Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Războiul din Libia: EAU înarmează masiv trupele mareșalului Haftar
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Emiratele Arabe Unite au cheltuit o avere în sprijinul trupelor mareșalului Khalifa Haftar pentru a lupta împotriva forțelor Guvernului Acordului Național recunoscut de ONU, transmite agenția Anadolu.

În ciuda embargoului internațional asupra armelor impus Libiei, începând din 2011, Emiratele Arabe Unite caută continuu modalități de a obține arme grele și strategice pentru a fi trimise forțelor mareșalului Haftar din estul Libiei în încercarea sa de a răsturna guvernul recunoscut de ONU.

După ce armata GNA a preluat controlul bazei aeriene Al-Watiya din mâinile milițiilor loiale mareșalului Haftar și a confiscat sistemele de apărare aeriană fabricate în Rusia pentru Emiratele Arabe Unite, sprijinul financiar al Abu Dhabi a fost din ce în ce mai cercetat.

Conform datelor obținute de sursa citată, din rapoartele ONU și surse deschise, Emiratele Arabe Unite și-au folosit legăturile regionale și internaționale în încercarea de a îl propulsa pe Haftar la conducerea Libiei.

 

Armele forțelor Haftar de Emiratele Arabe Unite

 

Raportul Consiliului de Securitate al ONU privind Libia, publicat în noiembrie 2019, a confirmat sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru Haftar. Printre armele oferite de Abu Dhabi s-au numărat armele grele, cum ar fi: sistemele rusesești de apărare aeriană Pantsir S-1; elicoptere Super Puma fabricate în Africa de Sud; drone armate Yabhon realizate de Emiratele Arabe Unite; drone armate rusești Orlan-10; aeronave Antonov An-26 și Ilyushin IL-76; drone armate Wing Loong 2 fabricate în China, rachetele Blue Arrow BA-7 și GP6; rachete MIM-23 Hawk, realizate în SUA și transportatoare blindate de personal Nimr, Panthera, Spartan și Tygra.

Emiratele Arabe Unite plătesc, de asemenea, salariile unui număr mare de luptători străini, care luptă de mult timp pentru Haftar, cum ar fi mercenarii ruși, milițiile Janjaweed din Sudan și rebelii din Ciad.

Mai mult, companiile deținute din Emiratele Arabe Unite au transportat 11.000 de tone de combustibil de calitate militară către forțele Haftar, în ciuda embargoului UNSC.

 

Emiratele Arabe Unite, al optulea mare importator de arme

 

Potrivit unui raport privind cheltuielile militare globale în perioada 2015-2019 elaborat de Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), Emiratele Arabe Unite au fost a opta țară din lume la numărul de importuri de arme.

Subliniind că, deși are o populație de doar 10 milioane de locuitori și este un stat mic din punct de vedere geografic, țara atinge 3,4% din toate importurile de arme la nivel mondial. Raportul a subliniat că Emiratele Arabe Unite sunt printre cei mai importanți furnizori de arme și echipamente militare pentru mareșalul Haftar.

În afară de dronele armate chineze, Emiratele Arabe Unite au transferat elicoptere din Belarus către trupele Haftar și au achiziționat recent 4.569 de transportoare blindate de personal de tip MRAP din SUA în valoare de 556 de milioane de dolari pentru operațiuni de „protecție a personalului și umanitare".

Emiratele Arabe Unite au trimis în regiune cantități mari de arme grele și vehicule blindate și, potrivit observatorilor traficului aerian, au trimis sute de avioane de marfă în Libia între 12 și 26 februarie.

 

Prezența permanentă în Libia

 

Intervenția Emiratelor Unite în Libia, care a început prin sprijinirea milițiilor lui Haftar, s-a transformat într-o prezență permanentă pe teritoriul țării prin controlul direct și ocuparea bazelor aeriene Al-Jufra și Al-Khadim. Conform rapoartelor ONU, Egiptul este de asemenea implicat în războiul libian, permițând Emiratelor Arabe Unite să îi folosească teritoriul. Imaginile din satelit au arătat că cel puțin șase avioane de vânătoare Mirage 2000 aparținând Emiratelor Arabe Unite au fost staționate în orașul Sidi Barrani, situat la aproximativ 85 de kilometri de granița de vest a Egiptului cu Libia.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Armata Franței nu luptă în Ucraina, deși propaganda rusă a anunțat prezența Legiunii franceze pe front
Deși nu e încă gata, laserul DragonFire ar putea ajunge pe frontul din Ucraina. UK: Nu e nevoie să fie perfect pentru a-l trimite pe teren
Termocentrala ucraineană Trypilska a fost lovită cu noua rachetă de croazieră rusească Kh-69, “mai periculoasă decât racheta hipersonică Kinjal”
Turcia pregătește un plan de pace pentru războiul din Ucraina. Dacă va accepta condițiile, Kievul ar spune adio aderării la NATO și teritoriilor deja cucerite de ruși
Forțele ruse încearcă să îngenuncheze Harkivul prin lovituri aeriene repetate. Ultimul atac, din cursul zilei de joi, realizat cu rachete Iskander-M
NATO: Ucraina are dreptul la autoapărare, inclusiv atacând ținte militare din afara Ucrainei
Termocentrala ucraineană Trypillia, distrusă în totalitate în urma unui atac rusesc | Zelenski: Avem nevoie de sisteme de apărare, nu de vorbe goale
Israelul promite să atace Iranul în cazul "răzbunării" promise de iranieni pentru consulatul bombardat din Siria: Vom fi capabili să răspundem foarte rapid cu o acțiune ofensivă decisivă
Ucraina are nevoie de militari iar într-un final a adoptată noua lege a mobilizării. Modificările aduse sunt majore iar unele au născut controverse
Rușii au lovit centrala termică Trypilska din regiunea Kiev, una dintre cele mai mari din Ucraina (Video)
Au fost publicate imagini din satelit care confirmă că centrul rus de antrenament Borisoglebsk a fost serios avariat (Foto/Video)
Încă o noapte agitată pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei: Drone, bombe de aviație și rachete rusești au lovit ținte în adâncimea teritoriului ucrainean, până la granița cu Polonia
Hamas e practic învinsă militar în Gaza după 6 luni. Israelul va face curățenia finală de teroriști în ofensiva care va urma în Rafah
Drone de sute de dolari, la concurență cu Javelinele. Oficial NATO: În ultimele luni, dronele FPV au distrus peste două treimi din tancurile rusești
Iron Dome-ul naval, folosit pentru prima dată de Israel. Sistemul de apărare aeriană C-Dome a doborât o dronă care amenința portul Eilat
Odată cu retragerea israeliană din sudul Fâșiei Gaza nu ne îndreptăm spre rezolvarea conflictului, ci am putea asista la deschiderea unui nou front
Rusia intenționează să șteargă Harkovul de pe fața pământului. S-a propus o inventariere rapidă a sistemelor Patriot pentru vedea ce poate fi trimis imediat Ucrainei
”Elitnîi Raket”. Modernele rachetele de croazieră rusești Kh-101 au probleme; britanicii presupun că sunt asamblate în grabă
Rușii au "proiectat" un tanc "țestoasă", fiind total învelit într-o ''carapace'' de metal (Foto/Video)
Drone ucrainene au atacat un centru de antrenament pentru pregătirea piloţilor, aflat în regiunea rusă Voronej (Video)
Rușii schimbă tactica. Loviturile s-au axat pe infrastructura energetică a Ucrainei mai puțin apărată de sistemele antiaeriene
A venit rândul Flotei ruse de la Marea Baltică. Un incendiu a izbucnit la bordul corvetei ”Serpuhov”, staționată în Kaliningrad
Estonia a localizat, împreună cu Cehia, aproape 2,5 milioane de piese de artilerie
Donbasul și Crimeea la Rusia sau continuarea livrărilor de arme pentru Ucraina? Cât de ușor îi va fi lui Trump să-și pună în aplicare Planul de pace în 24 de ore
Chiar dacă înregistrează tot mai multe pierderi pe front, forțele rusești accelerează ritmul operațiunilor ofensive în Ucraina
Israelul își retrage trupele din sudul Fâșiei Gaza, dar sfârșitul războiului este departe
Ucraina și-a făcut calculul. Pentru a închide complet cerul în fața rachetelor Rusiei e nevoie de 25 de sisteme Patriot cu șase până la opt baterii fiecare
Ucraina are nevoie urgentă de soldați. Zelenski cere Radei să renunțe la populism și să aprobe noua lege a mobilizării după patru luni de dezbateri
Zelenski se teme de epuizarea sistemelor de apărare antiaeriană ale Ucrainei. Intensitatea bombardamentelor ruse epuizează rachetele interceptoare ucrainene

Ştiri Recomandate

Informații recente arată că Turcia se gândește să operaționalizeze sistemul antiaerian rusesc S-400
Zaharova: Ucraina și-a primit ”recompensa”. Iată de ce sunt atât de nervoși oficialii de la Moscova, după aprobarea ajutorului american pentru Ucraina
"Nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor": Un oficial american a recunoscut că bombele de înaltă precizie GLSDB, furnizate Ucrainei, au fost ineficiente pe front
SUA speră că furnizarea rachetelor ATACMS va determina Berlinul să trimită Ucrainei rachete Taurus: Este o decizie pe care trebuie să o ia Germania
Ucraina retrage tancurile Abrams de pe linia frontului din cauza atacurilor cu drone rusești: Cel mai puternic simbol ale puterii militare americane este pus în dificultate
Occidentul trebuie să evite să devină la fel de dependent de China cum a fost de Rusia
SUA ar fi trimis în secret Ucrainei peste 100 de ATACMS: Unele au fost imediat utilizate pentru a lovi un aerodrom militar rusesc din Crimeea
Livrarea ATACMS indică o schimbare în strategia SUA, spun unii experți militari: Anterior au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor
Obuzierele K9 Thunder vor veni cu 18.000 obuze. România achiziționează patru versiuni diferite ale proiectilului de 155 mm
Viceamiralul american Mike LeFever: Pentru Rusia, Ucraina este doar un prim pas din multe altele. Observați șmecheriile pe care le fac și în jurul țărilor baltice
Rusia încearcă să perturbe construirea noilor linii defensive ale armatei ucrainene. Militarii ruși au început să lovească tehnica folosită pentru construcția fortificațiilor
Dronele americane din Italia și-au împărțit zonele de responsabilitate: Cele aparținând Forțelor Aeriene operează în Marea Neagră, iar cele ale Forțelor Navale în Marea Mediterană
Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
pixel