Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noii mecanici conductori ai Armatei au testat Zimbrii românești, transportoarele blindate B 33
Au fost momente provocatoare pentru mecanicii conductori nou brevetați din cadrul Batalionului 812 Infanterie „Bistrița”.
de  DefenseRomania Team
B 33 Zimbru, sursă foto: Divizia 4 Infanterie "Gemina" Facebook

Potrivit unei postări a MApN, poligonul Dorolea a găzduit exercițiul de conducere pe timp de zi și pe timp de noapte a transportoarelor B 33 ZIMBRU și TABC-79, în teren frământat cu obstacole, baraje și treceri limitate.

Exercițiul a avut ca scop antrenarea noilor mecanici conductori, verificarea deprinderilor în ceea ce privește noțiunile practice, precum și familiarizarea acestora cu tehnica în executarea diferitelor manevre impuse de condițiile specifice.

 

Provocarea instrucției pentru mecanicii conductori nou brevetați O nouă zi plină de provocări pentru mecanicii...

Publicată de Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro pe Joi, 25 februarie 2021

 

În ceea ce privește transportorul amfibiu blindat B 33 Zimbru, acestea este versiunea autohtonă a transportorului blindat pentru trupe rusesc BTR-80, fiind fabricat sub licență de către Automecanica Moreni. 

Producția blindatelor a început în 1988 și s-a încheiat în anul 2000. Ulterior, ROMARM a dezvoltat în anii 2000 și Saur 1, variantă îmbunătățită a Zimbrului.

Potrivit Forțelor Terestre Române, B 33 Zimbru are un echipaj de luptă format din 10 oameni cărora le asigură transportul protejat. Caracteristicile tehnico-tactice îl recomandă ca o masina de luptă fiabilă fapt dovedit în teatrele de operații unde a fost și este folosit de către batalioanele de infanterie din Forțele Terestre.

Este înzestrat cu o mitralieră cal. 14,5 mm și o mitraliera cal. 7,62 mm. Are de asemenea un sistem de lansare a grenadelor fumigene compus din 6 instalații ce ajută la mascarea acestuia. Posedă și un sistem de protecție contra armelor de distrugere în masă.

Poate fi transportat aerian cu avioane de tip AN-22, IL - 76 si C-130.

Caracteristici tehnico-tactice:

- masa de lupta: 14.000 kg

- armament: mitralieră calibrul 7,62 mm, mitralieră calibrul 14,5 mm

- protectie: blindaj împotriva gloanțelor calibrul 14,5 mm

- motor: Diesel, 280 CP

- raza de actiune: 700 km

Ştiri Recomandate