Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Putin spune că SUA sunt vinovate de pierderea Crimeei de către Ucraina și denunță ultimatumurile de tipul „Occidentul sau Rusia”
Președintele rus Vladimir Putin, a publicat cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la invazia URSS-ului, un articol în care atinge și problema războiului din Crimeea, acuzând SUA că au instrumentat „lovitura de stat” din 2014 și că se fac vinovate de pierderea Crimeei de către Ucraina.
de  Tudor Curtifan

Putin și-a publicat articolul în ziarul german Die Zeit, în limba germană, care a apărut însă și în limba rusă pe site-ul oficial al Kremlinului

După elogii la Armata Roșie „salvatoare și eliberatoare”, Vladimir Putin a vorbit despre visul lui Charles de Gaulle și un singur continent, nu doar geografic, „de la Atlantic la Ural”.

În continuarea articolului său, Putin nu s-a sfiit să aducă în discuție războiul din Ucraina și să se lanseze într-un atac la adresa SUA pe care le-a învinuit de pierderea Crimeei și instrumentarea unei lovituri de stat cu sprijinul Europei.

„Tragedia ucraineană din 2014 este un exemplu al consecițelor al acestei politici agresive. Uniunea Europeană a susținut lovitra de stat neconstituțională din Ucraina. De aici a început totul. De ce a fost necesar? Președintele Viktor Ianukovici (n.a. - președintele pro-rus aflat în funcție în Ucraina când a început criza) a acceptat solicitările opoziției. De ce Statele Unite au organizat o lovitură de stat iar statele din vestul Europei au susținut-o provocând divizarea Ucrainei și pierderea Crimeei?” a scris președintele rus în editorialul său.

 

Ucraina, răvășită de război din 2014 încoace

 

Războiul în estul Ucrainei, soldat cu peste 14.000 de morţi de la declanşarea sa, a început la scurt timp după fuga în Rusia a preşedintelui ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici şi sosirea la putere la Kiev a forţelor pro-occidentale.

În tot acest climat, Moscova a anexat ilegal în 2014 peninsula ucraineană Crimeea și, deși există numeroase dovezi cu privire la implicarea Rusiei în războiul din Ucraina, atât economic cât și militar, Kremlinul neagă acest lucru.

Tensiunile dintre Ucraina și Federația Rusă din ultimele luni reprezintă cel mai tensionat moment al conflictului, din 2014 încoace.

Ştiri Recomandate