Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noi lupte în estul Ucrainei
10 ian, 18:00
Noi lupte au fost semnalate vineri în estul Ucrainei, afectând un efort de pace fragil convenit luna trecută la o întâlnire a liderilor Ucrainei, Rusiei, Germaniei şi Franţei, relatează DPA.
de  Eduard Pascu
Război Ucraina: Separatisti prorusi în timpul unui atac împotriva Armatei din Ucraina în confruntările din estul țării

Armata ucraineană a anunţat că un soldat a fost ucis şi altul rănit. Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să o găzduiască pe Angela Merkel, cancelarul german, sâmbătă la Moscova, transmite Agerpres.

Merkel şi Putin au fost printre liderii care au convenit asupra unei noi încetări a focului pentru estul Ucrainei la întâlnirea de la Paris luna trecută.

Grupurile separatiste susţinute de ruşi şi armata ucraineană s-au acuzat reciproc pentru escaladarea recentă în conflictul care se desfăşoară de mai mulţi ani în cele mai estice două regiuni ale Ucrainei, în apropierea graniţei cu Rusia.

Aproximativ 13.000 de persoane au fost ucise în conflict, potrivit estimărilor Naţiunilor Unite.

Vezi și: Noi victime în estul separatist al Ucrainei deși este în vigoare un nou armistițiu în Donbas

Ştiri Recomandate