Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia a recurs la spionaj industrial pentru realizarea lui Su-75 Checkmate
Biroul rusesc de proiectare al companiei Sukhoi, sub masca intenţiei realizării unui proiect pentru crearea aeronavei de pasageri Sukhoi SuperJet 100, a derulat un amplu „program de spionaj industrial” care a permis dezvoltarea unui avion tactic ușor de generația a V-a, cunoscut recent sub numele de Checkmate sau Su-75, a declarat pentru publicaţia ucraineană Defense Express, fostul președinte al întreprinderii de stat „Antonov”, Alexander Los.
de  S.I. Catalin
LTS „Checkmate”, noul avion de generația a V-a al Rusiei.

În urmă cu câteva zile, într-un interviu acordat în exclusivitate publicaţiei Defense Express, Alexander Los, fostul proiectant-șef al întreprinderii de stat Antonov, a precizat că Su-75 Checkmate, noul avion de luptă ușor - prezentat luna trecută la salonul internaţional de aeronautică MAKS 2021 - este rezultatul unui „program de spionaj industrial” pe care biroul rusesc de proiectare al companiei Sukhoi l-a derulat în timp ce lucra la dezvoltarea lui Sukhoi SuperJet 100.

Defense Express aminteşte că programul SuperJet a fost dezvoltat în anii 2000, cu o implicare semnificativă a companiilor franceze Thales și PowerJet. 

Astfel, potrivit lui Alexander Los, programul SuperJet a permis rușilor ca pentru o perioadă de timp să fie parte din comunitatea occidentală, în primul rând europeană, care construiește avioane. Acest proiect le-a permis rușilor să lucreze îndeaproape cu producătorii europeni de avioane, pentru a obține informații despre proiectarea și asamblarea de aeronave.

Los crede că, de fapt, Checkmate este un „MiG-21 stealth cu  sisteme electronice și arme de înaltă precizie”. Potrivit acestuia, Su-75 se vrea a fi o copie mai mică a Su-57. 

 

Su-75 Checkmate. Ce știm despre noul avion rusesc de generația a V-a

 

În Federația Rusă a fost prezentat pe 20 iulie Su-75 Checkmate, noul avion de luptă ușor care ar trebui să rivalizeze cu F-35 pe piața externă. Însă până atunci, F-35 este o certitudine, în timp ce Su-75 Checkmate nu e decât un program ambițios pus pe hârtie. Su-75 va fi un avion monomotor de generația a V-a care va utiliza și elemente de inteligență artificială. 

Aşa cum a precizat DefenseRomania săptămâna trecută, primul zbor cu un Su-75 Checkmate este programat în 2023, iar livrările ar trebui să înceapă din 2026. Termenul e bineînțeles, unul destul de ambițios.

În ceea ce privește viteza, Su-75 Checkmate ar trebui să atingă o viteză de 1.8 Mach, adică aproape dublu decât viteza sunetului. Viteza supersonică - Mach 1 - înseamnă aproximativ 343 m/s sau 1.235 km/h în aer, la nivelul mării. 

În ceea ce privește prețul, Su-75 Checkmate ar trebui să coste între 25 și 30 de milioane de dolari pe unitate.

Trebuie subliniat că toate aceste caracteristici sunt departe de a se concretiza, deoarece trebuie să ţinem cont de experienţele nu foarte plăcute de care industria rusă de apărare s-a lovit în cadrul derulării programului Su-57.

Dacă vom ţine cont de toate aceste aspecte, provocările cu care se va confrunta industria militară aeronautică din Rusia pentru dezvoltarea programului Su-75 Checkmate, nu vor fi nici uşoare şi nici puţine.

 

Ştiri Recomandate