Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nou sistem de ochire pentru mortiere prezentat la expoziția DSEI
În cadrul expoziției DSEI (DEFENCE & SECURITY EQUIPMENT INTERNATIONAL) compania spaniolă EXPAL a prezentat două noi modele de sisteme de ochire pentru mortiere, transmite Jane.

Sistemul de ochire electronic E-COMPAX oferă echipelor de mortiere orientare, suport rapid și foc precis. Potrivit managerului de produs al EXPAL Systems, Jose Maria Fajardo, dezvoltarea sistemului a început acum doi ani. Compania comercializează sistemul utilizatorilor din Europa, dar societatea țintește și alte piețe de desfacere.

E-COMPAX combină giroscopii inerțiali AMENS și accelerometrele, alături de o busolă electronică fluxgate și o cameră video, cu sisteme de vedere pe timp de noapte.

În etapa de orientare a sistemului, este nevoie de 10 secunde pentru a găsi nordul cardinal înainte de a fi montat pe bipod, cu datele de direcționare introduse printr-o tastatură sau tabletă sau de la un sistem centralizat de control al focului. Operatorul reglează mortierul folosind mânerele cu manivelă existente. Utilizând E-COMPAX, timpul total de țintire pentru un mortier este redus la mai puțin de 30 de secunde. Ajustările sistemului de ochire după fiecare tragere sunt reduse la mai puțin de 5 secunde.

"Avantajul acestui sistem este că reduce foarte mult timpul de tragere, îmbunătățește precizia și reduce stresul asupra militarilor", a spus Fajardo.

E-COMPAX este o platformă care poate fi integrată pe orice tip de mortier de 60 mm, 80/81 mm și 120 mm, fiind ancorat pe o coadă de montaj standard NATO. Sistemul este proiectat pentru a înlocui sistemul optic standard.

EXPAL Systems a prezentat, de asemenea, noul sistem M-COUNTER pentru a monitoriza performanța țevii mortierului pentru întreținere și siguranță. Senzorul M-COUNTER este montat pe un suport în jurul tubului de mortier și înregistrează informații pentru personalul de asistență din domeniul ingineriei, inclusiv data tragerii, viteza de tragere și numărul de lovituri.

Vezi și: Taiwanul a prezentat noul mortier autopropulsat

Ştiri Recomandate