Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Război Ucraina. Bilanț sângeros după o nouă serie de confruntări în Donbas
Trei soldaţi ucraineni au fost ucişi în estul ţării în confruntări cu separatiştii proruşi, cele mai sângeroase de la învestirea noului preşedinte Volodimir Zelenski, a anunţat miercuri armata, cu câteva ore înainte de negocierile de pace, transmite AFP.
de  S.I. Catalin

În vizită la Bruxelles, în prima sa deplasare oficială în străinătate, Zelenski a acuzat Moscova că încearcă să accentueze tensiunile într-un război soldat cu peste 13.000 de morţi de la debutul său în 2014 şi a cărui reglementare politică se află într-un punct mort.

Potrivit armatei ucrainene, în cursul ultimelor 24 de ore, alţi trei soldaţi au fost răniţi în tirurile de artilerie grea ale rebelilor.

Emisarii ruşi şi ucraineni urmează să se întâlnească miercuri la Minsk pentru reluarea discuţiilor ce vizează găsirea unei soluţii paşnice la conflictul din estul Ucrainei.

Kievul şi statele occidentale acuză Moscova că îi susţine militar pe separatişti, ceea ce Rusia dezminte în ciuda constatărilor mass-media, printre care şi AFP.

"Delegaţia ucraineană la Minsk va reafirma că este inacceptabil să se încerce să discute cu noi plecând de pe o poziţie de forţă", a indicat Zelenski pe Facebook.

Ştiri Recomandate