Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Presa suedeză: Turcia va fi țara care va declanșa un nou război în Europa
04 aug, 12:42
Ediția suedeză a Dagens Industri consideră probabil că, în viitorul apropiat, în Europa va izbucni un nou război, care va acoperi întregul continent. Autorul articolului atribuie un rol important în acest război Turciei, dar nu uită să menționeze nici Rusia.
de  Ionel Copcea

Argumentele prezentate în favoarea unei astfel de evaluări constau în dorințele unor state de a schimba granițele, naționalismul agresiv și populismul divizator bazat pe temerile umane și contradicțiile etnice și religioase, precum și prezența liderilor autoritari.

“Se anunță o furtună aproape ideală pentru conflicte sângeroase și războaie”, a precizat autorul articolului.

În materialul publicației a fost oferită o comparație între Uniunea Europeană, unde statele s-au unit și, ștergând granițele dintre puteri, au asigurat pacea și cooperarea, și alte țări, care au ales calea Europei vechi, unde conflictele au avut loc în mod constant.

“Tensiunile cresc, conflictele se produc, iar un război în Europa devine din ce în ce mai probabil, reprezentând un motiv de îngrijorare”, scrie ziarul, adăugând că, “de fapt, războiul a și început”.

Articolul include acuzații la adresa Turciei, care a ocupat o treime din Cipru și a sprijinit Azerbaidjanul în războiul împotriva Armeniei. De asemenea, în acesta sunt aduse multe acuzații și împotriva Rusiei. În același timp, sunt menționate contradicțiile care continuă să crească în Balcani, în special între Serbia și Kosovo, dar și în Bosnia și Hețegovina.

“Dragostea pentru lume și credința că acest sentiment este inerent pentru fiecare dintre noi ne-au orbit. În acest fel, nu îi mai vedem pe cei care nu ezită să folosească forța pentru atingerea propriilor obiective politice”, consideră autorul.

Acesta avertizează că Suedia, chiar dacă nu va fi în fruntea țărilor afectate de conflict, va fi în pericol, în cazul în care Europa va fi cuprinsă de flăcări.

 

 

Ştiri Recomandate