Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Polonia și Germania au spart gheața. În caz de alertă, cele două state vor permite avioanelor de luptă să treacă frontiera comună fără notificare
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Germania și Polonia vor permite avioanelor de luptă să treace frontiera comună și să intre în spațiul aerian naționale al celeilalte părți, în cazul unei alerte de reacție rapidă (QRA). Acordul privind deschiderea spațiului aerian la frontiera comună, pentru aeronavele de luptă, a fost semnat pe 14 mai, la Varșovia.

Astfel, în cazul identificării unui pericol pentru unul dintre cele două state, aeronavele sale de luptă vor putea intra liber în spațiul aerian al celuilalt stat, fără o notificare prealabilă. La semnarea documentului au participat miniștrii apărării germani și polonezi, acordul urmând să devină parte a Misiunii extinse a NATO privind protejarea spațiul aerian al țărilor Alianței.

“Acest acord de perspectivă va permite avioanelor noastre de luptă să treacă granițele în spațiul aerian comun. Acest lucru nu numai că ne protejează teritoriile, dar este în cele din urmă bun pentru întreaga Alianță Nord-Atlantică”, a declarat după semnarea documentului, comandantul Centrului de Operații Aeriene al Forțelor Aeriene germane, general locotenent Klaus Habersetzer.

Ca parte a Misiunii extinse a NATO, se intenționează extinderea unor astfel de acorduri privind renunțarea la „frontierele aeriene” pentru aeronavele de luptă ale Alianței din toate statele baltice, Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg), Albania, Islanda, Slovenia, Bulgaria și România.

Avioanele de luptă planificate să intervină rapid, în caz de alertă, fac de regulă parte din serviciul de luptă Poliție Aeriană națională sau NATO și sunt gata de luptă permanent și pregătite pentru decolare 24 din 24 de ore. Renunțarea în acest caz la limitările impuse de frontierele aeriene va permite mijloacelor aeriene din serviciul de luptă Poliție Aeriană organizat într-un stat, dacă este necesar, să intercepteze avioanele inamice chiar și în spațiul aerian al altor state.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Piloții ucraineni zboară deja cu F-16. Etapele finale de instrucție se desfășoară în două state NATO, dar nu și la Centrul de pregătire din România
Mai țineți minte MiG-41? Apar noi detalii despre armamentul viitorul avion de generația a 6-a al Rusiei care va „depăși limitele ingineriei aviatice”
Nu este o ironie. F-35 Lightning (Fulger) II a avut probleme cu protecția la fulgere. Restricțiile au vizat ani de zile toată gama F-35A
Expert militar ucrainean: Puterea bombei rusești de aviație de tip FAB-3000 este comparabilă cu cea a armelor nucleare tactice
Rusia se teme de F-16 și a început deja „vânătoarea de F-16” în Ucraina. Pentru prima dată F-ul contestă serios superioritatea aeriană rusă
În încercarea disperată de a face faţă provocărilor frontului din Ucraina, ruşii ataca oraşele ucrainene cu bombe ghidate UMPB D-30 SN
Oaspete neașteptat la Baza Aeriană Sigonella din Italia: O dronă americană de cercetare MQ-4C Triton a fost dislocată pentru prima dată în zona Mării Mediterane
Sfârșitul unei ere: Avioanele F-16 olandeze efectuează ultima misiune şi predau ştafeta către F-35
Rușii au modificat rachetele Kh-101 cu care lovesc Ucraina. A fost redusă raza de acțiune, dar a crescut puterea de foc
Drona rusă de joi a ajuns până aproape de Brăila. La 7 luni de la prima dronă căzută în Deltă, România încă nu are o lege nouă privind combaterea dronelor
Suedia ia în considerare furnizarea de avioane de luptă Gripen către Ucraina
Rușii au lovit din nou ținte ucrainene de la Harkiv la Lviv. Au fost vizate mai multe obiective energetice de pe întreg teritoriul Ucrainei
O dronă militară s-ar fi prăbuşit într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei (Video): Primele imagini cu craterul format de prăbușirea dronei
Danemarca vinde 24 de avioane F-16 Argentinei. Experții sunt indignați de situație, în timp ce Putin promite să "distrugă" avioanele F-16 ucrainene
Nici vorbă de retragere. SUA au planuri mari cu F-22: Rază de acțiune mai mare la viteze supersonice și noile rachete AIM-260 de ultimă generație
Rusia amână din nou livrarea sistemelor S-400 către India. Cauza: Operațiunea militară specială de 3 zile se află în cea de-a 764-a zi
Su-35, cel mai promovat avion rus sau Su-27? Cert e că un avion rus „pierde lupta” cu forța gravitațională” (Video). Posibil doborât chiar de ruși
Noul ajutor militar pentru Kiev sporește paradoxul nemțesc: Deși a transferat Ucrainei arme cât toată Uniunea Europeană, Berlinul încă se teme de subiectul Taurus
Un C-130 francez a aterizat în premieră la Brașov. Avioane franceze Atlas (transport) și A330 (realimentare aeriană) vor putea fi și ele dislocate aici
Scenariul livrării Ucrainei a unor „F-16 cu armament nuclear” și decolarea avioanelor din România arată că Rusia se teme de F-16
Grecia admite că nu mai poate continua cu atâtea avioane diferite. F-16 Block 30 și Mirage 2000 vor fi vândute pentru a „aerisi” aviația militară
Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei ce trebuie rapid neutralizat. FAB-3000 ar fi cu adevărat devastatoare pentru Ucraina
Grecia intenţionează să înlocuiască cererea pentru F-35 Block 3 cu o solicitare pentru versiunea Block 4: Interes pentru utilizarea rachetelor Meteor BVRAAM
Șeful Armatei Poloniei dă de înțeles că e foarte probabil ca Rusia să fi încălcat intenționat spațiul aerian polonez cu o rachetă
De ce Armata poloneză nu a doborât racheta rusă: ”În timp de pace nu avem libertate deplină”
Ministrul lituanian de externe: Data viitoare când o rachetă rusească încalcă spațiul aerian al NATO, trebuie doborâtă
„Tăcere = permisiune”: NATO trebuie să ceară explicații Rusiei, după ce o altă rachetă rusească a încălcat spațiul aerian polonez
Bombardiere americane B-1B au survolat în nord extrem european pe direcția Peninsulei Kola. Rușii au ridicat un avion MiG-31
Sistem de apărare antiaeriană MBDA Mistral 3, integrat pe un blindat Vamtac 4x4, prezentat de gigantul european în cadrul expoziției Eurosatory 2022 de la Paris. Sursă foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
România are pe masă o soluție rapidă de rezolvare a problemei SHORAD/VSHORAD: Achiziția comună de sisteme Mistral 3 cu livrare rapidă
Calendarul livrărilor: Ajung încă 4 avioane F-16. România va avea completă în 2024 a doua escadrilă de avioane de luptă F-16

Ştiri Recomandate

"Nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor": Un oficial american a recunoscut că bombele de înaltă precizie GLSDB, furnizate Ucrainei, au fost ineficiente pe front
Ucraina retrage tancurile Abrams de pe linia frontului din cauza atacurilor cu drone rusești: Cel mai puternic simbol ale puterii militare americane este pus în dificultate
Occidentul trebuie să evite să devină la fel de dependent de China cum a fost de Rusia
SUA ar fi trimis în secret Ucrainei peste 100 de ATACMS: Unele au fost imediat utilizate pentru a lovi un aerodrom militar rusesc din Crimeea
Livrarea ATACMS indică o schimbare în strategia SUA, spun unii experți militari: Anterior au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor
Viceamiralul american Mike LeFever: Pentru Rusia, Ucraina este doar un prim pas din multe altele. Observați șmecheriile pe care le fac și în jurul țărilor baltice
Rusia încearcă să perturbe construirea noilor linii defensive ale armatei ucrainene. Militarii ruși au început să lovească tehnica folosită pentru construcția fortificațiilor
Dronele americane din Italia și-au împărțit zonele de responsabilitate: Cele aparținând Forțelor Aeriene operează în Marea Neagră, iar cele ale Forțelor Navale în Marea Mediterană
Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
pixel