Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministerul Apărării din Republica Moldova scoate militarii pe străzi (Foto/Video)
Începând de astăzi, 25 martie, soldați Armatei Naționale vor fi prezenți la intrarea în parcuri, păduri, stații de alimentare ale automobilelor, rețele de magazine și locurile unde au loc adunări mai mari de 2-3 persoane. Potrivit declarațiilor ministrului apărării din Republica Moldova Alexandru Pânzari, soldații vor fi dislocați atât în capitală, cât și în raioanele din țară, notează IPN.
de  S.I. Catalin

„Armata vine în sprijinul Ministerului Afacerilor Interne. Misiunea soldaților se limitează la restricționarea, marcarea unor zone afectate de carantină, transportarea oamenilor din zonele afectate și acordarea ajutorului", a declarat Alexandru Pânzari în cadrul emisiunii „Puterea a Patra" de la postul de televiziune N4.

Ministrul apărării afirmă că prezența Armatei Naționale în stradă este necesară pentru a sprijini poliția și cetățenii, chiar dacă prin imaginea soldaților situația arată mult mai gravă.

„Vom face tot posibilul pentru a nu permite acestei maladii să se răspândească. De la sine, se presupune că dacă armata a ieșit în stradă situația nu este una simplă și cetățenii trebuie să respecte recomandările autorităților. Noi vom fi în sprijinul poliției, ei sunt managerii de caz", a adăugat Alexandru Pânzari, potrivit Deschide.md.

Referitor la prezența de ieri în stradă a automobilelor dotate cu mitraliere, ministrul apărării precizează că acestea au fost demontate, iar de astăzi nu vor mai fi văzute pe străzi.

„S-a făcut un plan de comun cu poliția și marți a fost o primă ieșire. Cea mai potrivită tehnică, cele mai mici, sunt aceste automobile care sunt făcute în SUA. La primul semnal de adunare în formațiune și așa cum sunt protocoalele, aceste automobile sunt înzestrate cu mitraliere. Așa s-a întâmplat că au fost scoase în stradă aceste mitraliere care au bulversat opinia publică", a menționa Pânzari.

Ministrul apărării spune că misiunea armatei este alta decât activitățile la care iau parte acum, care sunt improprii soldaților. Totuși, soldații vor fi la datorie pentru a minimaliza riscurile generate de pabdemie.

Ştiri Recomandate