Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nicolae Ciucă: Militarul nu trebuie să mai fie pe ultima linie a grilei de salarizare
17 feb, 16:36
Ministrul propus al Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a declarat luni că pensiile militare nu sunt pensii speciale, ci de serviciu, adăugând că şi-ar dori foarte mult ca soldatul român să nu mai fie pe ultima linie a grilei de salarizare.
de  Eduard Pascu

"Pensii militare - în momentul de faţă sunt activităţi de coordonare cu mediul asociativ militar în ceea ce priveşte partea de eliminare a inechităţilor, ne coordonăm cu celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Singurul lucru pe care doresc să îl precizez este cel legat de faptul că pensiile militare, în modul nostru de a înţelege acest aspect, nu sunt pensii speciale, sunt pensii militare de stat. De la 1860 încoace, de la Alexandru Ioan Cuza, militarii au beneficiat, şi nu numai militarii, toţi cei care şi-au desfăşurat activitatea în instituţiile de apărare şi siguranţă naţională ale statului, au beneficiat de pensii de serviciu", a spus Ciucă, la audierile din Comisiile de apărare ale Parlamentului, transmite Agerpres.

Întrebat dacă este de acord cu diminuarea salariilor militarilor, aşa cum este prevăzut în programul de guvernare al PNL, Ciucă a afirmat că şi-ar dori ca soldatul român să nu mai fie pe ultima linie a grilei de salarizare.

"Dacă se va revedea legea salarizării mi-aş dori foarte tare ca militarii să nu mai fie pe ultima linie de salarizare. Îl ascultam pe domnul Muscă povestind că la Curtici, la dumnealui, plăteşte un lucrător cu 9.000 de lei pentru că i-a pus la îndemână un utilaj agricol de 500 sau 600.000 de euro. Noi cu cât ar trebui să plătim un militar? Ca atare, nu cred că merită militarul, soldatul român, să fie pe ultima linie a grilei de salarizare", a menţionat ministrul propus la Apărare.

În ceea ce priveşte voucherele de vacanţă pentru sistemul militar, el a arătat că acestea "au fost cât se poate de benefice".

Ştiri Recomandate