Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Militarii români se antrenează pentru războiul din Afganistan. Viperele Negre urmează să fie dislocate în Baza Kandahar
19 dec 2019 / 10:38
În perioada 11-19 decembrie, la Centrul Național de Instruire Întrunită Getica, se desfășoară exercițiul de repetare a misiunii pentru Batalionul 21 destinat Protecției Forței Viperele Negre.
de  Tudor Curtifan

Scopul exercițiului este de a antrena și evalua personalul participant la misiune, în condiții cât mai apropiate de cele din teatrul de operații din Afganistan.

Activitatea a debutat cu o secvență de instruire pe linie medicală.

Secvența de instruire a avut ca obiectiv integrarea cunoștințelor sanitarilor și CLS-iștilor, astfel încât să existe o cât mai bună coordonare între aceștia, în cazul unui incident dintr-o zonă de conflict.

Combat Life Saver este denumirea funcției militarului din cadrul unei subunități, care îndeplinește, pe lângă misiunea sa de bază și misiunea de a acorda primul ajutor pe câmpul de luptă. Prima etapă a exercițiului a constat în exerciții asistate de calculator (CAX) și exerciții de rezolvare a unor situații tactice (STX).

 

Viperele Negre vor fi dislocate în Baza Aeriană Militară Kandahar

 

Specialiștii Centrului Național de Instruire Întrunită Getica monitorizează și asigură permanent funcționarea echipamentelor de instruire prin simulare și Observatorii/Controlorii din cadrul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată Sf. Andrei observă și consiliază militarii Batalionului 21 destinat Protecției Forței Viperele Negre, astfel încât să corecteze acțiunile acestora și să îi ajute în repetarea procedurilor de operare, informează Trustul de Presă al MApN.

În a doua etapă a exercițiului, militarii batalionului sunt evaluați de o comisie din cadrul Comandamentului Forțelor Întrunite în timpul executării exercițiilor de antrenament în teren.

Misiunile de asigurare a securității și protecției în proximitatea bazei militare, de asigurare a protecției apropiate a echipei de consiliere și asistență, precum și de asigurare a controlului și accesului în baza militară sunt executate atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.

Viperele Negre vor fi dislocate în Baza Aeriană Militară Kandahar, în perioada februarie-august 2020 și vor lua în primire misiunea de la colegii lor din Batalionul 495 Parașutiști Căpitan Ștefan Soverth.

Ştiri Recomandate