Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Prea multe opțiuni pentru un singur post de prim-ministru
19 sep, 08:35
Alegerile israeliene din 17 Septembrie, o re-editare a alegerilor din primăvară, care nu au dat atunci un Prim Ministru capabil să realizeze o majoritate stabilă, au arătat că în Israel dinamica politică este mai complicată decăt lumea exterioară o percepe.
de  H.D. Hartmann
EXCLUSIV

Implicațiile majore ale acestor alegeri fac ca predicțiile politice să fie greu de realizat. Practic cele două partide politice majore Likud și Albaștrii/Alb au câștigat un număr egal de mandate (din cele 120 de mandate ale Knesset), urmate, la distanță, de partide mici, dar numeroase. Prima concluzie, clară este că alianța micilor partide ale arabilor israelieni au căstigat un număr serios de mandate, 13, care să le permită să devină a treia forță politică din Israel. Semn al unor schimbări profunde la nivel demografic și nu numai. 

Se observă că indiferend de rezultate, nimeni nu a câștigat majoritatea și nici destule mandate pentru a forma o alianță stabilă cu celălalte partide confirmate electoral. Deși cu un numar de deputați redus, micile partide sunt entități puternice, reprezentând filoane ideologice și culturale stabile și extrem de bine conturate. De la partidul secular al lui Avigdor Lieberman până la partidul Casa Noastră a coloniștilor din teritoriile palestiniene, ajungând la partidele ultrareligioase, observăm că harta politică a celui de-al 21-lea Knesset este extrem de vie, dar periculos de fragmentată. 

Pentru a decripta în mod serios mecanismul politic israelian trebuie subliniat că pentru a se ajunge la majoritatea de 61 de voturi necesare instalării unui guvern, este necesară parcurgerea a trei etape fixate constituțional și extrem de clare. Faza 1 a avut loc prin alegerile generale pentru Knesset. Faza 2 are loc atunci când partidele care sunt validate prin alegerea listelor lor în Knesset se întâlnesc cu președintele țării și nominalizează un candidat la funcția de prim-ministru. Faza 3 are loc atunci când persoana căreia președintele i-a dat mandatul să formeze noul guvern (unicolor sau de coaliție) își prezintă noul său guvern pentru obținerea votului de încredere. Din analizele specialiștilor în politica israeliană, există mai multe opțiuni pentru a se ajunge la un guvern  de coaliție stabil. Problema fundamentală este că cea mai mică destabilizare politică provenită din rigiditatea unor partide mici poate desface orice alianță politică, angrenând Israel într-un ciclu electoral infernal, fără ca cineva să poată câștiga decisiv. 

Prima și cea mai simplă strategie pentru rezolvarea acestui puzzle politic ar fi ca partidele de dreapta să îi ofere lui Netanyahu o coaliție ideală a partenerilor săi naturali. Deja blocul Netanyahu are 56/57 de voturi, diferența putând fi oferită de Avigdor Lieberman, care devin practic elementul centra al oricărui calcul serios pentru obținerea unei majorități clare în Knesset. Totuși acesta va avea puțină flexibilitate într-o coaliție aflată la limita inferioară a majorității necesare în Knesset. Bibi ar trebui să acorde portofolii serioase și cu putere partenerilor săi, mai ales lui Lieberman, fapt care ar putea duce la probleme în cadrul propriului său partid. Netanyahu, devenit cel mai longeviv prim-ministru din istoria Israelului, speră să rămână în funcție, în ciuda  dosarelor și anchetelro în care este implicat, fiind acuzat de fraudă, luare de mită și încălcarea încrederii. Coaliția Albastrul și Albul a spus că nu va sta într-un guvern cu Netanyahu dacă va fi pus sub acuzare și există zvonuri că și în Partidul Likud al lui Netanyahu, există unii membri care preferă un alt lider.

Pentru principalul oponent, șeful Albastrul/Albul, generalul Benny Gantz situația devine însă mult mai complexă. Egalitatea practic matematică cu Likud îl face vulnerabil la jocurile partidelor cu numărul 9, adică a celor care au cîștigat nouă mandate de parlamentari. Dacă decizia lui Gants este să apeleze la o coaliție care să includa și grupul politic al parlamentarilor arabi israelieni, ( 13 mandate) acuzațiile de trădare a intereselor vitale ale Israelului ar fi devastatoare. Deja, o informație pe surse, apărută imediat după confirmarea rezultatelor, anuntă o discuție dintre Gantz și leaderul alianței micilor partide arabe, Ayman Odeh. Bineînțeles că dreapta israeliană a și taxat dilogul telefonic, provocând deja primele tensiuni post alegeri. Coaliția lui Benny Gantz ar fi instabilă din variate motive.  UTJ & Shas au exclus să stea cu Lapid. Liberman refuză să stea cu Meretz sau cu Yaalon. Yaalon și Meretz refuză să stea cu Liberman. Mai mult, se pare că nu există suficiente portofolii ministeriale importante pentru a le împărți tuturor doritorilor. Gantz nu poate oferi nimănui o afacere mai bună pentru a defecta din tabăra de dreapta atunci când toată lumea ar primi probabil o ofertă mai bună de la Netanyahu.

Ar putea exista, teoretic și opțiunea unui guvern de uniune (unitate) națională format din alianța primilor doi câștigători. Mai ales că toți vor dori să impresioneze la Washington, declarând că numai alianța lor ar avea un impact pozitiv asupra Marelui Planul de pace al lui Trump, anunțat doar la capitolul economic de către ginerele acestuia. În acest scenariu, Gantz își poate îndeplini promisiunea din campanie de a nu îl nominaliza pe Bibi și de a înlocui partidele din blocul religios de dreapta prin semnarea unui acord de coaliție direct cu membrii Knesset al Likud. O soluție constituțională niciodată pusă în aplicare (apelul direct la membrii Knesset, fără aprobarea partideor din care fac parte) și care l-ar elimina complet pe Bibi din orice ecuație de putere. 

Gantz poate justifica această mișcare curajoasă prin faptul că numai el singur poate oferi stabilitatea necesară unui guvern israelian care să fie de acord să sprijine planul de pace al lui Trump. Pentru Trump, cartea Gantz devine una interesantă numai dacă îi aduce puncte solide atât în jocul său extern cît și în alegerile americane de anul viitor, unde el se prezintă la un al doilea mandat. Dacă Benny Gantz reușește să definească corect așteptările lui Donald Trump și să ofere o soluție de termen lung pentru promovarea planului de pace, fără a face concesii în ceea ce privește conflictul dintre SUA și Iran și fără a se imersa direct în răceala evidentă dintre aceleași SUA și Europa sau Turcia, atunci acesta are o șansă reală de a devenii prim ministru al Israelului. 

Cea mai dificilă necunoscută pe care Gantz trebuie să o depășească este aceea dată de problemele legale ale lui Netanyahu. Acestea vor continua și după intrarea Likud într-o coaliție cu Gantz, iar Netanyahu, încă puternic ancorat în joc, va negocia închiderea dosarelor penale pentru a îi menține coaliția la putere. Cu un Trump prietenos mai mult lui Bibi decât lui Gantz, coaliția Albastru/Alb împreună cu Likud, deși pare soluția cea mai stabilă, devine dintr-o dată extrem de vulnerabilă. 

Dar istoria ne-a dovedit cî Donald Trump are instinct ascușit când vine vorba de cîștigul direct și personal. Mutarea deciziei privind supraviețuirea lui Netanyahu de la Ierusalim la Washington ar da muniție dreptei (ofensate de ceea ce va fi considerat ca o imixtiunea prea gravă pentru a fi trecută cu vederea), dar va oferi un profit moral net și o echilibrare politică de care Trump chiar are nevoie în relațiile sale, în primul rând cu stânga americană laică și progresistă (violent ostilă lui Netanyahu) și în al doilea rând cu actorii majori din Orientul Mijlociu. În ciuda relației strânse, de prietenie dintre Netanyahu și președintele Donald J. Trump, interesele americane generale și particulare vor rămâne neafectate dacă acesta pierde puterea. Amânarea găsirii unei soluții politice stabile la Ierusalim va duce doar la amânarea negocierilor pentru Marele Plan de pace propus de Trump. Astăzi administrația Trump este concentrată pe Iran și China, două domenii în care Israel joacă deja un rol extrem de important. În contextul relațiilor dintre SUA și Israel, al relațiilor SUA cu palestinienii sau cu alte state din regiune, alegerile din acest septembrie nu sunt cruciale decât prin personalizare și doar dacă Trump decide să devină arbitru intrinsec al dinamicii interne israeliene. Această necunoscută va crea multe nopți albe politicienilor israelieni.

Pentru palestinieni și Autoritatea Palestiniană, precum și pentru stabilitatea eonomică din teritoriile palestieniene, rezultatul acestor alegeri este la fel de complicat. Dacă Netanyahu asigură o coaliție stabilă cu el prim ministru, aproape sigur că Israelul va anexa părți din Cisiordania. Susținătorii unei soluții cu două state și-au pus speranțele în coaliția Albastrul&Alb, dar diferențele de politică dintre Gantz - alături de partenerii săi Yair Lapid, Moshe Yaalon și Gabi Ashkenazi - și Netanyahu nu sunt atât de mari pe cât sugerează optimist și iluzoriu analiștii din exterior. În ceea ce privește problema principală a conflictului cu palestinienii, niciunul dintre cei doi leaderi majori israelieni, nu a susținut statalitatea palestiniană. Lieberman este excepția, susținând o soluție cu două state și transferul cetățenilor palestinieni din Israel în Palestina recent creată. Mai mult, toate strategiile politice si de securitate israeliene prezentate de către principalii actori politici de la Ierusalim au în vedere păstrarea așezărilor israeliene în Cisiordania și menținerea unei prezențe militare în Valea Iordaniei. Practic ambele coaliții vor o invalidare totală a soluției existenței celor două state și, desigur, anularea de facto a acordurilor de la Oslo. Așa cu bine definea renumitul diplomat român Adrian Severin, avem de a face cu prea puțin teritoriu rămas pentru două state și prea puțină democrație pentru  doar unul singur. 

Este greu de estimat care dintre strategiile majore sau minore vor fi puse in practică. Există mai multe opțiuni de alianță, iar fiecare leader de partide câștigătoare din ultimele alegeri are destule resurse de imaginație pentru a își surprinde adversarii. Rămâne însă o singură concluzie pentru Israel și anume că un nou guvern stabil va fi rezultatul multor săptămâni și luni de negocieri. Exercițiul electoral tocmai încheiat arată că uneori, fracturile politice devin prea multe pentru ca, până și singura democrația solidă din Orientul Mijlociu să le încapă pe toate.

Ştiri Recomandate