Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Războiul din Libia: Rusia, singura țară care s-a abținut la adoptarea rezoluției pentru 'încetarea focului'
News
Data publicării:
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat miercuri o rezoluţie prin care cere o 'încetare a focului durabilă' în Libia şi condamnă recenta intensificare a violenţelor, transmit dpa şi AFP, potrivit Agerpres.

Textul rezoluţiei, redactat de Marea Britanie, a fost adoptat cu 14 voturi din 15. Rusia s-a abţinut de la vot.

Rezoluţia susţine rezultatele summitului din 19 ianuarie de la Berlin cu privire la Libia, la care lideri internaţionali s-au angajat să menţină embargoul asupra armelor, să faciliteze un proces de pace şi să pună capăt intervenţiei şi sprijinului militar externe pentru facţiunile beligerante.

Textul mai cheamă la continuarea negocierilor între facţiuni la Geneva, sub auspiciile ONU, după o primă rundă încheiată sâmbătă fără un acord de încetare a focului.

Ministrul de externe german Heiko Maas a declarat că adoptarea rezoluţiei este 'un mare pas' pe calea găsirii unei soluţii la conflictul libian ce durează de 9 ani. 'Rezultatele conferinţei de la Berlin sunt acum constrângătoare pentru toate părţile', a subliniat el într-un comunicat.

 

De ce s-a abținut Rusia

 

Rusia, care s-a abţinut de la vot, a acuzat 'graba' cu care a fost redactată rezoluţia şi 'lipsa unui consimţământ clar exprimat al părţilor libiene'.

'Avem îndoieli serioase că, în forma în care a fost redactată, rezoluţia va contribui la orice fel de soluţie', a declarat ambasadorul rus la ONU, Vassili Nebenzia.

Marea Britanie a ales să păstreze în text menţionarea 'preocupării (Consiliului) în faţa implicării crescânde de mercenari în Libia', formulare care a făcut săptămâna trecută obiectul unui blocaj în negocieri, Moscova cerând înlocuirea termenului 'mercenari' cu 'luptători terorişti străini'.

Responsabili americani au acuzat Moscova că a desfăşurat mercenari în Libia în sprijinul forţelor mareşalului Haftar, care întreprinde din aprilie o ofensivă asupra capitalei Tripoli, sediul Guvernului de uniune naţională (GNA), condus de Fayez al-Sarraj şi recunoscut de ONU.

Miercuri, ONU a informat că avioane care transportau personal al Naţiunilor Unite nu a primit permisiunea de a ateriza în Libia din partea forţelor mareşalului Haftar în ultimele săptămâni.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Două bombardiere strategice rusești Tu-95MS au patrulat în Marea Barents și Norvegiei. Concomitent fregate purtătoare de rachete hipersonice Zircon și rachete Kalibr au efectuat manevre militare
Lukașenko: Ne pregătim de război, deși nu vrem asta. General polonez: Avem nevoie de două-trei ore pentru a distruge toată tehnica militară a Belarusului
Ce aduce nou Legea apărării naționale a României pusă în dezbatere publică de MApN
Foto: Administrația prezidențială de la Kiev @OfficialVolodimirZelenski @Володимир Зеленський
EXCLUSIV
În Odesa numărul școlilor cu predare în limba română a crescut de la 3 la 16. Ambasadorul Micula: Ziua Limbii române ar putea fi sărbătorită și în Ucraina
Șeful NATO va propune un fond de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina
Republica Moldova va cumpăra și gaz natural lichefiat american, adus pe la terminalul Alexandroupolis din Grecia
La 20 de ani de la aderarea la NATO, România are certitudinea că e de partea sigură a zidului. Geoană: Țara noastră este respectată, influentă, iar vocea noastră contează
Germania va plăti aproape 600 de milioane pentru 180.000 de obuze de artilerie ce vor fi livrate prin inițiativa cehă de muniție pentru Ucraina
Teritoriul Rusiei, lovit la 1.200 km în adâncime: Fabrica de drone Shahed din Tatarstan, lovită de UAV-urile serviciilor speciale ale Armatei ucrainene
Rachete balistice, testate pe bandă rulantă de Phenian. Cu un arsenal de câteva zeci de focoase nucleare, Nordul are sprijinul major al Rusiei
Schimbarea la față a Armatei României în 20 de ani de la aderarea la NATO. Generalul Cristian Dan: Între militarul american și cel român nu e nicio diferență
Generali iranieni și alți înalți oficiali militari, uciși de Israel într-o clădire a Ambasadei Iranului din Siria. Iranul cere „un răspuns internațional”
Cel mai mare dezastru electoral pentru Erdogan în ultimii 20 de ani. Partidul lui Erdogan a fost înfrânt masiv inclusiv în Istanbul și Ankara la localele din Turcia
Baza Flotei SUA din Pacific din Pearl Harbor nu este un teritoriu NATO. În cazul unui atac, statele membre nu sunt obligate să respecte articolul 5
Pe cine susține Turcia la conducerea NATO? Erdogan a avut o discuție telefonică cu Mark Rutte
Cum spiona Rusia sub acoperirea Nord Stream. Moscova are acum informații prețioase despre infrastructura critică a nordului Europei
Scandalul care zguduie Europa: Rețeaua rusă de propagandă ajungea până la instituțiile UE. La Bruxelles se cere anchetă "imediată şi transparentă"
Estonia nu crede în miracole: Trebuie să ne dublăm cheltuielile de apărare pentru a putea rezista Rusiei (șeful militar al Armatei)
Tusk: ”Literalmente orice scenariu e posibil”. Oficialii polonezi nu se feresc de cuvinte și admit că Europa se află într-o perioadă de pre-război
Planurile Japoniei se schimbă. Producția și vânzarea de armament nu mai sunt subiecte tabu la Tokyo
Drona rusă de joi a ajuns până aproape de Brăila. La 7 luni de la prima dronă căzută în Deltă, România încă nu are o lege nouă privind combaterea dronelor
Rusia amână din nou livrarea sistemelor S-400 către India. Cauza: Operațiunea militară specială de 3 zile se află în cea de-a 764-a zi
Rusia culege roadele politicii izolaționiste: Relațiile tensionate cu Moscova au forțat serviciile americane să ofere doar o parte din informațiile privind iminența amenințării teroriste
Un C-130 francez a aterizat în premieră la Brașov. Avioane franceze Atlas (transport) și A330 (realimentare aeriană) vor putea fi și ele dislocate aici
Interviu E.S. Adrian Zuckerman | Previziuni privind războiul din Ucraina pentru 2024 / Poziția României la frontiera de est a NATO
Cehia destructurează o rețea pan-europeană de propagandă rusă, care se ocupa cu dinamitarea alegerilor europarlamentare. Urmele duc chiar la ”finul lui Putin”
Criză politică în Bulgaria: Rotația în guvernul pro-occidental s-a blocat din cauza bătăii pe posturile cheie
Maia Sandu: Să celebrăm unirea Basarabiei cu România mulțumind pentru susținerea constantă a României pentru R. Moldova
Discuții în Coreea despre cooperarea industrială dintre Hanwha și România. Toate drumurile duc la obuzierele K9 Thunder

Ştiri Recomandate

Performanță deosebită a avioanelor F-15E americane: Doar ele au doborât jumătate din toate dronele iraniene lansate asupra Israelului
Norvegia va furniza Ucrainei avioane F-16 care dispun de armament de ultimă generație
Borrell: Am delegat prea mult timp securitatea noastră Statelor Unite, Europa trebuie să-și asume responsabilitatea pentru propria apărare
Bruiajul rusesc a ajuns până în Arctica. Norvegia este îngrijorată de dislocarea sistemelor rusești de război electronic în Peninsula Kola
Rușii pregătesc ofensiva asupra Regiunilor Harkov și Sumy. A fost creată cea de-a șasea grupare de trupe, Nord, pentru participarea la conflictul din Ucraina
"Ucrainenilor ar trebui să li se permită să doboare cu F-16 avioanele ruseşti când se afla în spațiul aerian al Rusiei" - analist al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW)
Marina Regală Britanică intenţionează să-şi echipeze mult mai repede navele de luptă cu arme laser DragonFire
Mircea Geoană: Trebuie să reinvestim în apărarea noastră. Combinația dintre Rusia, China, Iran și Coreea de Nord este foarte complicată
Rusia prezintă imagini cu posibila distrugere a unui sistem ucrainean de apărare antiaeriană IRIS-T SLM (Foto/Video)
Forțele Aeriene Israeliene publică înregistrări video cu interceptarea dronelor și rachetelor iraniene
Drone navale "invizibile". Ucrainenii anunță că pot lovi aproape oriunde cu drone ”Sea Baby” modernizate
Compania franceză Texelis propune României blindate Celeris, dar în programul 4x4 e deja prea târziu. Modelul propus e asul din mânecă al francezilor
Rețeta britanică pentru distrugerea Podului Crimeea: Lovitură simultană cu Storm Shadow, F-16 și drone maritime
Congresul SUA, aproape de un „consens” privind pachetul de ajutor pentru Israel și Ucraina, spune liderul majorității de la Senat
Rusia vrea un nou trofeu de Ziua Victoriei și atacă în valuri. Kievul: ”Au sarcină să captureze Chasiv Yar până pe 9 mai”
Israelul, în alertă maximă în timp ce cumpănește răspunsul la atacul iranian. Cum ar putea forțele aeriene israeliene să îngenuncheze Iranul
Minus 6 mii de ruși într-o săptămână. Rușii își peticesc efectivele decimate cu personal militar din Flota Pacificului și din Orientul îndepărtat rus
SUA își pun la treabă noile sisteme de sateliți. Comunicațiile tactice Link 16 de pe câmpul de luptă vor fi realizate prin satelit
Cabinetul de război a aprobat planurile de acțiune ale IDF, ca răspuns la primul atac direct al Iranului în Israel. Cine și ce a interceptat rachetele și dronele Iranului
Israelul a interceptat 99% din țintele iraniene. Ambasadorul Israelului: Avem cel mai avansat sistem antiaerian din lume, dar Iranul are arme avansate de distrugere
Atacul iranian ar putea grăbi votul Congresului SUA privind ajutorul acordat Israelului. Pachetul combină finanțarea Israelului cu ajutorul pentru Ucraina
Rusia a reușit să “fure” controlul Forțelor Speciale siriene aflat până acum sub influența Iranului
Piloții ”au făcut o treabă grozavă”. Ucrainenii spun că au lovit o țintă foarte valoroasă: Punctul de comandă al unei grupări operativ-strategice ruse
Iranul declară oficial că nu dorește un război cu Israelul iar „problema e încheiată” după atacul masiv de ieri. Teheranul așteaptă răspunsul Israelului
Forțele ruse atacă simultan pe trei direcții pentru a profita de deficitul de arme al armatei ucrainene - ISW
Biden a reiterat sprijinul SUA pentru Israel, dar americanii nu dau undă verde unui răspuns militar al IDF asupra Iranului. Cum mută Israelul?
Radiografia unui F-16 Block 70 înarmat, după o poză publicată în SUA: Cu electronică și armament de ultimă generație, Viper poate deveni cel mai popular avion de generația a 4-a
Sursa foto: Forțele Navale Române
EXCLUSIV
Plan de 600 de milioane de euro pentru modernizarea și înarmarea fregatelor României vechi de 40 de ani. Dar e oare o decizie înțeleaptă?
Iranul a lansat un atac masiv cu drone către Israel /// UPDATE IDF anunță că 99% dintre dronele și proiectilele lansate de Iran au fost interceptate
Marea Britanie face o demonstrație de forță industrială. Noile fregate Type 26, printre cele mai avansate din lume, construite de două ori mai repede
Două greșeli de amator ale strategului Putin dau ”roade”. Rusia pare că are un sac fără fund, dar mobilizarea deplină își arată limitele
pixel