Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Putin trimite săgeți către SUA după retragerea din Afganistan: Propriile valori nu trebuie impuse altora
Preşedintele rus Vladimir Putin a apreciat vineri că alte state nu ar trebui să impună Afganistanului propriile lor valori şi faptul că talibanii au preluat aproape în întregime controlul acestei ţări este o realitate de care trebuie să se ţină cont pentru a nu se ajunge la o ''prăbuşire'' a statului afgan, consemnează Agerpres, citând agențiile AFP şi Reuters.
de  Tudor Curtifan
Președintele rus Vladimir Putin și cancelarul german Angela Merkel, în timpul întrevederii de la Moscova din 20.08.2021. Sursă foto: Kremlin

Liderul de la Kremlin a făcut aceste remarci - prima sa declaraţie pe acest subiect după victoria fulgerătoare a talibanilor în Afganistan - în declaraţii date presei după întâlnirea avută la Moscova cu cancelarul german Angela Merkel.

''Trebuie să înceteze (...) această voinţă de a construi în alte ţări democraţia după modele străine, fără a ţine cont de particularităţile istorice, naţionale sau religioase, ignorând complet tradiţiile conform cărora trăiesc alte popoare'', a indicat Putin.

''Cred că aceasta este lecţia Afganistanului'', a punctat el, calificând drept ''iresponsabilă'' politica occidentală prin care s-a încercat ''impunerea unor valori străine'' afganilor.

Preşedintele rus şi-a exprimat speranţa că talibanii îşi vor respecta promisiunea de a restabili ordinea în Afganistan, şi a subliniat că este important să nu li se permită teroriştilor să pătrundă în ţările vecine, inclusiv celor care pretind că sunt refugiaţi.

''Trebuie să facem totul să ne unim eforturile pentru a susţine poporul afgan, pentru a normaliza situaţia în această ţară şi a stabili relaţii de bună vecinătate'', a mai spus preşedintele rus.

 

Merkel spune că e important ca cei care vor să părăsească Afganistanul să fie salvați



La rândul ei, Angela Merkel a declarat la conferinţa de presă comună cu Putin că ''acum trebuie dialogat cu talibanii (...) şi să încercăm să-i salvăm pe aceia ale căror vieţi sunt ameninţate să părăsească ţara''.

În acest timp, ambasadorul rus în Afganistan, Dmitri Jirnov, a lăudat modul în care s-au comportat talibanii în cele câteva zile scurse de când au preluat controlul asupra Afganistanului, în opinia sa neexistând în prezent vreo alternativă în faţa acestei mişcări islamiste şi orice încercare de rezistenţă împotriva ei este zadarnică şi sortită eşecului.

În această declaraţie, acordată agenţiei Reuters, diplomatul rus a apreciat că situaţia de securitate din capitala afgană este acum mult mai bună faţă de cum era înainte ca talibanii să preia controlului asupra Kabulului, el exprimându-se în termeni optimişti cu privire la evoluţiile viitoare.

''Atmosfera în Kabul poate fi descrisă drept una de speranţă precaută'', spune ambasadorul prezent în capitala afgană. ''A fost un regim rău care a dispărut şi oamenii sunt încrezători. Dar mai este un test pe care talibanii trebuie să-l treacă. După ce restabilesc ordinea, ei trebuie să înceapă să îmbunătăţească situaţia socio-economică'', atenţionează ambasadorul rus.

Remarcile sale contrastează cu cele ale unor politicieni occidentali şi activişti, îngrijoraţi mai ales în privinţa drepturilor femeilor şi sceptici că talibanii vor fi acum altfel faţă de cum au fost înaintea înlăturării lor de la putere în 2001. Pe de altă parte, declaraţiile ambasadorului rus ilustrează eforturile Moscovei de a aprofunda legăturile deja stabilite cu talibanii.

Atmosfera la Kabul era vineri în general calmă, dar continuă haosul de la aeroport, de unde mii de afgani încearcă să părăsească ţara cucerită de talibani într-o ofensivă-fulger după retragerea trupelor americane. Talibanii s-au confruntat deja cu manifestaţii în capitală şi în alte oraşe, iar fiul lui Ahmad Shah Massoud, unul dintre liderii rezistenţei anti-sovietice din anii '80, a promis că va începe din fieful său din valea Panshir o rezistenţă armată împotriva talibanilor.

Ştiri Recomandate