Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia, plan pentru contracararea NATO în Balcani. Bază militară și echipamente pentru Est
Strategica
Data publicării:
Prezența NATO în Balcani și în Europa de Est irită Rusia care încearcă să își sporească influența în zonă și să contracareze Alianța-Nord Atlantică.
Armata rusă
Armata rusă

În acest sens, jurnaliștii de la Express amintesc de mișcarea efectuată în urmă cu câteva săptămâni de Federația Rusă, când Moscova a decis să doneze Serbiei șase avioane de vânătoare MiG-29, 30 de tancuri de luptă și 30 de blindate BRDM-2.

 

Rusia vrea bază militară în Bosnia sârbă

 

Influența pe care Rusia vrea să și-o consolideze de ani în Estul Europei poate fi observată și prin numeroasele exerciții militare pe care rușii le fac în Marea Neagră, dar mai ales anexarea Crimeei și militarizarea peninsulei.

Rusia își consolidează relație cu Serbia și se apropie de aceasta, iar ca răspuns la prezența NATO în regiune, Moscova va urma să își ridice o bază militară în Bosnia și Herțegovina, mai exact în Republica Srpska (n.r. - Republica Sârbă Bosniacă), una din cele două entități politice din Bosnia și Herțegovina. O asemenea posibilitate nu este nouă, ea a mai fost vehiculată de mai mult timp, dar pare din ce în ce mai plauzibilă în coroborare cu decizia Kremlinului de a dona echipament militar Serbiei.

 

SUA au deja bază în Kosovo

 

Așa cum subliniază corespondentul Die Welt, Boris Kalnoki, situația ar putea deveni explozivă în Balcani. În timp ce NATO se bazează mai ales pe Albania, Croația și Kosovo dintre statele fostei Iugoslavii, Rusia se concentrează asupra Serbiei și entităților sârbe din regiune, mai ales din Bosnia și Herțegovina.

Situația ar putea degenera mai ales în contextul în care SUA dețin în Kosovo una din cele mai mari baze militare - Camp Bondsteel. Și, să nu uităm, relațiile dintre Serbia și Kosovo, aflată sub protectorat american, se află din nou într-un punct îngrijorător după ce Kosovo a anunțat că intenționează să își creeze o armată proprie iar Serbia nu s-a ascuns în a afirma că e pregătită să răspundă militar.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Triada nucleară a Chinei se dezvoltă incredibil de rapid, avertizează generalii americani. Progrese rapide, înregistrate și în tehnologia spațială
Rusia și China mimează cu stângăcie preocuparea pentru soluționarea diplomatică a războiului din Ucraina 
Condiții cât o capitulare: Rusia a cerut imediat după invazie reducerea Armatei Ucrainei la 85.000 de oameni și 350 de tancuri pentru a-i „aproba” aderarea la UE
Rusia se scufundă în dictatură și represiune. Curtifan compară asasinarea lui Nemțov (2015) în fața Kremlinului și asasinarea lui Navalnîi
Cele 4 avioane Gripen, justificarea Ungariei în fața Rusiei pentru decizia de a spulbera o neutralitate istorică
Mark Galeotti: Macron i-a oferit lui Putin un „cadou propagandistic”, deoarece a întărit narațiunea că Rusia luptă în general cu Occidentul, nu cu Ucraina
Pentru a-l opri pe Putin, se ia în considerare "totul". După Franța și Olanda, Estonia nu exclude trimiterea de trupe în Ucraina
Vladimir Putin amenință NATO cu războiul nuclear. Polonia a spus de acum câteva zile cum va răspunde amenințărilor. ”Nu vom mai fi niciodată o colonie rusă”
Evaluări eronate în privinţa derulării războiului din Ucraina | Șeful Statului Major General al forțelor armate cehe: Predicțiile pesimiste sunt de fapt alimentate de propaganda rusă
Ana Cătăuță: Rusia nu a fost niciodată o democrație. Democrațiile pun mai greu industria de apărare în mișcare, dar o fac pe termen lung
Documente secrete despre doctrina nucleară a Rusiei: Bombele nucleare tactice vizează Europa, în timp ce pentru SUA rușii au pregătit bombe strategice
General estonian: Discuția privind trimiterea de trupe NATO în Ucraina este un semnal pentru Rusia
EXCLUSIV
Cum s-a ales Rusia cu încă 2.600 de km graniță cu NATO și controversa prezenței NATO în Ucraina | Ana Cătăuță, la Obiectiv EuroAtlantic
Germania refuză din nou să livreze Ucrainei rachete Taurus de teamă să nu fie târâtă într-un război contra Rusiei. Nemții rămân lideri în Europa în sprijin militar
Rusia pregătește revendicări teritoriale împotriva SUA în zona Alaskăi. Rușii vor să acționeze atent, așteptându-se ca americanii să nu stea cu mâinile încrucișate
David Cameron: Statele occidentale nu au făcut tot ce au putut pentru ca Ucraina să facă față invaziei ruse
Ocupant rus în timpul invadării neprovocate a Ucrainei. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Au trecut 730 de zile de când Rusia a cucerit puterea politică și a readus Ucraina în sfera ei de influență în 3 zile
Ambasadorul Ucrainei în România confirmă prețul plătit de Armata rusă la Avdiivka: 45.000 de morți pentru a rade orașul de pe fața Pământului
Organizarea Armatei ruse revine la forma din timpul URSS. Nordul Flancului NATO va fi supravegheat de Regiunile Militare Moscova și Leningrad
După 2 ani de ”Operațiune Z”, Kievul reamintește că Rusia e un uriaș cu picioare de lut: Cele două avioane Beriev A-50 vedeau și coordonau toate acțiunile aeriene din Ucraina
Turcia își asigură locuri în primele rânduri la intrarea în Marea Roșie. Mișcare strategică făcută de turci în regiune
Noi amenințări lansate de Rusia pentru a da frisoane Occidentului: Putin spune că 95% din forțele nucleare ale Rusiei au fost modernizate
General american: Înfrângerea Rusiei în Ucraina sau conflict înghețat. Ucraina trebuie să reziste iar o nouă contraofensivă e posibilă în 2025
Fost înalt oficial al SUA pune reflectorul pe Armata britanică: ”UK nu are resursele necesare pentru a face față unei posibile amenințări din partea Rusiei”
SUA "nu au un plan B" în ceea ce privește pachetul de ajutor suplimentar destinat Ucrainei: Suntem concentrați 100% pe ''planul A"
"Dacă nu-i oprim pe ruși, vom avea un front NATO de 2.500 de mile" - generalul american Wesley Clark despre necesitatea de a ajuta Ucraina
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Linia de despărțire de la Avdiivka: Manualele de tactică atrag atenția că ''linia de despărțire'' este una dintre zonele cele mai vulnerabile
Ucraina afirmă că va "răspunde cu fermitate" dacă Rusia va încerca să implice Transnistria în război
Este un miracol că Ucraina a rezistat atacurilor rusești cu atât de puțină muniție: Rusia are un avantaj de 6:1

Ştiri Recomandate

Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Germania prezintă macheta viitorului avion de luptă de ultimă generație DLR: Este acest proiect un competitor al programului FCAS?
Grecia admite că nu mai poate continua cu atâtea avioane diferite. F-16 Block 30 și Mirage 2000 vor fi vândute pentru a „aerisi” aviația militară
Utilizarea rachetei hipersonice Zircon de către Rusia poate indica o lipsă de alte rachete la nivelul arsenalului și poate reprezenta o provocare pentru forțele armate ucrainene
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
A fost lansat la apă un nou submarin din clasa Scorpene construit de francezi în Brazilia. România vizează și ea astfel de submarine
Zelenski spune că nu e nicio justificare rațională pentru a explica de ce Patriot nu acoperă cerul Ucrainei. Apel și pentru F-16
Hamas refuză să elibereze ostaticii până când Israelul nu va retrage trupele din Gaza
Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei ce trebuie rapid neutralizat. FAB-3000 ar fi cu adevărat devastatoare pentru Ucraina
Cehia destructurează o rețea pan-europeană de propagandă rusă, care se ocupa cu dinamitarea alegerilor europarlamentare. Urmele duc chiar la ”finul lui Putin”
Franța nu va trimite militari să lupte în Ucraina. Tot ce trebuie să știi după ce în presă au apărut informații că Regimentul 126 Infanterie francez va fi dislocat în Ucraina
Discuții în Coreea despre cooperarea industrială dintre Hanwha și România. Toate drumurile duc la obuzierele K9 Thunder
”Putem face mai mult”. Cehia ridică miza și anunță că ar putea procura 1,5 milioane de obuze pentru Ucraina
Rusia pregătește o ploaie de rachete hipersonice Zircon peste Ucraina. Rușii au concentrat și pregătit zeci de rachete în Crimeea
Interviu E.S. Adrian Zuckerman | Previziuni privind războiul din Ucraina pentru 2024 / Poziția României la frontiera de est a NATO
Maia Sandu: Să celebrăm unirea Basarabiei cu România mulțumind pentru susținerea constantă a României pentru R. Moldova
Criză politică în Bulgaria: Rotația în guvernul pro-occidental s-a blocat din cauza bătăii pe posturile cheie
Grecia intenţionează să înlocuiască cererea pentru F-35 Block 3 cu o solicitare pentru versiunea Block 4: Interes pentru utilizarea rachetelor Meteor BVRAAM
Lukașenko recunoaște că planificatorii atacului de la Crocus au vrut să treacă prin Belarus, infirmând astfel planificarea de către Kiev a unei “ferestre” de trecere la granița ruso-ucraineană
"Ei știu unde să lovească". Experții în studii de securitate analizează de ce Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sistemului energetic ucrainean
„Dați-ne naiba Patriot”. Ucraina pierde teren din cauza bombelor ghidate ruse și are nevoie urgentă de Patriot pentru a doborî avioanele
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
SUA vor apăra aliații din NATO dacă vor fi atacați, afirmă Pentagonul, după ce o rachetă rusă a intrat în spațiul aerian polonez
Bombardiere B-1B americane vs. MiG-31 rusesc, pentru a doua oară. Rușii spun că un MiG-31 a împiedicat încălcarea spațiului aerian rus
Franța anunță că ar urma să furnizeze Ucrainei alte 78 de obuziere Caesar, dar și va crește producția și furnizarea de obuze
Sistemul Sea Ceptor și elicoptere H215M ale Armatei Chiliene. Foto: Colaj DefenseRomania din foto oficiale MBDA și Airbus
EXCLUSIV
Două posibile soluții pentru România: Înarmarea noilor elicoptere H215M cu rachete MARTE ER și sistemul Sea Ceptor pe fregate
SUA și UK au introdus sancțiuni împotriva hackerilor chinezi care au spart e-mailurile politicienilor și oficialilor
Mutare neașteptată la Kiev: Zelenski îl înlocuiește pe secretarul Consiliului de Securitate cu șeful serviciilor de informații externe
Lovituri aeriene nerevendicate s-au soldat cu morți în rândurile facțiunilor armate pro-iraniene din în estul Siriei 
Ucraina, misiunea ultimilor samurai? Japonezii retrag tancurile Type 74 iar scenariul donării acestora Ucrainei ar putea alimenta și mai mult furia Rusiei
Șeful Armatei Poloniei dă de înțeles că e foarte probabil ca Rusia să fi încălcat intenționat spațiul aerian polonez cu o rachetă
pixel