Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia este interesată să vândă cât mai mult armament în 2019
Directorul general al Rosoboronexport, Alexander Mikheev, a declarat că firma rusă producătoare de tehnică militară c ă , după  salonul MAKS-2019 (Salonul Internațional Aviatic și Spațial, care a avut loc la Jukovski, în apropiere de Moscova),  intenționează să încheie mai multe contracte cu partenerii externi pentru avioane, elicoptere și sisteme de apărare antiaeriană în valoare de câteva miliarde de dolari,  a precizat  agenţia rusă de presă TASS.
de  S.I. Catalin
Salonul MAKS-2019 (Salonul Internațional Aviatic și Spațial, care a avut loc la Jukovski, în apropiere de Moscova). Sursa Foto: TASS.com.

,,Nu am nicio îndoială că principalul rezultat al MAKS-2019 va consta în semnarea de noi contracte pentru furnizarea de aeronave și elicoptere rusești, precum și de sisteme de apărare antiaeriană în străinătate. Realizarea cu succes a câtorva dintre acele proiecte pe care noi le-am analizat cu partenerii noștri în aceste zile de august vor aduce întreprinderilor rusești câteva miliarde de dolari”, a precizat Alexander Mikheev.

De la începutul anului 2019, Rusia a vândut bunuri şi echipamente militare în valoare de 8,5 miliarde de dolari

De la începutul anului 2019, Federația Rusă a livrat în străinătate produse ale Complexului Militar Industrial pentru suma de peste 8,5 miliarde de dolari, jumătate din aceste livrări fiind reprezentate de segmentul aviație și sisteme de apărare antiaeriană. Alexander Mikheev a mai declarat că portofoliul total de comenzi din Federația Rusă pentru produse militare este de aproximativ 50 de miliarde de dolari.

Rosoboroneksport a realizat la MAKS-2019, care s-a desfășurat în localitatea Zhukovsky de lângă Moscova, în perioada 27 august – 01 septembrie, peste 200 de discuții pentru precontracte, consultări și prezentări tehnice pentru partenerii străini.
În cadrul salonului MAKS-2019, Federația Rusă a prezentat avionul de vânătoare de generația a cincea de tip Su-57E, avionul de vânătoare multirol Su-35, , elicopterele modernizate Mi-28NE și Mi-171SH, avionul de instrucție și luptă Yak-130, avionul militar de transport Il-76MD-90AE, elicopterul de transport și luptă Mi-35M, precum și complexele de apărare antiaeriană Pantsir-S1, Buk-M2E și Tor-M2KM.

Rosoboroneksport a constatat o creștere accentuată a interesului clienților străini pentru avionul Su-57, ca urmare a prezentării acestuia în cadrul MAKS-2019.

Ştiri Recomandate