Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Merkel, ovaționată la ultimul summit UE. Michel: Sunteți un monument. Fără Angela e ca Roma fără Vatican sau Parisul fără Turnul Eiffel
22 oct, 15:54
Liderii europeni i-au rezervat vineri un moment de ovaţii în picioare cancelarului german Angela Merkel, cu prilejul unui summit la Bruxelles care este al 107-lea la care participă şi ultimul, după 16 ani la putere, informează Agerpres, care citează AFP.
de  Tudor Curtifan

"Sper că nu vă veţi supăra pentru această ceremonie prilejuită de ultimul dvs summit", i-a spus Charles Michel, preşedintele Consiliului European. Reuniunile Celor 27 "fără Angela, sunt ca Roma fără Vatican sau Parisul fără Turnul Eiffel", a adăugat el, potrivit acestei surse europene.

"Plecarea dvs de pe scena europeană ne atinge din punct de vedere politic, dar ne umple şi de emoţie. Sunteţi un monument", a mai spus Charles Michel, salutând "înţelepciunea" cancelarului, care le va lipsi europenilor "în special în perioadele delicate".

Şefii de stat şi de guvern au elogiat anterior spiritul de compromis al responsabilei germane pe picior de plecare, precum austriacul Alexander Schallenberg, care a numit-o "artizană a păcii în sânul UE", sau luxemburghezul Xavier Bettel, pentru care ea este "o maşină a compromisului".

La acest ultim summit, în care Polonia a fost aspru criticată pentru încălcările statului de drept, politiciana germană şi-a lăsat din nou amprenta, pledând pentru dialog cu Varşovia.

Responsabilii europeni i-au oferit cancelarului un cadou reprezentând clădirea în care se desfăşoară summiturile europene.

În cadrul intervenţiei sale, Charles Michel i-a adus un omagiu şi suedezului Stefan Lofven, care va părăsi în noiembrie postul de prim-ministru, pe care îl ocupă din 2014.

"Aţi marcat reuniunile noastre prin prezenţa dvs puternică şi liniştitoare", i-a spus Michel politicianului suedez, salutând angajamentul său pentru "progresul social", potrivit aceleiaşi surse.

Ştiri Recomandate