Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Oficial american la OSCE: Rusia a desfăşurat între 15.000 şi 25.000 de militari la graniţa cu Ucraina
Rusia a desfăşurat între 15.000 şi 25.000 de militari în peninsula Crimeea şi la frontiera cu Ucraina, potrivit estimărilor Statelor Unite, a indicat miercuri însărcinatul cu afaceri al SUA, Courtney Austrian, în cadrul unei reuniuni a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), la Viena, transmite dpa.
de  S.I. Catalin

Moscova ar trebui să invite reprezentanţi străini să viziteze aceste teritorii pentru a atenua tensiunile, a sugerat diplomatul american.

'Potrivit informaţiilor obţinute din surse disponibile, Rusia are mai multe trupe staţionate la graniţa cu Ucraina acum decât în orice alt moment începând din 2014', a afirmat Courtney Austrian cu prilejul unei reuniuni online, potrivit Agerpres.

'Cerem încă o dată Rusiei să explice mărimea, structura şi scopul acestei activităţi', a spus ea, menţionând că explicaţia exerciţiilor de teren nu este suficientă.

Masarea de trupe ruseşti la frontiera cu Ucraina alimentează îngrijorările privind o nouă acutizare a tensiunilor în regiune.

Moscova a anexat peninsula Crimeea după un referendum controversat în 2014. Guvernele occidentale consideră în continuare Crimeea drept parte a teritoriului ucrainean.

Luni, purtătoarea de cuvânt a administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Iulia Mendel, a precizat ca Rusia a comasat peste 40.000 de soldaţi în apropierea frontierei estice a Ucrainei şi alţi 40.000 de soldaţi în Crimeea.

Kievul a anunţat luni că doi soldaţi ucraineni au fost ucişi de sâmbătă până luni în luptele cu separatiştii proruşi din estul Ucrainei şi a acuzat din nou Moscova că a masat circa 41.000 de soldaţi la graniţă, iar în peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, încă aproximativ 9.000 de soldaţi ruşi s-au alăturat celor circa 33.000 deja prezenţi.

Potrivit Kievului, separatiştii proruşi au la rândul lor circa 28.000 de combatanţi şi mai beneficiază de sprijinul a circa 2.000 de consilieri şi instructori militari ruşi.

Ştiri Recomandate