Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Război Irak. Amplă operațiune împotriva ISIS în estul provinciei Diyala
10 sep, 11:29
Un înalt comandant al Unităților populare de mobilizare ale Irakului (Hashd al-Shaabi) a anunțat că forțele au reușit să elibereze 20 de sate din estul provinciei Diyala din mâinile teroriștilor ISIS (Daesh).

Într-o declarație, Talib al-Mousavi, comandantul forțelor Hashd al-Shaabi din zona Diyala, a declarat duminică că a fost declanșată operațiunea „Ashoura”, transmite agenția Tasnim.

Operațiunea acoperă o suprafață de până la 54 de kilometri pătrați, a spus el, adăugând că aproximativ 20 de sate din provincie au fost curățate de luptătorii ISIS iar vehiculele și echipamentele lor au fost capturate. Potrivit comandantului, operațiunea Ashoura s-a desfășurat cu sprijinul Forțelor Aeriene Irakiene.

Insurgenții ISIS au înregistrat progrese rapide în mare parte din nordul și vestul Irakului în vara lui 2014, după ce au capturat și mari părți din nordul Siriei.

Cu toate acestea, o combinație de atacuri concentrate ale armatei irakiene și ale forțelor voluntare i-au forțat să se retragă din teritoriile pe care le-au ocupat.

În noiembrie 2017, autoproclamatul califat al lui ISIS s-a prăbușit după ce forțele armate siriene și irakiene și aliații lor au reușit să recupereze ultimele fortărețe ale grupului terorist din cele două țări arabe.

Vezi și: Forțele aeriene israeliene ar fi atacat o zonă din Irak, ocupată de o trupe paramilitare Hashd al-Shaabi

Ştiri Recomandate