Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia a cerut închiderea biroului ONU din Bosnia
07 noi, 13:37
Rusia a cerut închiderea biroului Înaltului Reprezentant al ONU în Bosnia și Herțegovina, susținând că șeful acestui birou este părtinitor, relateaza Euractiv, transmite paginaderusia.
de  Eduard Pascu

Marți, Consiliul de Securitate al ONU a prelungit în unanimitate mandatul trupelor de menținere a păcii EUFOR în Bosnia cu încă 12 luni. După vot, ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, a cerut colegilor din Consiliul de Securitate să „dubleze eforturile” pentru a închide biroul Înaltului Reprezentant al ONU, Valentin Inzsko.

Vasili Nebenzia l-a acuzat pe diplomatul austriac că a utilizat cel mai recent raport al său către Consiliul de Securitate pentru a împinge integrarea Bosniei în NATO.

„Înaltul Reprezentant trebuie să-și respecte mandatul, iar domnul Inzsko nu are nicio autoritate să facă lobby pentru integrarea euro-atlantică a Sarajevo”, a spus diplomatul rus.

Unii analiști consideră Bosnia drept câmp de luptă pentru putere dintre SUA și Rusia.

De asemenea, Vasili Nebenzia l-a criticat pe noul șef bosniac al misiunii OSCE, susținând că acesta a organizat un seminar privind aderarea la NATO.

Vezi și: Rusia, plan pentru contracararea NATO în Balcani. Bază militară și echipamente pentru Est

Ştiri Recomandate