Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MS Margareta: Coroana şi Armata Română au fost alături timp de un secol şi jumătate
14 apr, 19:36
Coroana şi Armata Română au fost alături timp de un secol şi jumătate, a afirmat, miercuri, Custodele Coroanei, Margareta, la Seara Palatului Elisabeta dedicată militarilor, în cadrul unui eveniment desfăşurat exclusiv online.
de  Eduard Pascu
MS Principesa Margareta, Custodele Coroanei și principele Radu

"Seara Palatului Elisabeta în această zi este dedicată militarilor şi Apărării naţionale. Coroana şi Armata Română au fost alături timp de un secol şi jumătate, încă de la venirea în ţară a Principelui Carol. Istoria modernă a României se reflectă admirabil în drumul parcurs de Armata naţională, în cea mai bogată, dar şi cea mai încercată epocă pe care au trăit-o românii în întreaga istorie - Războiul de Independenţă, Primul şi al Doilea Război Mondial, Războiul Rece, contribuţia fundamentală la misiunile NATO şi ale UE", a afirmat Majestatea Sa Margareta, transmite Agerpres.

În mesajul său, principele Radu a evidenţiat că "fiecare dintre generaţiile regale şi-a făcut datoria faţă de ţară şi prin legătura pe care a purtat-o cu Armata Română".

"Am vrea, astăzi, la Seara Palatului Elisabeta, să vă vorbim despre ceea ce face generaţia noastră pentru promovarea interesului românesc şi pentru cunoaşterea mai profundă a activităţilor Armatei României. Aşadar, v-am invitat să vedeţi câte ceva despre educaţia militară, mai ales cea universitară, despre veteranii noştri, cei de astăzi, eroii de astăzi ai României, despre vizitele noastre în afara ţării pentru susţinerea interesului românesc şi mai buna cunoaştere a activităţilor Armatei şi, desigur, legăturile istorice pe care le avem cu unele dintre unităţile militare din România", a transmis principele Radu.

Evenimentul găzduit miercuri de Custodele Coroanei a fost transmis pe pagina de Facebook Familia Regală a României, pe website-ul România Regală şi pe canalul YouTube Familia Regală.

Au luat cuvântul general de brigadă Dorin Corneliu Pleşcan, comandantul (rectorul) Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I", comandantul Batalionului 33 Vânători de Munte "Posada" din Curtea de Argeş, locotenent-colonel Antonio Daniel Alexe, şi sergent major Marian Ilie, membru al Voluntarilor Invictus România. A fost evocată legătura dintre Coroana Română şi Armata ţării de-a lungul anilor şi felul în care Familia Regală de astăzi promovează, în interiorul şi în afara ţării, activităţile militarilor români în multiple domenii - apărare, educaţie, social, sport.

 

Ştiri Recomandate