Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Putin: Rusia va deveni un lider global în domeniul inteligenței artificiale
Cyber
Data actualizării:
Data publicării:
Președintele rus, Vladimir Putin, a spus că Rusia ar putea și ar trebui să devină unul dintre liderii mondiali în domeniul inteligenței artificiale.

Preşedintele rus Vladimir Putin a pledat sâmbătă pentru introducerea de noi reguli pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale, insistând pe luarea în considerare a unui nou cod de conduită de către experţi şi companii, transmite dpa.

,,Aspectele sociale şi consecinţele utilizării inteligenţei artificiale sunt în prezent dezbătute în întreaga lume. Acesta este un subiect foarte important'', a spus Putin, într-o conferinţă desfăşurată la Moscova.

Potrivit şefului statului rus, principalul obiectiv al ţării sale este o dezvoltare armonioasă şi noi oportunităţi pentru oameni.

Inteligenţa artificială este un termen ce reuneşte echipamente şi programe care pot învăţa, face estimări şi soluţiona probleme la fel ca fiinţele umane. Computerele învaţă prin analizarea unor cantităţi imense de date.

Influenţa inteligenţei artificiale asupra vieţii cotidiene este în creştere, dar în acelaşi timp reprezintă o resursă semnificativă, a subliniat Vladimir Putin.

,,Oricine care posedă inteligenţă artificială va avea avantaje competitive enorme'', a menţionat preşedintele rus, în opinia căruia Rusia trebuie să fie un lider în acest domeniu.

Moscova doreşte să-şi majoreze cota deţinută pe piaţa globală a inteligenţei artificiale de la 1-2% la 15% în următorii cinci ani.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Parlamentul European, ținta unui atac cibernetic, la puțin timp după declararea Rusiei drept stat sponsor al terorismului
Un software rusesc prezentat ca american a ajuns în aplicaţii ale armatei SUA
MApN vrea să retragă din legea privind securitatea cibernetică a României articolul despre rezerviștii voluntari
Ucraina - prima țară care utilizează în luptă conceptul RadioMap al DARPA bazat pe tehnologia SDR
Ruşii susţin că un hacker din Donețk a spart programul Delta utilizat de armata ucraineană. Reacţia ministerului ucrainean al Apărării: Nimeni nu a pătruns în sistem
Armata Belgiană are de azi un nou comandament: Cyber ​​Command va lucra în strânsă colaborare cu serviciul de informații militare SGRS
Într-o perioadă de tensiuni maxime, șeful Securității Cibernetice a Germaniei este acuzat de legături cu Rusia. Ministerul de Interne l-a demis din funcție
Şeful agenției germane de securitate cibernetică, suspendat din funcţie pentru legăturile sale cu persoane apropiate de serviciile ruse de informaţii
Raport Thales: Companiile încep să aibă mai multă încredere în soluțiile de securizare a muncii în sistem hibrid
Software din Rusia, amenințare la adresa securității naționale. Toate produsele software rusești vor fi deconectate de la sistemele administrației publice. Proiect de lege
Albania acuză Iranul de „agresiune de stat" și rupe relaţiile diplomatice cu Teheranul
China acuză agenția de informații militare a SUA de un atac cibernetic masiv prin care a furat date sensibile de cercetare
Complexul militar-industrial al Rusiei, atacat cibernetic chiar de către ''prietenii de la est'' ai Moscovei - un grup de hackeri chinezi
Energoatom, operatorul ucrainean al centralelor nucleare, denunţă un atac cibernetic rus ''fără precedent''
Atac cibernetic asupra Poliției de Frontieră române în iulie. Atacul ar fi fost condus de hackeri proxy ai Iranului pentru a sprijini Rusia
EXCLUSIV
Sustenabilitatea – Cum transformăm paradigma de business prin noile tehnologii: De la BIM via Digital Twin în Metavers
Manualul amenințărilor cibernetice – Thales 2022. Tot ce trebuie să știți despre noul val de amenințări invizibile
Ofensivă cibernetică împotriva României. STS a blocat mii de atacuri asupra celor mai importante instituții din România
SRI deține informații despre o posibilă campanie de atacuri cibernetice în masă asupra României
Hackerii ruşi ai grupării Killnet au revendicat atacurile cibernetice produse vineri în România
Generalul Anton Rog: SRI știa ziua când Rusia va ataca, nu și minutul. Instituții strategice din România - ținta atacurilor cibernetice
Rusia acuză SUA de „banditism” de stat și dă asigurări că nu pregătește niciun atac cibernetic ca răspuns la sancțiuni
Polonia intră în alertă avansată de amenințare cibernetică
Ucraina anunță că deține dovezi că Rusia s-a aflat în spatele atacului cibernetic de amploare împotriva ei
Radu Tudor: Rusia și-a asumat și un risc militar înainte de atacurile cibernetice. Un atac asupra României ar produce pagube uriașe
NATO a condamnat ferm atacul cibernetic asupra Ucrainei: Vom semna un acord privind întărirea cooperării în domeniul cibernetic
Ultima versiune a GPS III este pe masa de lucru. Primii sateliți vor fi operaționali din 2026
Importanța securității cibernetice în afaceri
''Cyber Coalition 21''. NATO începe cel mai mare exercițiu anual de apărare cibernetică
Incident de securitate la FBI. Un server a fost spart și s-au trimis mesaje false cu privire la atacuri cibernetice

Ştiri Recomandate

Surpriză mare: Germania optează pentru ca avioanele sale F-35 să fie fabricate în SUA, nu în Europa. Întrebarea e ce se întâmplă cu fabrica de fuzelaj de F-35 din Germania?
UE a decis ca veniturile din activele rusești înghețate să fie folosite pentru a ajuta militar Ucraina. Suma estimată e de aproximativ 3 miliarde de euro
Primul înalt oficial român care admite sprijinul militar către Ucraina. Iar Patriot se alătură unei liste lungi care conține lansatoare APRA-40 sau blindate TAB-71
Iranul sugerează operațiuni militare și extinderea războiului. Iranienii amenință că vor închide Mediterana de Est
Polonia cere UE să dezvolte un sistem comun de apărare aeriană: Avem nevoie de cel puțin 100 de miliarde de euro pentru apărarea comună
China a lansat varianta chinezească de Kinjal, de pe un bombardier H-6K. Rușii lansează racheta diferit, fapt pentru care consideră Kinjal hipersonică
Liderul italian pro-rus Matteo Salvini i-a sugerat lui Macron „să se trateze” după ce Franța a vorbit despre trupe occidentale în Ucraina
Un M2 Bradley a distrus un blindat MT-LB rusesc pe câmpul de luptă din Ucraina (Foto/Video)
Jumătate dintre rachetele nord-coreene lansate de Rusia în Ucraina nu au funcționat
Rușii avansează pe linia frontului, în pofida ajutoarelor furnizate ucrainenilor de către SUA: Multe dintre echipamentele de care Ucraina are nevoie sunt foarte scumpe
Lavrov spune că „descendenții lui Napoleon Bonaparte, în colaborare cu anglo-saxonii” vor din nou să învingă Rusia
Ucraina încă poate câștiga, totul ține de strategie: SUA și aliații săi ar trebui să accelereze livrarea de avioane F-16
Nemții au dezvoltat un nou tip de obuz de 155 mm pe care îl vor testa cu ajutorul Ucrainei. Obuzele vor putea lovi la 100 km distanță
Trupele ruse au executat noi atacuri combinate asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Termocentralele vestice Dobrotvorskaya și Burshtynskaya au fost distruse
România pregătește un sistem Patriot pentru Ucraina. Iohannis spune însă că sistemul operațional rămâne în țară
Biden a mulțumit României: Puține state Aliate se pot lăuda cu ceea ce România a făcut pentru Europa și întreaga lume
Aliații își testează apărarea antiaeriană integrată în Europa. Se exersează interceptarea inclusiv de muniție nucleară deținută de Rusia
Românii, cei mai mari susținători ai unei armate europene. Deși există critici la adresa UE, procentul pentru Roexit sau ieșirea din NATO e aproape inexistent
Cum văd rușii amenințarea F-16. Rușii insinuează că avioanele F-16 donate Ucrainei ar dispune de capacități nucleare, dar uită de Su sovietice
Romania prepares to transfer a Patriot system to Ukraine
O rețea coordonată de FSB-ul rusesc, destructurată de Serviciul ucrainean de Securitate. Președintele Ucrainei urma să fie asasinat într-un atac cu rachete antitanc
„Războiului stelelor” în Marea Neagră: Ucraina și-a echipat dronele maritime Magura V5 cu rachete aer-aer R-73 împotriva elicopterelor rusești
Ministerul britanic al Apărării a fost ținta unui atac cibernetic. Hackerii, bănuiți de legături cu guvernul chinez
Spania nu ezită și se ține de cuvânt. Spaniolii au livrat Ucrainei rachete interceptoare pentru atât de necesarele sisteme Patriot
Fratele mai mic a furat startul: În Belarus a început o verificare a structurilor militare dotate cu arme nucleare tactice
Doar șase țări din UE își trimit reprezentanți inaugurarea mandatului cu numărul 5 al lui Putin. România nu a participat
China provoacă în stil rusesc. Un avion de luptă chinez a lansat contramăsuri termice în imediata apropiere a unui elicopter MH-60R Seahawk australian
Moldova își propune să reintegreze Transnistria înainte de aderarea la UE. Maia Sandu: Dar luăm în calcul toate scenariile. Rusia testează în Moldova tot ce ține de războiul hibrid
Armata israeliană atacă în Rafah
Noul Bradley, cu „pumn de fier” israelian. Sistemul de protecție Iron Fist, integrat pe cea mai modernă versiune a legendarei mașini de luptă americane
Președintele Klaus Iohannis va fi primit de Joe Biden la Casa Albă. Războiul împotriva Ucrainei și situația de la Marea Neagră, pe agenda discuțiilor din SUA
O armată de țestoase (Video). Rusia a prezentat o nouă ciudățenie mecanizată pe front: Un tanc-țestoasă uriaș, împotriva dronelor
pixel