Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia ar fi lăsat un S-400 în Serbia. Bulgaria, 'complice' la transportul rusesc
18 noi, 10:23
Bulgarii anunță că Rusia ar fi lăsat un sistem S-400 pe teritoriul Serbiei. Iar desfășurarea acestora reprezintă un real petricol pentru securitatea NATO.
de  Tudor Curtifan

Expertul Momchil Doichev, reprezentant al Consiliului Atlantic, atrage atenția asupra amenințării pentru NATO a sistemului anti-rachetă rusesc S-400 Trumph, informează BulgarianMilitary. Declarația sa vine în contextul acuzelor potrivit cărora Rusia ar fi lăsat un sistem S-400 pe teritoriul Serbiei după exercițiul ruso-sârb care a avut loc la finalul lunii octombrie.

În cadrul exercițiului care se va desfășura anual, trupele ruse și sârbe au folosit sisteme S-400. Acestea au fost transportate în Serbia prin Bulgaria, în baza unor tratate între UE, NATO și Federația Rusă.

Faptul că Rusia ar fi lăsat în Serbia un sistem S-400 este momentan doar un zvon. Însă îngrijorător, potrivit expertului, nu e că transportul s-a efectuat prin Bulgaria, acest lucru fiind permis de tratate, ci faptul că Bulgaria nu a inspectat transportul. Din cauza acestei greșeli nu putem știi cu certitudine dacă Rusia a lăsat un sistem S-400 în Serbia.

 

Patru întrebări la care Bulgaria ar trebui să răspundă după transportul Rusiei a S-400 în Serbia

 

Potrivit expertului, prezența S-400 în Serbia ar putea fi o problemă nun doar pentru Bulgaria, cât și pentru întreaga Alianță. 

Dar faptul că Bulgaria nu a verificat transportul rusesc ridică semne mari de întrebare. Expertul NATO a pus câteva întrebări care își caută răspunsul, indiferent dacă Rusia a lăsat sau nu un sistem S-400 în Serbia.

* De ce Bulgaria nu a verificat ce echipament militar rusesc traversează țara, având în vedere că suntem stat membru NATO și graniță europeană?

* Este o practică obișnuită ca serviciile bulgare să nu verifice echipamentele militare străine care trec prin țară?

* Care sunt criteriile care determină că un anumit transport militar trebuie verificat sau nu?

* Știa guvernul rus că Bulgaria nu va efectua o verificare a trecerii echipamentelor militare?

Ştiri Recomandate