Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fost ambasador bulgar la Moscova: Serviciile rusești își folosesc conductele de gaz pentru a urmări circulația navelor din Marea Neagră
"Serviciile rusești își folosesc gazoductele pentru interceptări" a afirmat în cadrul emisiunii "Sincer vorbind, cu Liuba Kulezici", analistul bulgar și fost ambasador al Bulgariei la Moscova, Ilian Vasilev, potrivit Frognews.bg, citat de Rador.
de  S.I. Catalin

Din Ucraina a venit informația că serviciile rusești folosesc gazoductele subacvatice din Marea Neagră, precum și pe cele de pe uscat, pentru a monta senzori de interceptare sau de urmărire a circulației navelor. Asta s-a întâmplat în cazul Turk Stream, al Blue Stream. Companii rusești au construit Balkan Stream.

Potrivit acestuia, rolul Bulgariei în cazul ceh nu este deloc mic, iar tăcerea din partea instituțiilor bulgare este îngrijorătoare.

"Lucrurile se mișcă, dar se mișcă greu și încet. Noi toți îl percepem pe Borisov ca pe o emanație a modelului. El este o figură centrală, dar modelul este mai mare decât el. De-a lungul timpului, Pârvanov și Dogan au reușit să controleze serviciile, pentru a le reduce capacitatea, dar ce s-a întâmplat? Totul s-a strâns sub căciula Agenției de Stat pentru Securitate Națională (DANS) și chiar dacă aveți contraspionaj la un nivel de bază, acesta ajunge la cei doi vicepreședinți ai DANS, care sunt apropiați ai lui Peevski și Dogan", a spus Vasilev și a adăugat că ar fi bine să fie schimbați șefii serviciului.

Vasilev a subliniat că nu a existat nicio reacție din partea instituției prezidențiale, nici din partea lui Borisov, a Ministerului Afacerilor Externe sau a Ministerului Apărării de la Sofia în cazul ceh.

,,Instituțiile trebuie să reacționeze, deoarece serviciile bulgare, contrainformațiile, parchetul sunt în ghips", a adăugat Vasilev. De asemenea, el a comentat în detaliu cazul din Cehia, care a provocat un război diplomatic între Praga și Moscova, vizavi de care Occidentul nu a rămas indiferent.

"Un domn din Occident ne-a făcut să expulzăm diplomați ruși. Acesta este un sprijin plictisitor. Acuzațiile sunt una la una", a spus Vasilev. El este convins că totul a depășit o anumită limită și că ‘linia roșie’ a fost trecută.

"Acesta este un joc al nervilor și vremurile nu sunt pentru nervi slabi din punct de vedere politic. Este normal ca mizele să escaladeze, astfel încât adversarul tău să clipească primul. În astfel de conflicte, regimurile dictatoriale au prioritate. Putin poate sacrifica întotdeauna mii de oameni în conflict, deoarece nimeni nu va ști exact numărul lor. Într-un joc al confruntării, regimurile autoritare au posibilitatea de a domina pe termen scurt. Rusia a vrut să lansaze o rachetă. Dacă te uiți la televiziunea rusă, cu excepția faptului că vei înțelege că acești oameni sunt încrezuți, că sunt grozavi, nu se va mai întâmpla nimic altceva", a adăugat Vasilev, citează Rador.

Ştiri Recomandate