Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Negocierile de la Bratislava în „formatul 5+2” pentru un statut special al regiunii transnistrene
09 oct, 15:00
La Bratislava au început astăzi negocierile pe reglementarea transnistreană, în formatul 5 plus 2, găzduite de către ministrul slovac de externe, Miroslav Lajcak. Delegația R. Moldova este condusă de vicepremierul pentru reintegrare Vasilii Șova, potrivit Radio Chi și n ă.
de  Cristian Soare

Agenda include câteva puncte din pachetul „Berlin Plus", informează OSCE într-un comunicat. Totuși, la Chișinău, lipsa de transparență stârnește temerea că în discuție ar putea fi pusă chestiunea acordării unui statut special regiunii separatiste. O relatare de Radu Osipov, pentru Radio România Chișinău.

În 2016, la Berlin, Chișinăul și Tiraspolul au aprobat 8 puncte, care nu au fost puse în practică decât parțial sau chiar deloc. Astfel, pe masa de negocieri, ar trebui să se afle dosarul de acordare a frecvențelor pentru operatorul de telefonie mobilă de la Tiraspol, InterDnestrCom, și cel al cauzelor penale deschise pe numele unor politicieni de pe ambele maluri.

Editorialistul, Nicolae Negru, consideră că politica pașilor mici este una periculoasă și că orice concesie poate întări poziția Tiraspolului.

„Eu înțeleg că Germania, Franța, vor să-și rezolve anumite probleme cu Rusia, vor să reia relațiile economice precedente. Eu înțeleg, de exemplu, că OSCE dorește progres în acest proces. Dar, noi totuși trebuie să ne gândim ce va ieși din această reglementare."

Acordarea unui statut special regiunii transnistrene este imposibilă fără democratizarea regiunii, susține Nicolae Negru, făcând referire la modelul Steinmeier pentru rezolvarea conflictului din estul Ucrainei:

„Mai întâi, trebuie îndeplinită legea din 2005 privind demilitarizarea, decriminalizarea și democratizarea regiunii transnistrene, și atât timp cât aceste prevederi nu sunt îndeplinite, atunci despre ce statut, putem vorbi."

Luna aceasta, Ucraina și Rusia au căzut de acord asupra unui document propus de către ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, pentru reglementarea conflictului din Donbass.

Acesta prevede organizarea alegerilor în zona controlată de separatiști, sub monitorizarea OSCE. Următorul pas ar fi aplicarea unui statut special de autoguvernare regiunii din estul țării, după care, Ucraina ar putea prelua controlul asupra hotarului cu Rusia.

Ştiri Recomandate