Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pentagonul a anunțat primul deces din cauza Covid-19
31 Martie, 16:05
Pentagonul a anunțat, azi, primul deces al unui militar american din cauza coronavirus, raportând peste 1.000 de cazuri de infectare în rândul soldaților, transmite agenția Anadolu.
de  Eduard Pascu
Pentagon

Un soldat al Gărzii Naționale din New Jersey a murit sâmbătă. Pe 21 martie testul efectuat a ieșit pozitiv la Covid-19, potrivit CNN.

Departamentul Apărării, prin vocea lui Mark Esper a anunțat decesul numind-o „o zi tristă" și o „pierdere usturătoare". "Vestea acestei pierderi ne întărește colaborarea din ce în ce mai strânsă cu partenerii noștri pentru a opri răspândirea COVID-19", a spus Esper.

Numărul de cazuri COVID-19 de la Pentagon a depășit luni peste 1.000. Până în prezent, 34 de cadre infectate s-au vindecat.

Numărul actual de decese din SUA a depășit 3.100, cu peste 164.600 de cazuri confirmate, ceea ce o face țara cu cel mai mare număr de cazuri la nivel mondial, conform datelor de la Johns Hopkins University.

Datele arată că până în prezent au fost raportate peste 788.500 de cazuri la nivel global, numărul morților fiind aproape de 38.000 iar aproape 167.000 s-au vindecat.

Ştiri Recomandate