Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia, pe lista persoanelor date în urmărire de Rusia
07 oct, 21:10
Opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia figurează pe lista cu persoane date în căutare de Rusia, dată fiind urmărirea penală declanşată împotriva ei în Belarus, potrivit Ministerului de Interne şi agenţiilor ruse, informează miercuri AFP.
de  DefenseRomania Team

Adversara preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko figurează în această bază de date rusă disponibilă online "pentru o încălcare a Codului penal", potrivit dosarului său.

Agenţia RIA Novosti precizează că este vorba de o urmărire declanşată în Belarus pentru "apeluri la acţiuni ce aduc atingere securităţii naţionale", infracţiune pasibilă de trei până la cinci ani de închisoare.

În condiţiile în care Belarus a dat-o în căutare, iar Moscova şi Minskul sunt legate printr-un tratat de uniune, Rusia a dat-o la rândul său în căutare. Dosarul nu precizează, cu toate acestea, de când a fost inclusă Tihanovskaia pe această listă, potrivit Agerpres.

Svetlana Tihanovskaia s-a refugiat din Belarus în Lituania după ameninţări ale autorităţilor în zilele ce au urmat alegerilor prezidenţiale din 9 august, alegeri pe care ea afirmă că le-a câştigat.

Acest scrutin şi realegerea lui Lukaşenko au declanşat un val de contestare fără precedent şi încă în curs în Belarus. De două luni, manifestaţii continuă să adune în fiecare duminică circa 100.000 de protestatari la Minsk, în pofida represaliilor ce au dus la arestarea sau exilarea aproape a tuturor persoanelor de primă linie din opoziţie.

Rusia i-a acordat tot sprijinul lui Aleksandr Lukaşenko, în pofida apelurilor Svetlanei Tihanovskaia către Moscova de a favoriza o predare a puterii şi un dialog cu opoziţia.

În ultimele zile, Tihanovskaia a fost primită de preşedintele francez Emmanuel Macron şi de cancelarul federal german Angela Merkel - o susţinere tranşantă din partea Germaniei şi a Franţei pentru o mişcare ce insistă asupra caracterului său popular, în timp ce Moscova şi Minskul acuză Occidentul că a alimentat aceste revolte.

Ştiri Recomandate