Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Opt militari americani sunt consideraţi morţi după un naufragiu în largul coastelor Californiei
Şapte infanterişti marini şi un marinar din forţele SUA, dispăruţi joi, sunt consideraţi morţi după un naufragiu, iar operaţiunile de căutare în largul coastelor Californiei au încetat duminică, după 40 de ore, informează Reuters.
de  Eduard Pascu

La căutările extinse au participat un distrugător al Marinei Militare a SUA şi o navă a Pazei de Coastă. Alţi şapte infanterişti marini au fost salvaţi, iar unul a şi-a pierdut viaţa, conform unor anunţuri anterioare ale Corpului de Infanterie Marină, transmite Agerpres.

Cei opt militari au fost daţi dispăruţi după scufundarea vehiculului lor amfibiu de asalt, în timpul unui exerciţiu. Incidentul a avut loc în apropierea insulei San Clemente, în ape cu o adâncime de câteva sute de metri. Infanteriştii marini se antrenează frecvent în zonă, cu transportoare amfibii de trupe. Cei implicaţi de această dată făceau parte din a 15-a Unitate Expediţionară de la Pendleton, cea mai mare bază a infanteriei marine americane de pe coasta de vest a SUA.

Citește și: Vehicul amfibiu al SUA, implicat într-un incident tragic. Cel puțin un pușcaș marin a murit și alți opt sunt dați dispăruți

Ştiri Recomandate