Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mii de tancuri Abrams M1 și vehicule de luptă Bradley M2 se îndreaptă către Europa
Jacksonville Port Authority cunoscută și sub numele de JAXPORT, a anunțat că a găzduit una dintre cele mai mari operațiuni militare americane ca parte a desfășurării armatei în Europa, transmite defenceblog.
de  Eduard Pascu

Misiunea a constat în îmbarcarea pe trei nave cu destinația Europa a aproximativ 2.500 de tancuri Abrams M1, vehicule de luptă Bradley M2, piese de artilerie Palatin Howitzer M109 și diverse alte vehicule de sprijin. Acestea au ajuns în port fiind transportate din Texas până la Jacksonville de 150 de camioane și 640 de vagoane de tren.

Transportul este asigurat de soldați din Batalionul 832 cu baza pe Insula Blount, în coordonare cu Brigada 597 Transport din Fort Eustis, Virginia și Brigada 2 Blindate din Fort Hood, Texas.

Misiunea, care este cea mai mare de acest fel la JAXPORT după Operațiunea Iraqi Freedom din 2003, este în sprijinul Operațiunii Atlantic Resolve, un eveniment programat în mod regulat în Europa. Scopul operațiunii este de a construi pregătirea, creșterea interoperabilității și îmbunătățirea legăturilor dintre militarii aliați și parteneri cu antrenamente de formare multinațională în Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia și România.

„Desfășurarea unei astfel de operații majore implică o mulțime de piese în mișcare, dar totul se reunește aici, în Jacksonville”, a spus lt. colonel Tom Patterson, comandant al Batalionului 832 Transport. „Misiunile de acest fel sunt esențiale pentru disponibilitatea noastră națională, asigurându-ne că suntem întotdeauna pregătiți să reacționăm rapid într-o perioadă de criză”, a mai spus el.

JAXPORT este unul dintre cele 17 porturi strategice din SUA pentru transport de tehnică militară pentru apărarea națională, asistență umanitară și salvare în caz de dezastre.

Vezi și: US Army desfășoară sute de soldați, tancuri Abrams și blindate Bradley în Lituania

Ştiri Recomandate