Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nave de luptă ale Flotei ruse din Marea Neagră au ieșit pe mare, unde vor executa trageri de artilerie
Departamentul asigurare informațională din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră a anunțat că, pe 14.04.2021, un detașament de nave de luptă a ieșit pe mare în vederea executării de trageri de artilerie.
de  Ionel Copcea

,,Un detașament de nave de luptă, format din fregata Amiral Makarov, navele mici purtătoare de rachete Grayvoron și Vyshny Volochek, nava purtătoare de rachete pe pernă de aer Samum, dragorul Ivan Golubets și nave mari de desant, a ieșit din punctul de dislocare permanentă din Sevastopol și a desfășurat antrenamente de depășire a unui baraj de mine”, se arată într-un comunicat de presă al flotei, preluat de agențiile Tass și Interfax.

“Pe mare, echipajele navelor vor executa trageri de artilerie asupra unor ținte navale și aeriene, atât în comun, cât și în mod individual. Rolul navelor adversarului va fi jucat de ținte-scut amplasate pe mare”, au precizat reprezentanții Statului major al FRMN.

Potrivit declarațiilor acestora, la activitățile de pregătire pentru luptă vor participa și avioane și elicoptere din compunerea Aviației Navale și Apărării Antiaeriene a FRMN.

Exercițiile au loc în cadrul verificării de control asupra perioadei de instrucție de iarnă, aflată în curs de desfășurare în cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse.

Comentariul autorului: În ultimele zile, nave de luptă și auxiliare aparținând FRMN au ieșit în mod frecvent în poligoane navale de pregătire pentru luptă, unde au desfășurat activități potrivit destinației.

Astfel, pe 08 aprilie, echipajul fregatei Amiral Essen a executat trageri de artilerie asupra unor ținte de coastă, amplasate în poligonul Opuk din Peninsula Crimeea. La numai o zi distanță, pe 09 aprilie, navele mici purtătoare de rachete Grayvoron și Vyshny Volochek au executat trageri de artilerie asupra unor ținte navale, într-un poligon maritim din Marea Neagră.

Este de așteptat ca, în perioada următoare, pe fondul intrării în Marea Neagră a distrugătoarelor americane Donald Cook și Roosevelt, aceste activități să crească atât ca amploare, cât și în intensitate.

De asemenea, în Marea Neagră urmează să sosească și cele 15 nave de luptă și auxiliare ale Flotilei din Marea Caspică. Între acestea se află trei vedete purtătoare de artilerie și opt vedete de desant.

În același timp, nu este exclus ca în Marea Neagră să fie aduse și navele mari de desant aflate în prezent în portul Tartus din Siria. În punctul de asigurare tehnico-materială din Tartus se află nu mai puțin decât cinci nave de desant ale FRMN, Flotei din Marea Baltică și Flotei de Nord.

 

Ştiri Recomandate