Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Podul care va lega R. Moldova de Ucraina va fi construit până în 2023. Kievul va finanța construcția
07 mai, 13:53
Ucraina a publicat tenderul pentru construcția podului Iampol-Cosăuți. Podul va costa 102 milioane de euro și urmează să fie gata în 2023, scrie presa ucraineană. 
de  Tudor Curtifan

Potrivit portalului Deschide.md, Ucraina planifică să construiască podul peste Nistru, Iampol-Cosăuți, până în anul 2023, iar costul proiectului va fi de 3,4 miliarde de hrivne, aproximativ 102 milioane de euro.

Tenderul pentru proiectarea și contrucția podului, care urmează să devină drept o bază pentru magistrala dintre Chișinău și Kiev, a fost publicat pe platforma Prozorro. Podul va face conexiunea între drumul ucrainean T-02-02 Moghilev-Podolsk - Iampol - Berșad - Uman și drumul moldovensc M-2.

Compania care va câștiga tenderul se va ocupa atât de proiectarea podului, cât și de contrucția acestuia. Pe lângă aceasta, va fi nevoie să fie construit un drumuri de legătură - 1,6 kilometri din partea Ucrainei și 5 kilometri din partea R. Moldova.

Proiectul, asupra căruia s-a decis după întrevederea președinților Maia Sandu și Volodimir Zelenski, va fi finanțat de Ucraina. 

Ştiri Recomandate