (GNA) recunoscut de ONU.

În cursul săptămânii trecute, forțele LNA s-au retras din unele poziții strategice pe care le controlau în sudul capitaliei Tripoli, motivând luarea acestei decizii ca fiind un gest umanita. Nimic mai fals!

De la sfârşitul săptămânii trecut şi până în prezent, Forțele armate ale Guvernului Libian de Uniune Naţională (GNA) au desfăşurat o amplă operaţiune militară – Volcano of Wrath – împotriva miliţiilor şi forţelor paramilitare loiale mareşalului Khalifa Haftar.

Mercenarii ruși aliați LNA, în prima fază, s-au retras din capitala Libiei, cu tot cu elementele de logistică militară pe care le aveau, spre aeroportul din Bani Walid, un oraș aflat la aproximativ 150 km (93 mile) sud-est de Tripoli, a declarat pentru Reuters, Salem Alaywan, primarul din Bani Walid.

El a declarat pentru Reuters că mercenarii rușii au părăsit aeroportul din Bani Walid cu ajutorul a trei aeronave militare, dar nu şi Libia, aşa cum a susţinut mass-media din Turcia, ci aceştia s-ar afla acum dislocaţi în vestul tarii, în districtul Jufra. Regiunea Jufra  face legătura între vestul, estul și sudul Libiei. Jufra se află sub controlul trupelor mareșalului Khalifa Haftar din luna iunie a anului 2017, atunci când din zonă a fost eliminate trupele loiale guvernului de la Tripoli.

Documente oficiale ale Organizației Națiunilor Unite sugerează că între 800 și 1.200 de mercenari ruși din Grupul Wagner se află în Libia din 2018 încoace. Printre aceștia se numără și cel puțin 39 de lunetiști ruși.

DefenseRomania anunța încă de la începutul lunii ianuarie a acestui an că Rusia a transferat mai mulţi mercenarii din Siria în Libia pentru a oferi sprijin şi suport militar Armatei Naționale Libiene (LNA) a generalului Khalifa Haftar.

Rusia ridică din umeri când e întrebată de prezența mercenarilor ruși din Grupul Wagner în Libia

Cu toate că există nenumărate dovezi cu privire la prezența mercenarilor ruși din Grupul Wagner în Libia, poziția oficială a Moscovei e de a nega. Președintele Vladimir Putin a declarat la începutul acestui an, abordând subiectul prezenței mercenarilor ruși în Libia, că dacă aceștia sunt prezenți în Libia ei nu reprezintă Rusia și nici nu sunt plătiți de Moscova.

Mercenariatul este considerat o infracțiune în Rusia. În ciuda acestui fapt, militarii ruși aflaţi în rezervă au continuat să desfăşoare activităţi de natura militară, participând la conflictele militare din întreaga lume. Compania Militară Privată Wagner Group este controlat de afaceristul Evgheni Prigojin, poreclit și „Bucătarul lui Putin”, întrucât printre afacerile sale se numără și contractele de catering cu Kremlinul. Wagner Group este de fapt o structură GRU (Direcția de Informații) a Ministerului Apărării din Rusia, dar autoritățile ruse neagă acest lucru.

Ştiri Recomandate