Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Primul P-3B Orion modernizat a ajuns sub comanda Greciei. Program destinat Marinei Elene
Marina Elenă a primit primul avion modernizat P-3B Orion, aeronavă anti-submarin și de patrulare.
de  Tudor Curtifan

Avionul a fost primit de către Marina Elenă pe data de 17 mai, informează Janes. Modernizarea P-3B Orion face parte dintr-un program mai amplu prin care se urmărește punerea pe picioare a capacității de patrulare a Marinei Elene, după o perioadă în care s-a aflat în decădere.

 

Program de modernizare a P-3 Orion

 

Aerinava este primul P-3B care a finalizat procesul de modernizare în cadrul programului care se ridică la 270 de milioane de dolari și care a fost lansat în luna iulie a anului 2016.  Coordonat de Lockheed Martin în parteneriat cu Hellenic Aerospace Industry (HAI), programul urmărește modernizarea a cinci avioane P-3B Orion la cele mai avansate standarde, până în decembrie 2023.

Modernizarea P-3B are ca obiectiv prelungirea duratei de viață pentru P-3B Orion cu încă 25 de ani și resuscitarea capacității de patrulare a Marinei Elene.

 

Ştiri Recomandate